Căderea Egiptului, comparată cu căderea Asiriei
1În anul al unsprezecelea, în prima zi a lunii a treia,1 21 iunie 587 î.Cr.; vezi nota de la 1:1. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi‑a zis: 2„Fiul omului, spune‑i lui Faraon, regele Egiptului, și mulțimii sale astfel:
«Cu cine poți fi asemănat tu, în măreția ta?
3Iată că, odinioară, Asiria era un cedru în Liban,
cu ramuri frumoase și coroana aducătoare de umbră;
era înalt în statură,
iar vârful îi ajungea printre nori.3, 10, 14 Sau: iar vârful i se ridica deasupra frunzișului des.
4Apele îl făcuseră să crească
și adâncul îl înălțase;
râurile acestuia străbăteau de jur împrejur
plantația pe care se afla,
și își trimiteau pâraiele
la toți copacii câmpiei.
5De aceea s‑a înălțat în statură
mai mult decât toți ceilalți copaci din câmpie.
Crengile i‑au crescut
și ramurile i s‑au lungit,
datorită belșugului de ape
care‑l făcuse să dea vlăstare.
6Printre crengile lui
își făceau cuibul toate păsările cerului.
Sub coroana lui zămisleau toate vietățile câmpului,
iar la umbra lui locuiau toate neamurile cele multe.
7Era frumos prin măreția lui
și prin lungimea ramurilor lui,
căci rădăcinile lui erau înfipte
în apropierea multor ape.
8Cedrii din grădina lui Dumnezeu
nu‑l întreceau,
chiparoșii nu se puteau compara
cu crengile lui,
iar platanii nu se puteau asemăna
cu ramurile lui.
Niciun copac din grădina lui Dumnezeu
nu se putea compara cu el în frumusețe.
9L‑am făcut atât de frumos
prin mulțimea crengilor lui,
încât îl invidiau toți copacii Edenului,
care erau în grădina lui Dumnezeu.»
10De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că se înălța în statură, pentru că își ridica vârful până la nori și inima i se mândrea cu înălțimea lui, 11l‑am dat pe mâna prințului neamurilor, care i‑a făcut după răutatea lui. Eu l‑am alungat 12și astfel cele mai groaznice dintre neamurile străine l‑au tăiat și l‑au părăsit. Crengile i‑au căzut pe munți și prin toate văile, iar ramurile i‑au fost spulberate prin toate albiile țării. Toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui și l‑au părăsit. 13Pe trunchiul lui căzut și‑au făcut cuibul toate păsările cerului, iar între crengile lui s‑au așezat toate vietățile câmpului. 14Toate acestea, pentru ca niciunul dintre copacii de lângă ape să nu se mai mândrească cu înălțimea lui și să nu‑și mai ridice vârful până la nori și pentru ca niciun copac udat de ape să nu‑și mai înalțe trunchiul spre ei. Căci toți sunt dați morții, în tărâmul cel mai de jos, în mijlocul fiilor omului, la cei ce au coborât în groapă.»
15Așa vorbește Stăpânul Domn: «În ziua în care a coborât în Locuința Morților15 Ebr.: Șeol; [peste tot în carte]., am răspândit bocetul. L‑am acoperit cu adâncul și i‑am retras râurile, iar apele cele multe au fost oprite. Am întunecat Libanul pentru el și toți copacii câmpiei au pălit din cauza lui. 16La vuietul căderii sale am făcut să se cutremure neamurile, când l‑am coborât în Locuința Morților împreună cu cei ce se coboară în groapă. Atunci toți copacii Edenului, ce avea Libanul mai bun și mai ales, toți copaci bine udați, s‑au consolat în tărâmul cel mai de jos. 17Au coborât și ei împreună cu el în Locuința Morților, la cei răpuși de sabie, ei care erau aliații17 Lit.: brațul. lui și locuiau la umbra lui printre neamuri.
