Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 12:1-25

Uciderea lui Iacov și arestarea lui Petru

1Cam în aceeași vreme, regele Irod1 Irod Agrippa I (care a domnit între anii 41–44 d.Cr.), nepotul lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.) și fiul lui Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.). Agrippa a domnit atât peste tetrarhiile (pentru tetrarh, vezi nota de la 4:27) care aparținuseră tatălui său, cât și peste cele ale lui Filip și Lisinias, precum și peste Iudeea și Samaria (vezi Lc. 3:1 și Flavius Josephus, Antichități 19.8.2). a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. 2El l‑a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, l‑a mai arestat și pe Petru. Era în timpul Sărbătorii Azimelor. 4După ce l‑a prins, l‑a aruncat în închisoare, lăsându‑l sub paza a patru grupe4 Câte o grupă pentru fiecare strajă a nopții. de câte patru soldați. El intenționa ca, după Paște, să‑l ducă înaintea poporului. 5În timp ce Petru era păzit în închisoare, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el.

Eliberarea miraculoasă a lui Petru

6În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să‑l ducă înaintea poporului, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar niște gărzi păzeau închisoarea, stând în fața porții. 7Și iată că un înger al Domnului a apărut deodată și o lumină a strălucit în celula închisorii. El l‑a trezit pe Petru, lovindu‑l în coastă, și i‑a zis: „Ridică‑te repede!“ Atunci lanțurile i‑au căzut de la mâini. 8Îngerul i‑a zis: „Încinge‑ți mijlocul și leagă‑ți sandalele!“ El a făcut întocmai. Îngerul i‑a zis: „Pune mantaua pe tine și urmează‑mă!“ 9Petru l‑a urmat și a ieșit afară, dar nu știa că ceea ce se întâmplă cu ajutorul îngerului este adevărat: i se părea că are9 Lit.: vede. o viziune. 10După ce au trecut de prima și de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s‑a deschis de la sine. Au ieșit, au luat‑o pe o stradă și imediat îngerul s‑a îndepărtat de la el. 11Când s‑a dezmeticit, Petru și‑a zis: „Acum știu într-adevăr că Domnul Și‑a trimis îngerul și m‑a salvat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu să se întâmple!“ 12Înțelegând cele petrecute, s‑a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați destul de mulți oameni și se rugau. 13A bătut la ușa pridvorului și o slujnică, pe nume Roda, a venit să răspundă. 14Ea a recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă ușa, a alergat înăuntru și a anunțat că Petru stă la ușă. 15Ei i‑au zis: „Ți‑ai ieșit din minți!“ Dar ea insista că este așa. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“15 Aluzie la conceptul de înger păzitor (vezi Mt. 18:10; Evr. 1:14). 16Petru însă continua să bată. Când au deschis și l‑au văzut, au încremenit. 17El le‑a făcut semn cu mâna să tacă și le‑a istorisit cum l‑a scos Domnul din închisoare. Apoi a zis: „Transmiteți aceste lucruri lui Iacov17 Fratele Domnului, conducător al bisericii din Ierusalim. și celorlalți frați!“ După aceea a ieșit și a plecat în alt loc.

18Când s‑a făcut ziuă, s‑a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ceea ce se întâmplase cu Petru. 19Irod l‑a căutat și, pentru că nu l‑a găsit, a cercetat gărzile și a poruncit să fie executate. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea19 Vezi nota de la 8:40. și a rămas o vreme acolo.

Moartea lui Irod

20Irod era foarte mâniat pe tyrieni și pe sidonieni. Dar aceștia au venit într‑un singur gând la el și, după ce l‑au convins pe Blastus, șambelanul20 Un funcționar de rang superior care supraveghea locuința regelui, precum și afacerile lui personale. regelui, să‑i ajute, au cerut pace, pentru că țara lor primea hrană din țara regelui. 21Într‑o zi hotărâtă21 Istoricul Flavius Josephus ne spune că Irod s‑a dus la Cezareea pentru a da spectacole în cinstea împăratului Claudius. Fiind îmbrăcat într‑o mantie foarte strălucitoare, lingușitorii săi l‑au aclamat ca pe un zeu, iar Irod nu i‑a mustrat. În acele clipe l‑au apucat niște dureri îngrozitoare, murind după numai 5 zile (vezi Flavius Josephus, Antichități, 19.8.2)., Irod s‑a îmbrăcat în haina regală, s‑a așezat pe scaunul de judecată și le‑a ținut un discurs. 22Mulțimea a strigat: „Acesta este glasul unui zeu, nu al unui om!“ 23Deodată l‑a lovit un înger al Domnului23 Sau: îngerul / Îngerul Domnului., pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu, și și‑a dat suflarea, fiind mâncat de viermi.

24Însă Cuvântul lui Dumnezeu înainta și era tot mai răspândit. 25Barnabas și Saul, după ce și‑au împlinit însărcinarea, s‑au întors de la25 Unele mss conțin: la. Ierusalim, luându‑l cu ei pe Ioan, numit și Marcu.

