Cazanul ruginit
1În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea,1 15 ianuarie 588 î.Cr. Vezi nota de la 1:1. Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, scrie data zilei de azi, chiar a acestei zile, deoarece chiar în această zi împăratul Babilonului s‑a năpustit asupra Ierusalimului. 3Rostește o pildă cu privire la această Casă răzvrătită și spune‑i că așa vorbește Stăpânul Domn:
«Pune cazanul, pune‑l
și toarnă apă în el!
4Pune în el bucăți de carne,
cele mai bune bucăți: coapsa și umărul.
Umple‑l cu cele mai bune oase!
5Să fie luat ce‑i mai bun din turmă.
Îngrămădește apoi oase sub el
și fă‑l să fiarbă în clocot,
ca să fiarbă oasele din el!»
6Căci așa vorbește Stăpânul Domn:
«Vai de cetatea vărsătoare de sânge,
cazanul care are rugină pe el
și de pe care nu iese rugina.
Să se scoată pe rând bucățile din el,
fără să se arunce sorții.
7Căci sângele pe care l‑a vărsat ea este în mijlocul ei.
L‑a pus pe stânca goală;
nu l‑a vărsat pe pământ,
ca să‑l acopere apoi cu țărână.
8Ca să‑Mi arăt furia, ca să Mă răzbun,
i‑am vărsat sângele pe stânca goală,
pentru ca astfel să nu fie acoperit.»
9De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn:
«Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge!
Dar și Eu voi mări grămada de lemne.
10Îngrămădește multe lemne,
aprinde focul,
fierbe bine carnea,
amestecă în zeamă
și lasă până vor arde și oasele!
11Apoi așază cazanul gol pe cărbuni,
ca să se încălzească, să i se încingă arama
și astfel să se topească murdăria de pe el
și să i se șteargă rugina.
12Eforturile au fost în zadar;
rugina lui cea multă n‑a ieșit de pe el.
În foc cu rugina lui!12 Sensul acestui vers este nesigur.
13În necurăția ta este desfrânare. Pentru că am vrut să te curățesc, dar tu nu te‑ai curățit de necurăția ta, nu vei mai fi curățită până când nu Îmi voi potoli furia față de tine.
14Eu, Domnul, am vorbit! A venit vremea și voi face întocmai! Nu te voi cruța, nu voi avea milă și nu‑Mi va părea rău! Vei fi judecată după căile tale și după faptele tale, zice Stăpânul Domn.»“
Moartea soției lui Ezechiel
15Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 16„Fiul omului, iată că îți voi lua printr‑o lovitură plăcerea ochilor tăi. Tu însă să nu bocești, să nu plângi și să nu‑ți dea lacrimile! 17Gemi în tăcere, dar nu te tângui ca pentru cei morți! Leagă‑ți turbanul și pune‑ți sandalele în picioare. Să nu‑ți acoperi barba și să nu mănânci pâinea oamenilor17, 22 Expresia face referire la practica veche potrivit căreia, în semn de compasiune, oamenii ofereau pâine persoanelor îndoliate sau aflate în necaz. Sau pâinea celor ce jelesc..“
18Am vorbit poporului dimineața, iar seara mi‑a murit soția. A doua zi, dimineața, am făcut cum mi s‑a poruncit.
19Poporul m‑a întrebat:
– Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă ceea ce faci?
20Eu le‑am răspuns:
– Cuvântul Domnului a venit la mine și mi‑a zis: 21„Spune‑i Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, voi lăsa să fie întinat Sfântul Meu Lăcaș, mândria puterii voastre, plăcerea ochilor voștri și delectarea sufletului vostru, iar fiii voștri și fiicele voastre, pe care îi veți fi lăsat în urmă, vor cădea uciși de sabie. 22Atunci veți face și voi cum am făcut eu. Nu vă veți acoperi barba și nu veți mânca pâinea oamenilor. 23Veți purta turban pe cap și sandale în picioare, nu veți jeli și nici nu veți plânge, ci veți putrezi în nelegiuirile voastre și veți geme unul către altul. 24Ezechiel va fi pentru voi un semn. Tot ceea ce a făcut el, veți face și voi. Când se vor întâmpla acestea, veți ști că Eu sunt Stăpânul Domn.’»
