Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 1:1-26

Promisiunea Duhului Sfânt și înălțarea lui Isus la cer

1Teofil,

În prima carte1 Gr.: logos, adică lucrare, tratat; este vorba despre evanghelia lui Luca. am scris despre toate lucrurile pe care Isus a început să le facă și să‑i învețe pe oameni 2până în ziua în care a fost luat sus, după ce, prin Duhul Sfânt, le dăduse porunci apostolilor pe care‑i alesese, 3cărora li S‑a și înfățișat viu, după suferința Lui, cu multe dovezi convingătoare, arătându‑li‑Se timp de patruzeci de zile și vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu3 Împărăția lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în același timp o realitate prezentă și o speranță în viitor [peste tot în carte]..

4În timp ce era împreună cu ei, le‑a poruncit: „Să nu vă îndepărtați de Ierusalim, ci să așteptați promisiunea Tatălui, despre care ați auzit de la Mine. 5Căci Ioan, într-adevăr, a botezat cu5 Sau: în. apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.“

6Prin urmare, atunci când s‑au strâns laolaltă, ei L‑au întrebat:

– Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăția lui Israel?

7El le‑a răspuns:

– Nu este treaba voastră să cunoașteți vremurile sau perioadele pe care Tatăl le‑a așezat prin propria Sa autoritate. 8Voi însă veți primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi și veți fi martorii Mei în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginea pământului.

9După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălțat și, în timp ce se uitau la El, un nor L‑a luat dinaintea ochilor lor. 10Și cum priveau ei spre cer, în timp ce El pleca, iată că li s‑au înfățișat doi bărbați în haine albe, 11care le‑au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat de la voi în cer, va veni în același fel în care L‑ați văzut mergând spre cer.“

Matias ales în locul lui Iuda

12Atunci ei s‑au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum parcurs în ziua de Sabat12 Cf. Mișna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiție: 300 î.Cr.–200 d.Cr.), călătoria în ziua de Sabat era limitată la o distanță de 2000 de coți, cu puțin peste 1 km.. 13Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – al lui Alfeus, Simon Zelotul și Iuda – al lui Iacov. 14Toți aceștia stăruiau în rugăciune în același gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – și cu frații Lui.

15În zilele acelea, Petru s‑a ridicat în mijlocul fraților – o mulțime de aproape o sută douăzeci de oameni – și a zis: 16„Bărbați, fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L‑au arestat pe Isus. 17El era numărat ca fiind unul dintre noi și fusese ales să aibă o parte17 Sau: și primise o parte. în slujirea aceasta. (18Din răsplata pentru nedreptatea lui, omul acesta și‑a cumpărat un ogor și, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc și i s‑au vărsat toate măruntaiele. 19Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit, în propria lor limbă19 Este vorba despre limba aramaică., «Acheldama», adică «Ogorul sângelui».) 20Căci în cartea Psalmilor este scris:

«Fie‑i locuința pustiită

și nimeni să nu mai locuiască în ea!»20 Vezi Ps. 69:25.

și

«Slujba lui s‑o ia altul!»20 Vezi Ps. 109:8.

21Trebuie deci ca, dintre bărbații care ne‑au însoțit tot timpul când Domnul Isus a umblat21 Lit.: a intrat și a ieșit. printre noi, 22începând de la botezul lui Ioan și până în ziua în care a fost luat sus de la noi, unul din aceștia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“

23Și au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea și Iustus, și pe Matias. 24Ei s‑au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată‑ne pe care dintre aceștia doi l‑ai ales 25ca să ia locul în slujirea și apostolia aceasta, de la care s‑a întors Iuda ca să se ducă la locul lui.“ 26Apoi au aruncat sorții pentru ei, iar sorțul a căzut pe Matias, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Amplified Bible

Acts 1

Introduction

1The first [a]account I made, Theophilus, was [a continuous report] about all the things that Jesus began to do and to [b]teach until the day when He ascended to heaven, after He had by the Holy Spirit given instruction to the apostles (special messengers) whom He had chosen. To these [men] He also showed Himself alive after His suffering [in Gethsemane and on the cross], by [a series of] many infallible proofs and unquestionable demonstrations, appearing to them over a period of forty days and talking to them about the things concerning the kingdom of God. While being together and eating with them, He commanded them not to leave Jerusalem, but to wait for what the Father had promised, “Of which,” He said, “you have heard Me speak. For John baptized with water, but you will be baptized and empowered and united with the Holy Spirit, not long from now.”

