Babilon, sabia judecății lui Dumnezeu
1Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, îndreaptă‑ți fața spre Ierusalim, predică împotriva locurilor sfinte și profețește împotriva țării lui Israel. 3Spune țării lui Israel că așa vorbește Domnul: «Iată, sunt împotriva ta, și de aceea Îmi voi scoate sabia din teacă și‑l voi tăia din tine atât pe cel drept, cât și pe cel rău. 4De vreme ce sunt pe cale să tai din tine atât pe cel drept, cât și pe cel rău, sabia Mea va ieși din teacă împotriva tuturor făpturilor, din sud până în nord. 5Și toate făpturile vor ști că Eu, Domnul, Mi‑am scos sabia din teacă; ea nu se va mai întoarce la locul ei.»
6Iar tu, fiul omului, gemi! Suspină cu coapsele zdrobite și cu amărăciune! Suspină înaintea ochilor lor. 7Când te vor întreba «De ce suspini?», să le răspunzi: «Din cauza veștii care vine! Orice inimă se va descuraja și toate mâinile vor slăbi. Orice duh va leșina și pe toți genunchii se va scurge apă7 Vezi nota de la 7:17..» Iat‑o că vine! Este foarte aproape, zice Stăpânul Domn.“
8Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 9„Fiul omului, profețește și spune că așa vorbește Stăpânul:
«O sabie, o sabie
este ascuțită și lustruită.
10Este ascuțită pentru măcel
și lustruită ca să scânteieze ca fulgerul.
Sau să ne bucurăm, sceptru al fiului Meu? Ea disprețuiește orice copac.10 Sensul frazei este nesigur. Sau Nu ne vom bucura, sceptru al fiului Meu.
11El a dat‑o să fie lustruită
și să poată fi ținută în mână.
Ea este o sabie ascuțită și lustruită
ca să fie pusă în mâna celui ce ucide.
12Strigă și gemi, fiul omului,
căci ea este scoasă împotriva poporului Meu
și împotriva tuturor prinților lui Israel.
Ei sunt dați sabiei împreună cu poporul Meu.
De aceea, lovește‑ți coapsa!12 Semn de mare suferință și întristare.
13Căci încercarea va avea loc. Și ce se va întâmpla dacă sceptrul, pe care sabia îl disprețuiește, nu va mai fi?13 Sensul versetului este nesigur. zice Stăpânul Domn.»
14Tu, fiul omului, profețește
și bate din palme!
«Fie ca sabia să lovească de două ori,
ba chiar de trei ori.
Este o sabie pentru prăpăd,
pentru un mare prăpăd,
o sabie care îi împresoară!
15Pentru ca inimile să se descurajeze
și mulți să se poticnească,
am pus sabia pentru înjunghiere
la toate porțile lor.
Ah, ea este făcută să scânteieze ca fulgerul
și este lustruită pentru măcel!
16Sabie, lovește în dreapta,
taie în stânga
sau oriunde îți este îndreptat tăișul!
17Iar Eu voi bate din palme
și‑Mi voi potoli furia!»
Eu, Domnul, am vorbit!“
18Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 19„Fiul omului, hotărăște două drumuri pe care să vină sabia împăratului Babilonului. Amândouă să iasă din aceeași țară. Apoi fă un semn; fă‑l la răscrucea drumului spre cetate. 20Să faci în așa fel încât unul din drumurile pe care trebuie să vină sabia să treacă prin Raba fiilor lui Amon, iar celălalt – prin Iuda, prin fortificațiile Ierusalimului. 21Căci împăratul Babilonului stă la răscrucea drumului, la capătul celor două drumuri, ca să ghicească prin divinație.21 Pentru divinație, vezi nota de la Deut. 18:10. El scutură săgețile, întreabă terafimii21 Idoli ai casei, așa cum erau penații în mitologia etruscă și romană. și se uită la ficat. 22În mâna lui dreaptă stă prezicerea pentru Ierusalim, ca să pregătească berbecii de fier, să dea ordin să înceapă măcelul, să scoată strigăte de război, să pregătească berbecii de fier împotriva porților, să înalțe rampe de asalt și să zidească întărituri. 23Dar cei care și‑au încălcat jurămintele pe care i le‑au făcut vor crede că ceea ce s‑a prevestit23 Prevestire prin „arta divinației“ (vezi nota de la Deut. 18:10). nu este decât deșertăciune. El însă le va ține minte nelegiuirea aceasta și îi va prinde.
24De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că v‑ați făcut nelegiuirea de pomină, descoperindu‑vă fărădelegile și lăsând astfel să vi se vadă păcatele în toate faptele voastre, pentru că ați făcut aceasta, veți fi prinși.
25Iar tu, prinț al lui Israel, păgân și ticălos, căruia ți‑a venit ziua, vremea pedepsei finale, 26așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Să se dea jos turbanul! Să se înlăture coroana! Nimic nu va mai fi la fel. Cel smerit va fi înălțat, iar cel înălțat va fi smerit. 27O ruină! O ruină! O voi preface într‑o ruină. Și aceasta nu se va întâmpla până când nu va veni cel căruia îi aparține judecata; i‑am dat‑o lui.’»
