Ezra 4 – NTLR & NIV

Nouă Traducere În Limba Română

Ezra 4:1-24

Opoziție față de rezidirea Casei Domnului și a Ierusalimului

1Când vrăjmașii lui Iuda și ai lui Beniamin au auzit că fiii exilului zidesc un Templu1 Vezi nota de la 3:6. pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, 2s‑au apropiat de Zerub-Babel și de căpeteniile familiilor și le‑au zis:

– Să zidim și noi cu voi! Căci, asemenea vouă, și noi Îl întrebăm pe Dumnezeul vostru și‑I aducem jertfe încă din zilele lui Esar-Hadon2 Împărat al Asiriei și peste Babilon, 681–669 î.Cr., împăratul Asiriei, cel care ne‑a adus aici.

3Zerub-Babel, Iosua și căpeteniile familiilor rămase din Israel le‑au răspuns:

– Nu se poate să zidiți împreună cu noi o Casă Dumnezeului nostru, ci doar noi vom zidi pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum ne‑a poruncit împăratul Cirus, împăratul Persiei.

4Poporul țării a slăbit avântul4 Lit.: mâna. poporului lui Iuda, i‑a descurajat4 Sau: i‑a făcut să le fie frică. să mai zidească 5și a angajat sfetnici împotriva lor, ca să le zădărnicească planul. Așa a fost în toată perioada domniei lui Cirus, împăratul Persiei, până în perioada domniei lui Darius5 Darius I Hystaspes. [522/521–486 î.Cr.], împăratul Persiei.

Domnia lui Ahașveroș

6La începutul domniei lui Ahașveroș6 Unii specialiști l‑au identificat cu Cambyses II (530–522 î.Cr.), fiul lui Cirus II cel Mare; majoritatea specialiștilor îl identifică însă cu Xerxes I. [486–465 î.Cr.], au scris o plângere împotriva locuitorilor lui Iuda și ai Ierusalimului. 7Iar în zilele lui Artaxerxes7 Unii specialiști l‑au identificat cu uzurpatorul Gaumata (Smerdis), magul, care și‑ar fi luat titlul de Artaxerxes (din persană arta, „mare“, „mărit“ și kshershe, „rege“); majoritatea specialiștilor îl identifică însă cu Artaxerxes I Longimanus. [465/464–425 î.Cr.], Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți camarazi ai lor i‑au scris lui Artaxerxes, împăratul Persiei. Scrisoarea era scrisă cu litere aramaice și tradusă în aramaică7 Textul care urmează, Ezra 4:8–6:18, este în limba aramaică..

8Dregătorul Rehum și scribul Șimșai i‑au scris împăratului Artaxerxes o scrisoare cu privire la Ierusalim, după cum urmează:

9„De la dregătorul Rehum, scribul Șimșai și ceilalți camarazi ai lor, judecători și emisari, oameni din Tarpel, din Persia, din Erec, din Babilon, elamiți din Susa 10și din celelalte neamuri pe care le‑a luat în captivitate marele și vestitul Osnappar10 O variantă a lui Așurbanipal, împărat al Asiriei. [668–626 î.Cr.] și le‑a așezat în cetatea Samariei și în restul provinciei de peste Râu10 Teritoriul de la vest de Eufrat: Aram, Fenicia și restul Canaanului; [peste tot în carte]..

11(Aceasta este o copie a scrisorii pe care ei i‑au trimis‑o.)

Către împăratul Artaxerxes,

Slujitorii tăi, oamenii provinciei de peste Râu:

12Să știe împăratul că iudeii care s‑au suit de la tine la noi au ajuns în Ierusalim și rezidesc cetatea aceea răzvrătită și rea. Ei termină de înălțat zidurile și repară temeliile. 13De aceea să știe împăratul că, dacă cetatea aceasta va fi rezidită și zidurile vor fi terminate, ei nu vor mai plăti nici tributul, nici darea și nici taxa de trecere, și prin urmare, vistieria imperială va avea de suferit. 14Din această cauză, ca unii care mâncăm sarea palatului, nu ne stă bine să vedem cum este necinstit împăratul și de aceea trimitem această scrisoare ca să‑l înștiințăm pe împărat. 15Să se cerceteze deci în «Cartea cronicilor», unde au scris părinții tăi! În «Cartea cronicilor» vei găsi scris și vei afla că cetatea aceasta a fost o cetate răzvrătită, din cauza căreia au avut de suferit regi și provincii și în mijlocul căreia s‑au iscat răscoale încă din vremuri străvechi. Din acest motiv a și fost pustiită cetatea aceasta. 16Facem deci cunoscut împăratului că, dacă cetatea aceasta va fi rezidită și zidurile‑i vor fi terminate, nu vei mai avea stăpânire în provincia de peste Râu.“

17Împăratul a trimis următorul răspuns:

„Dregătorului Rehum, scribului Șimșai și celorlalți camarazi ai lor, care locuiesc în Samaria și în restul provinciei de peste Râu: Pace!

