Nouă Traducere În Limba Română

Ezechiel 3

1El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ceea ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, apoi du-te şi vorbeşte-i Casei lui Israel!“ Mi-am deschis gura şi El mi-a dat să mănânc sulul acela. El mi-a mai zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi stomacul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul pe care ţi l-am dat!“ L-am mâncat şi, în gura mea, sulul a fost dulce ca mierea.

Apoi El mi-a zis: „Fiul omului, du-te la cei din Casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimis la un popor cu o vorbire neînţeleasă şi cu o limbă greoaie, ci la Casa lui Israel. Nu te trimit la popoare multe, cu vorbirea neînţeleasă şi cu limba greoaie, ale căror cuvinte nu le poţi înţelege. Cu siguranţă, dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta. Cei din Casa lui Israel însă nu vor dori să te asculte, deoarece nu doresc să Mă asculte pe Mine. Căci toţi cei din Casa lui Israel au fruntea tare şi inima împietrită. Iată, voi face faţa ta la fel de tare ca feţele lor şi fruntea ta – la fel de tare ca frunţile lor. Voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât cremenea. Nu te teme de ei şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o Casă răzvrătită!“

10 El a continuat: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ţi le spun. 11 Mergi de îndată la cei exilaţi din poporul tău! Vorbeşte-le şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn!»“

12 Duhul m-a ridicat şi am auzit înapoia mea un sunet ca vuietul unui mare cutremur: „Binecuvântată fie slava Domnului din Lăcaşul Lui!“[a] 13 Acest vuiet, ca cel al unui mare cutremur, era vuietul făcut de aripile fiinţelor atunci când se atingeau una de cealaltă şi vuietul roţilor din apropierea lor. 14 Când m-a ridicat Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios în duhul meu, iar mâna Domnului apăsa tare asupra mea. 15 Am ajuns la exilaţii din Tel-Abib, la cei ce locuiau lângă râul Chebar. Acolo unde locuiau, am stat înmărmurit printre ei timp de şapte zile.

Ezechiel, străjer peste Israel

16 La sfârşitul celor şapte zile, Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 17 „Fiul omului, te-am pus străjer peste cei din Casa lui Israel. Când vei auzi vreun cuvânt din gura Mea, să-i avertizezi din partea Mea! 18 Dacă îi voi zice celui nelegiuit: «Sigur vei muri!», iar tu nu-l vei avertiza şi nu-i vei vorbi ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi astfel viaţa, cel nelegiuit va muri datorită vinii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 19 Dacă însă îl vei avertiza pe cel nelegiuit, iar el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea lui cea rea, atunci acesta va muri datorită vinii lui, iar tu îţi vei scăpa sufletul.

20 Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui şi va săvârşi nedreptate, voi pune înaintea lui o cursă şi el va muri. Dacă nu l-ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui şi nu-i vor fi amintite faptele drepte pe care le-a făcut, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 21 Dacă tu însă l-ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, şi el nu a păcătuit, atunci acesta va trăi, datorită faptului că a fost avertizat, iar tu îţi vei scăpa sufletul.“

Muţenia lui Ezechiel

22 Mâna Domnului a fost peste mine acolo şi El mi-a zis: „Ridică-te, du-te în vale şi acolo îţi voi vorbi!“ 23 M-am ridicat şi m-am dus în vale. Şi iată că slava Domnului stătea acolo, întocmai ca slava pe care o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. 24 Duhul a intrat în mine şi m-a ridicat în picioare. El a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Intră în casa ta şi închide-te înăuntru! 25 Cât despre tine, fiul omului, vor pune peste tine funii şi te vor lega ca să nu mai poţi ieşi în mijlocul lor. 26 Voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale şi vei fi mut, astfel încât nu vei mai putea să-i mustri, căci sunt o Casă răzvrătită. 27 Dar când îţi voi vorbi, îţi voi deschide gura, iar tu le vei spune: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn!» Şi cine va vrea să asculte, să asculte, iar cine va refuza să asculte, să nu asculte, căci sunt o Casă răzvrătită.“

Notas al pie

  1. Ezechiel 3:12 Sau: cutremur când slava Domnului s-a arătat din Lăcaşul Lui.

Swedish Contemporary Bible

Ezekiel 3

1Sedan sa han till mig: ”Du människa, ät upp vad som finns framför dig, ät upp den här bokrullen! Gå sedan och tala till israeliterna!” 2Jag öppnade munnen, och han gav mig bokrullen att äta. 3”Människa”, sa han till mig, ”ät upp och fyll din buk med denna bokrulle som jag ger dig.” Jag åt, och den smakade sött som honung.