28Iar tu, fiul omului, profețește și spune că așa vorbește Stăpânul Domn despre fiii lui Amon și despre disprețul lor:
«O sabie, o sabie
este scoasă pentru măcel.
Ea este lustruită, ca să reziste,
să fie un fulger.
29În pofida vedeniilor mincinoase despre tine,
în pofida divinației29 Pentru divinație, vezi nota de la Deut. 18:10. înșelătoare cu privire la tine,
vei fi pusă la gâtul
acelor ticăloși care vor fi uciși,
cărora le‑a venit ziua,
vremea pedepsei finale.
30Pune sabia înapoi în teacă!
În locul în care ai fost făurită,
în țara ta de origine,
acolo te voi judeca.
31Îmi voi revărsa peste tine indignarea
și voi sufla peste tine cu focul furiei Mele.
Te voi da pe mâna barbarilor,
a celor ce sunt pricepuți să distrugă.
32Vei cădea pradă focului,
sângele tău va fi vărsat în mijlocul țării
și nu vei mai fi amintită,
căci Eu, Domnul, am vorbit!»“
Das Gleichnis vom Waldbrand
1Da empfing ich eine Botschaft vom Herrn. 2»Du Mensch«, sagte er zu mir, »blick nach Süden und kündige dem Wald im Süden mein Gericht an! Sag zu ihm: 3So spricht Gott, der Herr: Hör, was ich dir androhe! Schon bald lasse ich in dir ein Feuer ausbrechen, das jeden Baum verzehrt, den grünen genauso wie den dürren. Seine lodernden Flammen werden nicht verlöschen. Alle Menschen, vom Süden bis in den Norden, werden vom Feuer versengt. 4Dann wird jeder verstehen, dass ich, der Herr, das Feuer entzündet habe. Es wird nicht eher verlöschen, bis es seine Aufgabe erfüllt hat.« 5Da entgegnete ich: »Ach, Herr, mein Gott, muss ich das tun? Hier sagt sowieso schon jeder von mir: ›Er redet nur in unverständlichen Gleichnissen!‹«
Das Schwert des Herrn ist geschärft!
6Da empfing ich noch einmal eine Botschaft vom Herrn: 7»Du Mensch«, sagte er wieder zu mir, »blick in Richtung Jerusalem und kündige dem Tempel21,7 Oder: den Heiligtümern. dort mein Gericht an! Sag zum Land Israel: 8-9So spricht der Herr: Schon bald bekommst du es mit mir zu tun! Ich ziehe mein Schwert und vernichte alle deine Bewohner, die guten genauso wie die bösen. Alle Menschen, vom Süden bis zum Norden, wird mein Schwert treffen! 10Dann wird jeder erkennen, dass ich, der Herr, mein Schwert gezogen habe. Ich werde es nicht eher wegstecken, bis es seine Aufgabe erfüllt hat.
11Und du, Mensch, stöhne, dass die Israeliten es hören, stöhne voller Verzweiflung, als würde dir das Herz brechen! 12Wenn sie dich fragen: ›Warum stöhnst du?‹, dann antworte ihnen: ›Ich habe eine schlechte Nachricht. Wer sie hört, vergeht vor Angst, wie gelähmt lässt er die Hände sinken, ihm klopft das Herz bis zum Hals, und die Knie schlottern. Die Zeit ist gekommen, bald schon wird es geschehen. Darauf gibt euch Gott, der Herr, sein Wort.‹«
13Weiter sprach der Herr zu mir: 14»Du Mensch, verkünde dem Volk meine Botschaft. Sag ihnen: So spricht der Herr:
Das Schwert wird gewetzt,
das Schwert wird poliert,
15-16zum Morden geschärft,
und seine Klinge, die blitzt.
Das Schwert ist geschliffen,
nun packt es die Faust.
Seine Klinge ist scharf,
bereit für den Henker!
Freut euch nicht und denkt, euer König würde euch doch beschützen. – Nein, sein Herrscherstab kann nichts dagegen ausrichten.21,15‒16 Der Satz ist im hebräischen Text nicht sicher zu deuten. Ebenso in Vers 18. 17Darum, du Mensch, schrei und brich in lautes Klagen aus! Schlag die Hände an die Brust vor lauter Entsetzen! Denn das Schwert wird unter meinem Volk wüten und alle seine Mächtigen treffen. Die Herrscher werden niedergestochen und mit ihnen das ganze Volk. 18Ich, Gott, der Herr, habe die Israeliten geprüft. Wenn schon ihr König nichts ausrichten konnte, wie wird es dann erst ihnen ergehen?
19Nun, du Mensch, schlag voller Zorn die Hände zusammen und droh dem Volk mein Gericht an:
Zustechen soll es, dieses mächtige Schwert,
zwei- oder dreimal sind noch nicht genug!
