Cazanul ruginit
1În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea,1 15 ianuarie 588 î.Cr. Vezi nota de la 1:1. Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, scrie data zilei de azi, chiar a acestei zile, deoarece chiar în această zi împăratul Babilonului s‑a năpustit asupra Ierusalimului. 3Rostește o pildă cu privire la această Casă răzvrătită și spune‑i că așa vorbește Stăpânul Domn:
«Pune cazanul, pune‑l
și toarnă apă în el!
4Pune în el bucăți de carne,
cele mai bune bucăți: coapsa și umărul.
Umple‑l cu cele mai bune oase!
5Să fie luat ce‑i mai bun din turmă.
Îngrămădește apoi oase sub el
și fă‑l să fiarbă în clocot,
ca să fiarbă oasele din el!»
6Căci așa vorbește Stăpânul Domn:
«Vai de cetatea vărsătoare de sânge,
cazanul care are rugină pe el
și de pe care nu iese rugina.
Să se scoată pe rând bucățile din el,
fără să se arunce sorții.
7Căci sângele pe care l‑a vărsat ea este în mijlocul ei.
L‑a pus pe stânca goală;
nu l‑a vărsat pe pământ,
ca să‑l acopere apoi cu țărână.
8Ca să‑Mi arăt furia, ca să Mă răzbun,
i‑am vărsat sângele pe stânca goală,
pentru ca astfel să nu fie acoperit.»
9De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn:
«Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge!
Dar și Eu voi mări grămada de lemne.
10Îngrămădește multe lemne,
aprinde focul,
fierbe bine carnea,
amestecă în zeamă
și lasă până vor arde și oasele!
11Apoi așază cazanul gol pe cărbuni,
ca să se încălzească, să i se încingă arama
și astfel să se topească murdăria de pe el
și să i se șteargă rugina.
12Eforturile au fost în zadar;
rugina lui cea multă n‑a ieșit de pe el.
În foc cu rugina lui!12 Sensul acestui vers este nesigur.
13În necurăția ta este desfrânare. Pentru că am vrut să te curățesc, dar tu nu te‑ai curățit de necurăția ta, nu vei mai fi curățită până când nu Îmi voi potoli furia față de tine.
14Eu, Domnul, am vorbit! A venit vremea și voi face întocmai! Nu te voi cruța, nu voi avea milă și nu‑Mi va părea rău! Vei fi judecată după căile tale și după faptele tale, zice Stăpânul Domn.»“
Moartea soției lui Ezechiel
15Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 16„Fiul omului, iată că îți voi lua printr‑o lovitură plăcerea ochilor tăi. Tu însă să nu bocești, să nu plângi și să nu‑ți dea lacrimile! 17Gemi în tăcere, dar nu te tângui ca pentru cei morți! Leagă‑ți turbanul și pune‑ți sandalele în picioare. Să nu‑ți acoperi barba și să nu mănânci pâinea oamenilor17, 22 Expresia face referire la practica veche potrivit căreia, în semn de compasiune, oamenii ofereau pâine persoanelor îndoliate sau aflate în necaz. Sau pâinea celor ce jelesc..“
18Am vorbit poporului dimineața, iar seara mi‑a murit soția. A doua zi, dimineața, am făcut cum mi s‑a poruncit.
19Poporul m‑a întrebat:
– Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă ceea ce faci?
20Eu le‑am răspuns:
– Cuvântul Domnului a venit la mine și mi‑a zis: 21„Spune‑i Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, voi lăsa să fie întinat Sfântul Meu Lăcaș, mândria puterii voastre, plăcerea ochilor voștri și delectarea sufletului vostru, iar fiii voștri și fiicele voastre, pe care îi veți fi lăsat în urmă, vor cădea uciși de sabie. 22Atunci veți face și voi cum am făcut eu. Nu vă veți acoperi barba și nu veți mânca pâinea oamenilor. 23Veți purta turban pe cap și sandale în picioare, nu veți jeli și nici nu veți plânge, ci veți putrezi în nelegiuirile voastre și veți geme unul către altul. 24Ezechiel va fi pentru voi un semn. Tot ceea ce a făcut el, veți face și voi. Când se vor întâmpla acestea, veți ști că Eu sunt Stăpânul Domn.’»
25Tu însă, fiul omului, în ziua când voi lua de la ei tăria lor, bucuria, măreția lor, ce este mai de preț în ochii lor și ceea ce le înalță sufletul, pe fiii lor și pe fiicele lor, 26în ziua aceea, va veni un fugar la tine ca să te înștiințeze. 27În ziua aceea, când va veni fugarul, ți se va deschide și ție gura, vei vorbi și nu vei mai fi mut. Vei fi astfel un semn pentru popor și ei vor ști că Eu sunt Domnul.“
Derniers avertissements
La marmite pleine de vert-de-gris
1Le dixième jour du dixième mois, dans la neuvième année24.1 C’est-à-dire en janvier 588 av. J.-C. Voir 2 R 25.1., l’Eternel m’adressa la parole et me dit :
2Fils d’homme, note par écrit la date d’aujourd’hui, de façon précise car, aujourd’hui même, le roi de Babylone a commencé les opérations contre Jérusalem.
