Alegoria viței și a celor doi vulturi
1Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, rostește o fabulă, spune‑i o pildă Casei lui Israel! 3Spune‑i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Un vultur măreț, cu aripi mari, cu pene lungi, cu penaj bogat și divers colorat, a venit în Liban și, prinzând vârful unui cedru, 4i‑a rupt cea mai de sus rămurea, a dus‑o într‑o țară de negustori și a sădit‑o într‑o cetate de negoț.
5Apoi a luat sămânță din țară și a semănat‑o într‑un pământ roditor. A pus‑o lângă o apă mare și a sădit‑o ca pe o salcie. 6Sămânța a încolțit și s‑a făcut o viță întinsă, dar nu prea înaltă. Ramurile îi erau întoarse spre vultur, iar rădăcinile erau sub el. Astfel ea a ajuns o viță care a dat lăstari și a făcut mlădițe.
7Mai era însă un alt vultur măreț, cu aripi mari și cu penaj bogat. Și iată că vița aceasta și‑a îndreptat cu lăcomie rădăcinile spre el și și‑a întins mlădițele spre el ca să i se dea mai multă apă decât pe solul plantației pe care se afla. 8Ea fusese sădită pe un teren bun și lângă ape multe, ca să facă ramuri, să dea rod și să devină o viță minunată.’
9Prin urmare, spune‑le că așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Oare‑i va merge bine? Oare nu‑i vor fi smulse rădăcinile și nu‑i vor fi tăiate roadele?! I se vor veșteji toate frunzele, i se va usca butucul și nu va fi nevoie nici de braț puternic, nici de oameni mulți pentru ca rădăcinile să‑i fie îndepărtate! 10Iată că este sădită! Îi va merge bine oare? Când vântul de răsărit va sufla împotriva ei, oare nu se va usca ea de tot? Oare nu se va usca chiar pe terasa unde a încolțit?’»“
11Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 12„Întreabă această Casă răzvrătită: «Nu știți ce înseamnă aceste lucruri?» Apoi spune‑le: «Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, i‑a luat regele și prinții și i‑a dus cu el în Babilon. 13Apoi a luat un urmaș la împărăție și a încheiat cu el un legământ, punându‑l sub jurământ. Totodată i‑a luat și pe nobilii țării, 14ca să slăbească regatul, așa încât să nu se mai ridice, ci să păzească legământul, rămânându‑i loial. 15Dar regele s‑a răsculat împotriva lui și a trimis un mesager în Egipt, ca să‑i dea cai și un mare număr de oameni. Va reuși el oare? Cel ce a făcut aceste lucruri va scăpa el oare? Să rupă el legământul și să scape?
16Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că regele va muri în Babilon, acolo unde locuiește împăratul care l‑a făcut rege, al cărui jurământ l‑a disprețuit și al cărui legământ l‑a rupt. 17Faraon, cu armata sa cea mare și cu mulțimea sa cea numeroasă, nu‑l va ajuta în război, când se vor înălța rampe de asalt și se vor zidi întărituri pentru nimicirea multor vieți. 18Pentru că a disprețuit jurământul, rupând legământul, pentru că, deși a încheiat un legământ, a făcut totuși toate aceste lucruri, nu va scăpa!
19De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că voi întoarce împotriva lui jurământul Meu pe care l‑a disprețuit și legământul Meu pe care l‑a rupt. 20Îmi voi arunca asupra lui plasa și va fi prins în lațul Meu; îl voi duce în Babilon și îl voi judeca acolo pentru necredincioșia arătată față de Mine. 21Toți fugarii din trupele lui vor cădea uciși de sabie, iar pe cei ce vor rămâne îi voi împrăștia în toate vânturile. Și veți ști astfel că Eu, Domnul, am vorbit.»
22Așa vorbește Stăpânul Domn: «Eu Însumi voi rupe o rămurea din vârful măreț al unui cedru și o voi sădi. Din vârful ramurilor lui voi rupe o mlădiță firavă pe care Eu Însumi o voi planta pe un munte înalt și măreț. 23O voi planta pe un munte înalt al lui Israel. Acesteia îi vor crește ramuri, va da roade și va deveni un cedru maiestuos. Păsări de tot felul se vor așeza în el și la umbra ramurilor lui vor locui tot felul de înaripate. 24Și toți copacii câmpiei vor ști că Eu, Domnul, pot să smeresc un copac înalt și pot să înalț un copac neînsemnat, pot să usuc un copac plin de viață și pot face să înflorească un copac uscat.»