25Tu însă, fiul omului, în ziua când voi lua de la ei tăria lor, bucuria, măreția lor, ce este mai de preț în ochii lor și ceea ce le înalță sufletul, pe fiii lor și pe fiicele lor, 26în ziua aceea, va veni un fugar la tine ca să te înștiințeze. 27În ziua aceea, când va veni fugarul, ți se va deschide și ție gura, vei vorbi și nu vei mai fi mut. Vei fi astfel un semn pentru popor și ei vor ști că Eu sunt Domnul.“
Lignelsen om den anløbne kobbergryde
1På den tiende dag i den tiende måned i det niende24,1 Jf. 2.Kong. 25,1. år af vores eksil sagde Herren til mig:
2„Du menneske, skriv denne dato ned, for i dag begynder Babylons konge belejringen af Jerusalem. 3Fortæl så mit oprørske folk Israel den her lignelse: Hør, hvad Herren siger: Sæt en gryde over ilden og hæld vand i den. 4-5Læg så kødstykkerne i: bov, nakke og gode ben, alt det bedste af dyret. Læg godt med brænde under og lad det koge, til det hele er mørt.24,4-5 Den rustne jerngryde over ilden er Jerusalem under belejring, plettet af blod, og kødet er byens befolkning.
6Gud Herren siger nemlig: Byen, som er fuld af mordere, får nu sin straf. Den er som en anløben kobbergryde. Tag kødet op af gryden, stykke for stykke uden at gøre forskel. 7Byen er fuld af mordere, og de myrdedes blod blev ikke opslugt af jorden, men ligger synligt på en klippe. 8Det ligger stadig utildækket som en anklage imod byen, og det vækker min vrede, det råber til mig om hævn.
9Derfor siger Herren: Byen, som er fuld af mordere, får nu sin straf. Jeg vil selv samle en stor bunke brænde til bålet. 10Kom med brændet og sæt ild til bålet. Sørg for at koge kødet mørt. Tøm så gryden og brænd benene på bålet. 11Sæt derefter den tomme gryde tilbage på gløderne, så kobberet bliver gloende hedt og grydens urenheder smeltes væk. 12Jeg blev træt af at forsøge at skrabe gryden ren, for det hjalp jo ikke, og derfor var jeg nødt til at sætte gryden på ilden. 13Byens umoral gjorde den uren. Jeg forsøgte at rense jer, men I blev ikke rene. I bliver ikke rensede, før I har været i min voldsomme vredes ild. 14Jeg, Herren, har talt, og det vil ske, som jeg har sagt. Jeg fortryder ikke min dom, og standser ikke min straf. I skal få, hvad I har fortjent for jeres handlinger, siger Herren!”
Ezekiels kone dør som billede på templets ødelæggelse
15Derpå sagde Herren til mig: 16„Du menneske, i dag tager jeg din elskede kone fra dig ved en brat død. Men du må ikke holde dødsklage eller græde, 17men må nøjes med at sukke i stilhed. Tag som sædvanlig din turban og dine sandaler på. Du må ikke vise din sorg ved at tildække dit skæg eller spise den mad, dine naboer og venner bringer dig som trøst.”
18Tidligt om morgenen havde jeg givet mit budskab til folket, og allerede samme aften døde min kone. Den følgende morgen gjorde jeg, som Herren havde givet mig besked på.
19Da spurgte folk: „Hvad i alverden skal det betyde? Hvad er det, du prøver at fortælle os?”
20-21Jeg svarede: „Herren sagde til mig, at jeg skulle sige til Israels folk: Jeg vil ødelægge mit elskede tempel, som I beundrer og er så stolte af og længes efter at se igen. Jeres sønner og døtre, som I efterlod i Jerusalem, vil falde i krigen. 22Når I modtager nyheden, skal I gøre, som Ezekiel gør nu. I må ikke tildække jeres skæg eller spise den mad, som andre vil trøste jer med. 23I skal gå med turban og sandaler, som I plejer, og I må ikke græde og klage. I må nøjes med at sukke i stilhed over alle jeres synder. 24Lad Ezekiels opførsel være et forvarsel, siger Herren. I kommer til at gøre som ham, når det sker, og så vil I indse, at jeg er Herren.”
25Herren fortsatte: „Du menneske, jeg tager deres prægtige tempel fra dem, deres stolthed og glæde, som de beundrede så højt og længtes efter at se igen. Jeg tager også deres sønner og døtre fra dem. 26Når det sker, kommer der en flygtning fra Jerusalem til Babylon og fortæller dig om det. 27Da får du igen mund og mæle, så du kan tale. Du skal altså være et forvarsel om det, der skal overgå folket, så de kan indse, at jeg er Herren.”