3Raconte une parabole à la communauté rebelle. Dis-lui :
« Voici ce que déclare ╵le Seigneur, l’Eternel :
Prépare la marmite, ╵mets-la en place ╵et verses-y de l’eau24.3 Pour les v. 3-14, voir 11.3-7. La marmite est Jérusalem (11.3)..
4Mets-y de bons morceaux de viande,
tous les meilleurs morceaux : ╵le gigot et l’épaule.
Finis de la remplir ╵avec des os de choix.
5Prends les meilleurs moutons ╵dans le troupeau,
puis entasse le bois24.5 le bois. Le texte hébreu traditionnel a : les os. La différence tient à une lettre en hébreu ; cela s’explique par la proximité du mot « os », à la fin du verset. sous la marmite.
Fais-la bouillir à gros bouillons !
Que même les os cuisent ! »
6Voici ce que déclare le Seigneur, l’Eternel : « Malheur à la ville meurtrière, marmite couverte de vert-de-gris, et dont le vert-de-gris ne s’en va pas ! Retirez-en les morceaux les uns après les autres sans tirer au sort. 7Car le sang qu’elle a versé est toujours au milieu d’elle. Il n’a pas été répandu sur la terre où la poussière l’aurait recouvert ; non : elle l’a versé sur la roche nue. 8Pour faire déborder ma colère et lui faire payer ses crimes, j’ai fait verser ce sang sur la roche nue pour qu’il ne soit pas recouvert.
9C’est pourquoi le Seigneur, l’Eternel, déclare ceci : Malheur à la ville sanguinaire ! Moi aussi, je dresserai un grand bûcher. 10Entasse du bois en quantité, allume le feu, fais cuire complètement la viande, ajoute les épices et que les os soient calcinés. 11Ensuite, tu mettras la marmite vide sur des braises pour qu’elle chauffe, que son cuivre rougisse et que ses impuretés se fondent à l’intérieur, et que son vert-de-gris soit consumé. 12Mais tous ces efforts sont inutiles : le vert-de-gris dont elle est couverte en quantité ne partira pas par le feu.
13Jérusalem, ta conduite immorale t’a rendue impure. J’ai voulu te purifier de ta souillure, mais tu ne t’es pas laissé purifier. Tu ne pourras plus être purifiée jusqu’à ce que j’aie assouvi ma colère contre toi. 14Moi, l’Eternel, j’ai parlé. L’heure est venue et je vais agir. Je ne me retiendrai pas, je n’aurai pas de pitié, je ne reviendrai pas sur ma décision. Tu seras jugée selon ta conduite et selon tes actes, le Seigneur, l’Eternel, le déclare. »
Le deuil d’Ezéchiel
15L’Eternel m’adressa la parole en ces termes :
16Fils d’homme, je vais t’enlever, par une mort soudaine, celle qui charme tes yeux, mais tu ne porteras pas le deuil, tu ne pleureras pas, tu ne verseras aucune larme. 17Désole-toi en silence, mais n’accomplis pas de rites funèbres. Mets ton turban sur la tête et tes sandales aux pieds. Ne te couvre pas la moustache et n’accepte pas le pain de condoléances des voisins.
18Le matin, je m’adressai au peuple, et le soir même, mon épouse mourut. Le lendemain matin, j’agis conformément à ce qui m’avait été ordonné. 19Alors les gens me demandèrent : Pourquoi agis-tu de la sorte ? Nous expliqueras-tu ce que cela signifie pour nous ?
20Je leur répondis : L’Eternel m’a adressé la parole en ces termes : 21« Dis à la communauté d’Israël : Voici ce que déclare le Seigneur, l’Eternel : Je vais profaner mon sanctuaire dont vous tirez votre orgueil et votre force, qui charme vos yeux et qui est l’objet de votre sollicitude. Vos fils et vos filles que vous avez laissés là-bas tomberont par l’épée. 22Et vous agirez comme j’ai agi : vous ne vous couvrirez pas la moustache et vous ne mangerez pas le pain de condoléances de vos voisins. 23Vous garderez vos turbans sur la tête et vos sandales aux pieds. Vous ne porterez pas le deuil et vous ne pleurerez pas, mais vous dépérirez à cause de vos péchés et vous gémirez les uns auprès des autres. 24Ce qu’Ezéchiel a fait vous servira de signe : quand cela arrivera, vous agirez exactement comme il a agi, et vous reconnaîtrez que je suis le Seigneur, l’Eternel.
25Et maintenant, fils d’homme, écoute : le jour vient où je leur reprendrai le sanctuaire qui fait leur force, leur joie, leur parure, qui charme leurs yeux et qui fait l’objet de leur sollicitude ; ainsi que leurs fils et leurs filles24.25 reprendrai leur sanctuaire… filles (voir v. 21). Autre traduction : reprendrai ce qui fait leur force, leur joie, leur parure, qui charme leurs yeux et qui fait l’objet de leur sollicitude : leurs fils et leurs filles.. 26En ce jour-là, un rescapé arrivera vers toi pour annoncer la nouvelle. 27En ce jour-là, quand ce rescapé arrivera, tu pourras ouvrir la bouche et tu parleras ; tu ne seras plus muet24.27 Voir 3.26.. Tu leur serviras de signe. Et ils reconnaîtront que je suis l’Eternel. »