18Așadar, Faraon, cu cine poți fi asemănat tu printre copacii Edenului, în slava și măreția ta? Și totuși vei fi coborât împreună cu copacii Edenului în tărâmul cel mai de jos și vei zăcea printre cei necircumciși, alături de cei răpuși de sabie. Iată ce este Faraon și toată mulțimea lui, zice Stăpânul Domn.»“
Der mächtige Baum und sein Sturz
1Im 11. Jahr unserer Verbannung, am 1. Tag des 3. Monats, empfing ich eine Botschaft vom Herrn. Er sprach zu mir: 2»Du Mensch, sag zum Pharao, dem König von Ägypten, mit seinem ganzen Prunk:
Groß ist deine Macht, womit kann ich dich vergleichen? 3Schau, eine Zypresse bist du, eine Zeder auf dem Libanon. Ihre schönen Zweige spenden Schatten; hoch ist sie gewachsen, ihr Wipfel ragt bis in die Wolken empor. 4Das Erdreich versorgt sie mit Wasser, die Quellen in der Tiefe lassen sie in die Höhe wachsen; sie speisen auch die Bäche im Wald und tränken die Bäume ringsum. 5Weil die Zeder so viel Wasser hat, ist sie größer als alle anderen Bäume; sie besitzt eine prächtige Krone mit vielen langen Ästen. 6In ihren Zweigen nisten die Vögel, in ihrem Schutz werfen die wilden Tiere ihre Jungen, und in ihrem Schatten wohnen viele Völker. 7Sie ist ein wunderschöner Baum, hochgewachsen und mit langen Zweigen, denn ihre Wurzeln bekommen reichlich Wasser. 8Keine andere Zeder ist so schön wie sie, keine Zypresse oder Platane hat so mächtige Äste, selbst die Bäume in meinem Garten halten einem Vergleich mit ihr nicht stand. 9Ich, der Herr, habe sie schön gemacht und ihr viele Zweige gegeben. Alle Bäume in Eden blicken voller Neid zu ihr auf.
10Doch weil sie so hochgewachsen ist und ihr Wipfel bis in die Wolken ragt, ist sie stolz und überheblich geworden. Darum sage ich, Gott, der Herr:
11Ich gebe sie in die Gewalt des mächtigsten aller Könige; er wird sie so behandeln, wie sie es für ihre Gottlosigkeit verdient hat. Sie wollte von mir nichts wissen, und so wende auch ich mich von ihr ab. 12Ein grausames Heer aus vielen Völkern wird sie fällen und zu Boden werfen. Ihre Zweige fallen auf die Berge und in die Täler, ihre Äste zerbrechen und bleiben in den Schluchten liegen. Die Völker, die in ihrem Schatten gewohnt haben, ziehen fort und lassen sie achtlos zurück. 13Auf ihrem gefällten Stamm sitzen die Vögel, die wilden Tiere hausen zwischen ihren toten Ästen. 14In Zukunft soll kein Baum, der am Wasser steht, wieder so hoch wachsen, keiner soll seinen Wipfel bis in die Wolken strecken und sich über andere erheben. Jeder hohe Baum wird gefällt, er muss hinunter in die Totenwelt, genau wie die Menschen. 15Ich, Gott, der Herr, sage: Wenn ich die Zeder in die Totenwelt hinabstürze, trauert das Wasser in der Tiefe, die Flüsse fließen nicht mehr, und die Quellen versiegen. Ich sorge dafür, dass der Libanon sich in Trauer hüllt und die Bäume im Wald verdorren. 16Wenn sie dorthin fällt, wo die Toten ruhen, gibt es ein solches Getöse, dass die Völker erschrecken. Die Bäume aus meinem Garten und die besten, gut bewässerten Bäume des Libanon erwarten sie schon und trösten sich damit, dass auch die große Zeder ihr Schicksal teilt. 17Denn sie sind schon dort angekommen, zusammen mit den Menschen, die im Krieg gefallen sind. Alle Verbündeten, die im Schatten der Zeder gewohnt haben, sind bereits in der Totenwelt versammelt.
18Ägypten, noch bist du groß und wunderschön, womit kann ich dich vergleichen? Kein Baum im Garten Eden reicht an dich heran. Doch zusammen mit den anderen Bäumen wirst du hinabstürzen ins Totenreich. Dort liegst du mitten unter den unbeschnittenen Heiden, die im Krieg gefallen sind. Ja, so wird es dem Pharao und seinem ganzen Prunk ergehen! Darauf gebe ich, Gott, der Herr, mein Wort!«