Eu, Domnul, am vorbit și așa voi face.“
A parábola das duas águias e da videira
1Veio até mim a palavra do Senhor. 2“Homem mortal, expõe esta parábola ao povo de Israel. 3Assim diz o Senhor Deus: Uma grande águia, de asas largas e plumagem farta e colorida, veio até ao Líbano e arrancou um ramo da copa do mais alto cedro. 4Levou-o para uma cidade de comércio intenso e plantou-o ali. 5Num terreno fértil à beira dum rio, onde poderia crescer rapidamente, como acontece com os salgueiros. 6Esta ganhou raízes, cresceu e tornou-se numa videira, não muito alta, mas de ramos muito estendidos na direção da águia, produzindo ramos fortes e frutos luxuriantes.
7Mas quando outra águia muito grande, de asas largas e farta plumagem, igualmente se chegou, esta planta começou a estender as raízes e os ramos na direção desta última, ainda que estivesse num terreno bom e com água; 8o bastante para se tornar numa esplêndida videira, produzindo folhas e bons frutos.
9Pergunta o Senhor Deus: Deixarei esta videira desenvolver-se e prosperar? Não! A águia irá arrancá-la, com raízes e tudo! Corta-lhe os ramos e deixa as folhas murchar e morrer. Não é preciso um braço forte nem uma nação poderosa para arrancá-la pelas raízes. 10Ainda que essa videira tivesse começado muito bem, conseguirá prosperar? Não! Murchará completamente, quando o vento de leste lhe tocar, morrendo no próprio solo em que se dera tão bem.”
11Então veio até mim esta mensagem do Senhor: 12“Pergunta a esses rebeldes filhos de Judá: Não compreendem o que significa esta parábola? Pois vou dizer-vos. Nabucodonozor, rei de Babilónia, veio a Jerusalém, levou-lhe o rei e os nobres e trouxe-os para a Babilónia. 13Depois estabeleceu uma aliança com um membro da família real e fê-lo jurar lealdade. Levou consigo os indivíduos mais importantes, como reféns, 14para que a nação não voltasse a ser forte e não se revoltasse. Respeitando a sua aliança, Judá poderia ser respeitado e manter a sua identidade. 15Contudo, Zedequias rebelou-se contra a Babilónia, mandando embaixadores ao Egito, para obter um grande exército e muitos cavalos para combater contra Nabucodonozor. Poderá Judá alguma vez prosperar, depois de ter quebrado dessa forma todos os seus compromissos? Alguma vez se sairia bem?
16Não! Tão certo como eu viver, diz o Senhor Deus, o rei de Judá morrerá! Zedequias falecerá na Babilónia, onde vive o rei que lhe deu poder e com o qual estabeleceu o acordo que veio a quebrar. 17O Faraó e todo o seu poderoso exército não servirá de nada para ajudar, quando o rei da Babilónia cercar Jerusalém novamente e destruir muitas vidas. 18Visto que o rei rompeu as promessas que jurara, não escapará!
19O Senhor Deus diz: Tão certo como eu viver, castigá-lo-ei, sem falta, por ter desprezado uma aliança feita em meu nome. 20Lançarei sobre ele a minha rede, será apanhado no meu laço; hei de trazê-lo para a Babilónia e ajustarei contas com ele ali, por me ter traído. 21Todos os melhores soldados de Judá serão mortos na guerra; os que ficarem na cidade serão espalhados pelos quatro cantos da Terra. Então sim, hão de saber que fui eu, o Senhor, quem falou estas palavras.
22Diz o Senhor Deus: Eu próprio tomarei o rebento mais tenro do cimo do maior cedro e plantá-lo-ei na mais elevada montanha. 23No monte alto de Israel o plantarei. Tornar-se-á um cedro notável que dará ramos e frutos. Animais de toda a espécie abrigar-se-ão debaixo dele; os seus ramos servirão de poiso a toda a espécie de aves. 24E todas as árvores do campo saberão que sou eu, o Senhor, quem deita abaixo as altas árvores e eleva as pequenas, quem faz murchar as árvores verdes e torna verdes as que secavam.
Eu, o Senhor, disse que o farei e hei de fazê-lo!”
