Ezra 5 – NTLR & CCBT

Nouă Traducere În Limba Română

Ezra 5:1-17

Reluarea lucrărilor la Casa Domnului

1Profetul Hagai și profetul Zaharia, fiul lui Ido, au profețit iudeilor din Iuda și din Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel. 2Atunci, Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadak, s‑au ridicat și au început zidirea Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Împreună cu ei erau și profeții lui Dumnezeu care‑i sprijineau. 3În aceeași vreme, Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, Șetar-Boznai, precum și camarazii lor au venit la ei și i‑au întrebat: „Cine v‑a dat învoire să rezidiți această Casă și să ridicați această structură?“ 4Apoi au spus: „Care sunt numele oamenilor care rezidesc această clădire?“

5Dar ochiul Dumnezeului lor veghea asupra bătrânilor iudeilor, astfel că ei nu aveau să fie opriți până când nu avea să fie trimisă o înștiințare către Darius, iar ei nu aveau să primească o scrisoare de la el în această privință. 6Aceasta este o copie a scrisorii trimise împăratului Darius de către Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, Șetar-Boznai și camarazii lor emisari, care locuiau în provincia de peste Râu. 7I‑au trimis un mesaj în care erau scrise următoarele:

„Către împăratul Darius,

Pace deplină!

8Să știe împăratul că ne‑am dus în provincia lui Iuda, la Casa Dumnezeului cel Mare. Oamenii o rezidesc din pietre cioplite, iar în zidurile ei pun bârne de lemn. Lucrarea aceasta avansează repede și prosperă în mâinile lor. 9Noi i‑am întrebat pe bătrânii aceia cu privire la cine le‑a dat învoire să rezidească această Casă și să ridice această structură. 10De asemenea, le‑am cerut și numele, ca astfel să putem scrie numele bărbaților din fruntea lor și să ți le facem de cunoscut.

11Ei ne‑au răspuns, zicând:

«Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor și al pământului și rezidim Casa care a fost zidită cu mulți ani în urmă. Un mare rege al lui Israel o zidise și o finalizase. 12Dar pentru că părinții noștri L‑au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i‑a dat pe mâna caldeeanului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care a distrus Casa aceasta și a dus poporul în captivitate, în Babilon. 13Totuși, în primul an al lui Cirus, împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat învoire ca această Casă a lui Dumnezeu să fie rezidită. 14Chiar și vasele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care Nebucadnețar le‑a luat din Templul14-15 Vezi nota de la 3:6. de la Ierusalim și le‑a dus în templul din Babilon, împăratul Cirus le‑a luat din templul14 Sau: palatul. de la Babilon și le‑a încredințat celui numit Șeșbațar, pe care l‑a pus apoi guvernator. 15I‑a zis să ia aceste vase, să se ducă să le pună în Templul din Ierusalim și să zidească din nou Casa pe locul ei de odinioară. 16Atunci Șeșbațar a venit și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Și iată că de atunci încoace zidim și nu am terminat încă!»

17De aceea, dacă împăratul încuviințează, să se caute în arhivele imperiale de acolo, din Babilon, ca să se vadă dacă s‑a dat din partea împăratului Cirus o învoire cu privire la rezidirea acestei Case a lui Dumnezeu din Ierusalim. Apoi împăratul să ne trimită voia sa cu privire la această situație.“

Chinese Contemporary Bible (Traditional)

以斯拉記 5:1-17

1那時,先知哈該易多的子孫撒迦利亞以色列上帝的名,向猶大耶路撒冷猶大人宣講上帝的話。 2於是,撒拉鐵的兒子所羅巴伯約薩達的兒子耶書亞開始在耶路撒冷重建上帝的殿,上帝的先知在他們身邊幫助他們。

3當時,河西總督達乃示他·波斯乃及其同僚來問他們:「誰批准你們重建這殿、修復這牆的?」 4又問道:「建造這殿的人們叫什麼名字。」 5然而,上帝看顧猶太人的長老,工程沒有被叫停,直到事情呈報給大流士王、收到王的回諭後才停止。

6河西的官員們——河西總督達乃示他·波斯乃及其同僚上奏大流士王, 7奏章如下:

「願大流士王一切平安! 8王該知道,我們去了猶大省,到了偉大上帝的殿。人們正在用大石建殿,木料已經安在牆裡,工程進展迅速、順利。 9我們問那些長老,『誰批准你們重建這殿、修復這牆的?』 10我們又問他們的名字,好記下他們首領的名字稟告王。

11「他們回答說,『我們是天地之上帝的僕人,我們正在重建這座多年前由以色列的一位偉大君王建造的殿。 12但因為我們的祖先觸怒了天上的上帝,上帝把他們交在迦勒底人——巴比倫尼布甲尼撒的手中,他摧毀了這殿,把他們擄到巴比倫13然而,巴比倫塞魯士在其統治元年,降旨重建這座上帝的殿。 14尼布甲尼撒王曾擄去耶路撒冷上帝殿裡的金銀器皿,放在巴比倫神廟裡,塞魯士王從巴比倫神廟取出這些器皿,交給他委派做省長的設巴薩15吩咐他把這些器皿帶去,重新陳設在耶路撒冷的殿裡,在舊址上重建上帝的殿。 16於是,這位設巴薩就在耶路撒冷為上帝的殿立了根基,從那時到如今,殿一直在重建中,還沒有竣工。』

17「現在,王若願意,請查閱巴比倫的王室記錄,看看塞魯士王是否降旨重建耶路撒冷的上帝之殿。王對此事如何決斷,請告知我們。」