Hoffnung für Alle

Apostelgeschichte 12:1-25

Die Verhaftung von Petrus und seine Befreiung

1In dieser Zeit ließ König Herodes12,1 Es handelt sich um Herodes Agrippa I. Vgl. »Herodes« im Biblischen Personen- und Ortsverzeichnis. einige Christen in Jerusalem verhaften und foltern. 2Jakobus, der Bruder von Johannes, wurde enthauptet. 3Als Herodes merkte, dass er dadurch bei den Juden Ansehen gewann, ließ er auch noch Petrus gefangen nehmen, und zwar während des Festes der ungesäuerten Brote. 4Man warf den Apostel ins Gefängnis. Dort bewachten ihn ununterbrochen vier Soldaten, die alle sechs Stunden abgelöst wurden. Herodes wollte nach der Festwoche Petrus öffentlich den Prozess machen. 5Aber die Gemeinde in Jerusalem hörte nicht auf, für den Gefangenen zu beten. 6In der letzten Nacht vor dem Prozess schlief Petrus zwischen zwei Soldaten und war mit Ketten an sie gefesselt. Die beiden anderen Soldaten hielten vor der Zelle Wache. 7Plötzlich betrat ein Engel des Herrn die Zelle, und Licht erfüllte den Raum. Der Engel weckte Petrus, indem er ihn anstieß, und sagte zu ihm: »Steh schnell auf!« Sofort fielen Petrus die Ketten von den Handgelenken. 8»Binde deinen Gürtel um und zieh deine Schuhe an«, befahl ihm der Engel. »Nimm deinen Mantel und folge mir!«

9Petrus verließ hinter dem Engel die Zelle. Aber die ganze Zeit über war ihm nicht klar, dass all dies wirklich geschah. Er meinte, er hätte eine Vision. 10Sie gingen am ersten Wachposten vorbei, dann am zweiten und kamen schließlich an das schwere Eisentor, das zur Stadt führte. Es öffnete sich wie von selbst vor ihnen. Nun hatten sie das Gefängnis verlassen und bogen in eine schmale Straße ein. Da verschwand der Engel, 11und erst jetzt begriff Petrus: »Der Herr hat mir tatsächlich seinen Engel geschickt, um mich aus der Gewalt von Herodes zu retten. Die Juden werden vergeblich auf meine Hinrichtung warten.«

12Als er das begriffen hatte, ging er zu dem Haus, in dem Maria wohnte, die Mutter von Johannes Markus. Dort hatten sich viele Christen aus der Gemeinde zusammengefunden, um zu beten.

13Petrus klopfte an die Haustür. Da kam eine Dienerin, die Rhode hieß, und wollte hören, wer da war. 14Sie erkannte Petrus sofort an der Stimme, vergaß aber vor lauter Freude, die Tür zu öffnen und lief ins Haus zurück. »Petrus steht draußen vor der Tür!«, rief sie. 15»Bist du verrückt?«, fragten die anderen. Aber sie blieb bei ihrer Behauptung. Da vermuteten sie: »Es muss wohl sein Engel sein!«

16Petrus hörte nicht auf, an die Tür zu klopfen. Als sie ihm endlich öffneten und Petrus erkannten, gerieten sie vor Freude außer sich. 17Mit einer Handbewegung brachte er sie zur Ruhe, und dann berichtete er, wie ihn der Herr aus dem Gefängnis befreit hatte. »Sagt das auch Jakobus12,17 Hier ist sehr wahrscheinlich der leibliche Bruder von Jesus gemeint (vgl. Markus 6,3). und den anderen«, bat er zum Schluss. Dann trennten sie sich, und Petrus verließ Jerusalem, um sich in Sicherheit zu bringen.

18Am nächsten Morgen entdeckten die Soldaten voller Entsetzen, dass Petrus nicht mehr da war. Sie konnten es sich einfach nicht erklären. 19Als Herodes den Gefangenen vorführen lassen wollte, er aber nirgendwo zu finden war, ließ der König die Wachen verhören und hinrichten. Anschließend verließ Herodes Jerusalem12,19 Wörtlich: Judäa. – Gemeint ist hier nicht die römische Provinz Judäa, sondern Jerusalem und sein Umland. und blieb längere Zeit in Cäsarea.

Das Ende von Herodes

20In dieser Zeit waren die Städte Tyrus und Sidon bei Herodes in Ungnade gefallen. Um den König zum Frieden zu bewegen, schickten die Städte eine Abordnung zu ihm. Dieser Abordnung gelang es, Blastus, den königlichen Palastverwalter, für sich zu gewinnen. So hofften sie, zu einer Einigung zu gelangen, denn sie waren auf die Lieferung von Lebensmitteln aus dem Herrschaftsbereich von Herodes angewiesen. 21An dem Tag, als die Beilegung des Streits öffentlich verkündet werden sollte, zog Herodes sein königliches Prachtgewand an und hielt von seinem Thron aus eine Ansprache. 22Begeistert jubelte ihm das Volk zu: »So spricht nur ein Gott und kein Mensch!« 23Im selben Augenblick strafte ein Engel des Herrn den König, weil er sich als Gott verehren ließ, anstatt dem wahren Gott die Ehre zu erweisen. Er wurde von Würmern zerfressen und starb unter Qualen.

24Gottes Botschaft aber breitete sich immer stärker aus, und immer mehr Menschen schenkten ihr Glauben.

Saulus und Barnabas werden als Missionare ausgesandt

25Nachdem Barnabas und Saulus ihre Aufgabe in Jerusalem erfüllt und die Geldspende an die dortige Gemeinde überbracht hatten, kehrten sie zusammen mit Johannes Markus nach Antiochia zurück.