18Scrisoarea pe care ne‑ați trimis‑o a fost citită și tradusă în prezența mea. 19Am dat ordin să se facă cercetări și s‑a găsit că cetatea aceasta s‑a ridicat împotriva împăraților încă din vremuri străvechi, dedându‑se la răzvrătire și răscoală. 20Au existat la Ierusalim regi puternici care aveau stăpânire peste tot teritoriul de peste Râu și cărora li se plătea tribut, dare și taxă de trecere. 21Prin urmare, dați ordin ca acești oameni să fie opriți, iar cetatea aceasta să nu mai fie rezidită, până când nu voi da eu o altă înștiințare. 22Aveți grijă să nu fiți nepăsători față de lucrul pe care trebuie să‑l faceți. De ce să crească paguba în dauna împăraților?“

23Imediat după ce s‑a citit copia scrisorii împăratului Artaxerxes înaintea lui Rehum, a scribului Șimșai și a camarazilor lor, aceștia s‑au suit în grabă la Ierusalim, la iudei, și i‑au oprit din lucru prin forță și putere. 24Atunci s‑a oprit lucrarea de la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim și a rămas oprită până în al doilea an al domniei lui Darius, împăratul Persiei.

New International Version

Ezra 4:1-24

Opposition to the Rebuilding

1When the enemies of Judah and Benjamin heard that the exiles were building a temple for the Lord, the God of Israel, 2they came to Zerubbabel and to the heads of the families and said, “Let us help you build because, like you, we seek your God and have been sacrificing to him since the time of Esarhaddon king of Assyria, who brought us here.”

3But Zerubbabel, Joshua and the rest of the heads of the families of Israel answered, “You have no part with us in building a temple to our God. We alone will build it for the Lord, the God of Israel, as King Cyrus, the king of Persia, commanded us.”

4Then the peoples around them set out to discourage the people of Judah and make them afraid to go on building.4:4 Or and troubled them as they built 5They bribed officials to work against them and frustrate their plans during the entire reign of Cyrus king of Persia and down to the reign of Darius king of Persia.

Later Opposition Under Xerxes and Artaxerxes

6At the beginning of the reign of Xerxes,4:6 Hebrew Ahasuerus they lodged an accusation against the people of Judah and Jerusalem.

7And in the days of Artaxerxes king of Persia, Bishlam, Mithredath, Tabeel and the rest of his associates wrote a letter to Artaxerxes. The letter was written in Aramaic script and in the Aramaic language.4:7 Or written in Aramaic and translated4:7 The text of 4:8–6:18 is in Aramaic.

8Rehum the commanding officer and Shimshai the secretary wrote a letter against Jerusalem to Artaxerxes the king as follows:

9Rehum the commanding officer and Shimshai the secretary, together with the rest of their associates—the judges, officials and administrators over the people from Persia, Uruk and Babylon, the Elamites of Susa, 10and the other people whom the great and honorable Ashurbanipal deported and settled in the city of Samaria and elsewhere in Trans-Euphrates.

11(This is a copy of the letter they sent him.)

To King Artaxerxes,

From your servants in Trans-Euphrates:

12The king should know that the people who came up to us from you have gone to Jerusalem and are rebuilding that rebellious and wicked city. They are restoring the walls and repairing the foundations.

13Furthermore, the king should know that if this city is built and its walls are restored, no more taxes, tribute or duty will be paid, and eventually the royal revenues will suffer.4:13 The meaning of the Aramaic for this clause is uncertain. 14Now since we are under obligation to the palace and it is not proper for us to see the king dishonored, we are sending this message to inform the king, 15so that a search may be made in the archives of your predecessors. In these records you will find that this city is a rebellious city, troublesome to kings and provinces, a place with a long history of sedition. That is why this city was destroyed. 16We inform the king that if this city is built and its walls are restored, you will be left with nothing in Trans-Euphrates.

17The king sent this reply:

To Rehum the commanding officer, Shimshai the secretary and the rest of their associates living in Samaria and elsewhere in Trans-Euphrates:

Greetings.

18The letter you sent us has been read and translated in my presence. 19I issued an order and a search was made, and it was found that this city has a long history of revolt against kings and has been a place of rebellion and sedition. 20Jerusalem has had powerful kings ruling over the whole of Trans-Euphrates, and taxes, tribute and duty were paid to them. 21Now issue an order to these men to stop work, so that this city will not be rebuilt until I so order. 22Be careful not to neglect this matter. Why let this threat grow, to the detriment of the royal interests?

23As soon as the copy of the letter of King Artaxerxes was read to Rehum and Shimshai the secretary and their associates, they went immediately to the Jews in Jerusalem and compelled them by force to stop.

24Thus the work on the house of God in Jerusalem came to a standstill until the second year of the reign of Darius king of Persia.