Es ist eine wahrhaft tödliche Waffe,
und alle werden von ihr durchbohrt.
20Ich lasse in den Toren Jerusalems die Gefallenen liegen,
Angst und Schrecken breiten sich aus.
Unzählige sterben unter meinem Schwert,
zum Morden ist es geschärft,
und seine Klinge, die blitzt.
21Stich zu, du Schwert,
lass jeden deine Klinge spüren!
Stich zu – nach links, nach rechts,
so wie die Hand dich gerade führt!
22Und auch ich, der Herr, werde die Hände zusammenschlagen, meinen ganzen Zorn lasse ich an Israel aus. Darauf gebe ich euch mein Wort!«
Das Schwert der Babylonier trifft Jerusalem
23Der Herr gab mir noch eine Botschaft. Er befahl mir: 24»Du Mensch, zeichne die beiden Wege, auf denen der König von Babylonien mit seinem Schwert in den Krieg ziehen kann! Beide sollen in ein und demselben Land beginnen. Dort, wo sie sich teilen, stell zwei Wegweiser auf, die zu je einer Stadt deuten: 25der eine zur Ammoniterstadt Rabba, der andere nach Jerusalem, der befestigten Stadt in Juda.
So zeigst du die Richtungen an, die der babylonische König mit seinem Schwert einschlagen kann. 26Denn er wird dort Halt machen, wo diese beiden Wege beginnen. Um zu wissen, welchen er wählen soll, lässt er das Losorakel entscheiden. Er befragt seine Götter, schüttelt die Pfeile in seinem Köcher21,26 Es war im alten Orient üblich, Pfeile als Lose zu benutzen. In diesem Fall trugen sie anscheinend die Aufschrift der beiden Städte Rabba und Jerusalem oder fielen in die entsprechende Richtung. und schaut, welche Form die Leber eines Opfertieres hat. 27Das Los fällt auf Jerusalem, in seiner rechten Hand hält er den Beweis. Darum zieht er mit seinen Soldaten nach Jerusalem, und dort stimmen sie ein lautes Kriegsgeschrei an. Sie schütten einen Belagerungswall auf, bauen Angriffsrampen rings um die Mauern und rennen gegen die Tore mit Rammböcken an. 28Die Menschen in Juda glauben nicht, dass diese Orakelentscheidung richtig sein kann, denn sie haben dem babylonischen König schließlich einen Treueeid geschworen. Doch er bringt nun ihre ganze Schuld ans Licht und nimmt sie gefangen.
29Ich, Gott, der Herr, sage euch Israeliten: In aller Öffentlichkeit begeht ihr eure Verbrechen, eure Auflehnung gegen mich ist allgemein bekannt. Ihr selbst sorgt dafür, dass eure Schuld nicht vergessen wird. Darum werdet ihr jetzt mit harter Hand angefasst!
30Du gottloser Herrscher von Israel, dem nichts heilig ist, jetzt ist die Zeit für die endgültige Abrechnung gekommen! 31Ich, Gott, der Herr, sage dir: Weg mit deinem Stirnband, weg mit deiner Krone! Nichts bleibt, wie es ist: Der Mächtige wird gestürzt, der Machtlose erhöht.
32Trümmer, Trümmer, ich lege alles in Trümmer! Doch dies wird nicht eher geschehen, bis der kommt, den ich dazu beauftragt habe. Ihm werde ich das Gericht übergeben.21,32 Oder: Es wird nicht eher wieder aufgebaut, bis der kommt, dem diese Stadt rechtmäßig gehört. Ihm werde ich sie geben.«
Das Schwert trifft die Ammoniter
33Weiter sprach Gott, der Herr, zu mir: »Du Mensch, kündige den Ammonitern mit ihrem höhnischen Gelächter mein Gericht an! Richte ihnen diese Botschaft aus:
Zum Schlachten ist das Schwert gezückt,
zum Töten hat man es poliert.
Nun blinkt seine Klinge und blitzt.
34Falsche Propheten erzählen euch nichts als Lügen; sie verkünden Visionen von eurer Rettung. Doch das Schwert ist euch schon an den Hals gelegt – ihr Verbrecher seid dem Tod geweiht! Jetzt ist die Zeit für die endgültige Abrechnung gekommen.
35Doch dann, König von Babylonien, steck das Schwert wieder in die Scheide! Auch dich werde ich richten, ich strafe dich in deinem eigenen Land, wo du geboren wurdest und zu Hause bist. 36Meinen glühenden Zorn lasse ich an dir aus, er wird dich verzehren wie ein Feuer. Ich gebe dich in die Gewalt grausamer Menschen, die Tod und Verderben bringen. 37Im Feuer lasse ich dich umkommen, in deinem eigenen Land wird dein Blut fließen, und nichts wird mehr an dich erinnern. Das schwöre ich, der Herr.«