So when they had come together, they asked Him repeatedly, “Lord, are You at this time reestablishing the kingdom and restoring it to Israel?” He said to them, “It is not for you to know the times or epochs which the Father has fixed by His own authority. But you will receive power and ability when the Holy Spirit comes upon you; and you will be My witnesses [to tell people about Me] both in Jerusalem and in all Judea, and Samaria, and even to the ends of the earth.”

The Ascension

And after He said these things, He was caught up as they looked on, and a cloud took Him up out of their sight. 10 While they were looking intently into the sky as He was going, two men in white clothing suddenly stood beside them, 11 who said, “Men of Galilee, why do you stand looking into the sky? This [same] Jesus, who has been taken up from you into heaven, will return in just the same way as you have watched Him go into heaven.”

The Upper Room

12 Then the disciples returned to Jerusalem from the mount called Olivet (Olive Grove), which is near Jerusalem, [only] a Sabbath day’s journey (less than one mile) away. 13 When they had entered the city, they went upstairs to the upper room where they were staying [indefinitely]; that is, Peter, and John and [his brother] James, and Andrew, Philip and Thomas, Bartholomew (Nathanael) and Matthew, [c]James the son of Alphaeus, and Simon the Zealot, and Judas (Thaddaeus) the son of James. 14 All these with one mind and one purpose were continually devoting themselves to prayer, [waiting together] along with the women, and Mary the mother of Jesus, and with His brothers.

15 Now on one of these days Peter stood up among the brothers and sisters (a gathering of about a hundred and twenty believers was there) and he said, 16 “Brothers and sisters, it was necessary that the Scripture be fulfilled, which the Holy Spirit foretold by the lips of David [king of Israel] about Judas [Iscariot], who acted as guide to those who arrested Jesus. 17 For he (Judas) was counted among us and received his share [by divine allotment] in this ministry.” 18 (Now Judas Iscariot [d]acquired a piece of land [indirectly] with the [money paid him as a] reward for his treachery, and falling headlong, his body burst open in the middle and all his intestines poured out. 19 All the people in Jerusalem learned about this, so in their own dialect—Aramaic—they called the piece of land Hakeldama, that is, Field of Blood.) 20 “For in the book of Psalms it is written,

Let his place of residence become desolate,
And let there be no one to live in it’;

and [again],

Let another take his position as overseer.’

21 So of the men who have accompanied us during all the time that the Lord Jesus spent with us, 22 beginning with the baptism by John [at the outset of Jesus’ ministry] until the day when He was taken up from us—one of these men must become a witness with us [to testify] of His resurrection.” 23 And they put forward two men, Joseph, the one called Barsabbas (who was surnamed Justus), and Matthias. 24 They prayed and said, “You, Lord, who know all hearts [their thoughts, motives, desires], show us which one of these two You have chosen 25 to occupy this ministry and apostleship which Judas left to go to his own place [of evil].” 26 And they [e]cast lots for them, and the lot fell to Matthias; and he was added to the eleven apostles.

Notas al pie

  1. Acts 1:1 Luke is referring to his gospel.
  2. Acts 1:1 As the gospel tells us what Jesus began to do and teach, so Acts tells what He continued to do and teach by His Holy Spirit (F. F. Bruce).
  3. Acts 1:13 Also known as James the Less or James the Younger. His mother, Mary (Gr Maria), may have been either a sister or sister-in-law of Mary (Gr Mariam), the mother of Jesus.
  4. Acts 1:18 Peter means that the chief priests purchased the field in Judas’ name. He had returned to them with the money, and when they refused to accept it, he threw it into the temple sanctuary (Matt 27:3 ff). Afterwards they decided to buy the field for use as a burial ground for strangers. Peter goes on to say that Judas was disemboweled in a fall, while Matthew reports that Judas hanged himself (Matt 27:5). One explanation for the apparent discrepancy is that the rope or line that Judas was using broke, and the body fell in such a way as to be disemboweled (Matt 27:3 ff).
  5. Acts 1:26 The custom of the Jews was to write the names on stones, place them in a container and shake it until one stone fell out.