4Sedan sa han till mig: ”Du människa, gå nu till israeliterna och tala mina ord till dem. 5Det är inte till ett folk med ett främmande och obegripligt språk som du sänds ut, utan till israeliterna, 6inte till många folk vars främmande språk och svårbegripliga tal du inte kan förstå. Om jag hade sänt dig till dem skulle de ha lyssnat till dig. 7Men israeliterna vill inte lyssna till dig mer än de vill lyssna till mig. Alla israeliterna har hårda pannor och hårda hjärtan. 8Men jag ska göra ditt ansiktsuttryck lika hårt som deras och din panna lika hård. 9Jag ska göra din panna hård som den hårdaste sten, hårdare än flinta. Var inte rädd för dem, låt dig inte skrämmas av dem. De är ju ett upproriskt släkte.”

10Sedan sa han: ”Du människa, lägg allt jag säger på minnet! Lyssna noga! 11Gå till dina landsmän i fångenskapen, tala till dem, och vare sig de lyssnar eller inte, ska du säga till dem: ’Så säger Herren, Herren.’ ”

12Sedan lyfte Anden mig upp. Bakom mig hörde jag då ett väldigt dån: ”Välsignad vare Herrens härlighet[a] från denna plats!” 13Dånet kom från varelsernas vingar när de rörde vid varandra och ljudet från hjulen intill dem, ett väldigt dån. 14Anden lyfte mig upp och förde mig bort. Jag var bitter och upprörd medan jag gick. Herrens hand vilade tungt på mig. 15Jag kom till de bortförda i Tel Aviv[b], som bodde vid floden Kevar. Där blev jag sittande bland dem i sju dagar, modfälld.

16När sju dagar hade gått kom Herrens ord till mig: 17”Du människa, jag har utsett dig till en väktare för israeliterna. Lyssna till vad jag har att säga och varna dem för mig. 18När jag säger till den gudlöse: ’Du ska dö,’ och du inte varnar honom eller tillrättavisar honom för hans onda leverne, för att rädda hans liv, då ska den gudlöse dö i sin synd, men vedergällningen för hans liv ska jag kräva av dig. 19Men om du varnar den gudlöse och han inte vänder om från sin ondska eller sitt onda leverne, då ska han dö i sin synd, men du har räddat ditt liv.

20Likaså om en rättfärdig vänder bort från sin rättfärdighet och gör det som är orätt, ska jag lägga en stötesten framför honom, och han ska dö. Om du inte har varnat honom måste han dö i sin synd. Man ska inte komma ihåg hans rättfärdiga gärningar, och vedergällningen för hans liv ska jag kräva av dig. 21Men om du varnar den rättfärdige för att synda, och han inte syndar, då ska han få leva därför att han lät varna sig, och då har du också räddat ditt liv.”

22Herrens hand var över mig där, och han sa till mig: ”Gå bort till dalen, så ska jag tala med dig där.” 23Jag reste mig och gick till dalen. Där stod Herrens härlighet, på samma sätt som jag hade sett vid floden Kevar. Då föll jag ner med ansiktet mot jorden.

24Sedan kom Anden in i mig och reste mig upp på fötterna. Han talade till mig och sa: ”Gå och stäng in dig i ditt hus! 25Människa, de kommer att binda dig med rep, så att du inte kan gå ut bland dem. 26Jag ska låta din tunga fastna i gommen, så att du blir stum och inte kan tillrättavisa dem. De är ju ett upproriskt släkte. 27Men när jag talar med dig ska jag lösa din tunga, och du ska säga till dem: ’Så säger Herren, Herren!’ Den som vill lyssna, ska lyssna, den som inte vill, lyssnar inte. De är ju ett upproriskt släkte.

Notas al pie

  1. 3:12 Enligt Vulgata och flera moderna översättningar: …när Herrens härlighet lyfte från sin plats. Hebreiskans ord för välsigna och lyfta/höja sig är mycket lika och kan lätt ha förväxlats i gamla handskrifter.
  2. 3:15 En stad i södra Babylonien.