Ezechiel 11 – NTLR & JCB

Nouă Traducere În Limba Română

Ezechiel 11:1-25

Judecată asupra conducătorilor lui Israel

1Apoi Duhul m‑a ridicat și m‑a dus la poarta de est a Casei Domnului, care era înspre răsărit. Și iată că la intrarea porții erau douăzeci și cinci de bărbați; printre ei i‑am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, conducătorii poporului. 2Domnul mi‑a zis: „Fiul omului, aceștia sunt oamenii care plănuiesc nelegiuirea și dau sfaturi rele în cetatea aceasta. 3Ei zic: «Nu va fi oare în curând vremea potrivită pentru a zidi case?3 Sau: Nu este încă vremea potrivită pentru a zidi case! Sau, în context: Nu vom avea nevoie prea repede să zidim case, probabil în ideea că, având autoritate, pot obține orice casă doresc (vezi Mica 2:1-2). Cetatea este cazanul, iar noi suntem carnea!» 4De aceea profețește‑le, profețește, fiul omului!“

5Duhul Domnului a venit peste mine și mi‑a zis: „Spune: «Așa vorbește Domnul: ‘Voi, cei din Casa lui Israel, ziceți astfel, dar Eu vă cunosc gândurile. 6V‑ați înmulțit crimele în cetatea aceasta și i‑ați umplut străzile cu cei înjunghiați!’

7De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Morții pe care i‑ați întins în mijlocul cetății acesteia sunt carnea, iar cetatea este cazanul. Cât despre voi, vă voi scoate din mijlocul cetății. 8Vă temeți de sabie, dar sabie voi aduce peste voi, zice Stăpânul Domn. 9Vă voi scoate din mijlocul cetății, vă voi da pe mâna străinilor și Îmi voi împlini judecățile împotriva voastră. 10Veți cădea uciși de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel și veți ști atunci că Eu sunt Domnul. 11Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, iar voi nu veți fi carnea în mijlocul lui, ci vă voi judeca la hotarul lui Israel. 12Veți ști astfel că Eu sunt Domnul, ale Cărui hotărâri nu le‑ați urmat și ale Cărui judecăți nu le‑ați împlinit, ci ați făcut după judecățile neamurilor care sunt în jurul vostru.’»“

13În timp ce profețeam, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit.

Atunci m‑am aruncat cu fața la pământ și am strigat cu glas tare, zicând:

– Ah, Stăpâne Doamne, vei face Tu să piară de tot chiar și rămășița lui Israel?

Promisiunea restaurării rămășiței

14Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând:

15– Fiul omului, frații tăi, frații tăi dintre rudele tale și toată Casa lui Israel din exil, toți aceștia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: „S‑au îndepărtat de Domnul! Nouă ne‑a fost dată țara aceasta în stăpânire!“

16De aceea spune: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Deși i‑am dus departe printre neamuri și i‑am împrăștiat în țări străine, totuși le‑am fost prea puțin un Lăcaș Sfânt în țările în care au mers.»“

17De aceea să le spui: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și vă voi da țara lui Israel.»

18Când vor sosi în ea, vor îndepărta de acolo toate spurcăciunile și toate urâciunile. 19Le voi da o inimă neîmpărțită și voi pune în ei un duh nou. Voi lua inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne, 20ca astfel să urmeze hotărârile Mele, și totodată să păzească și să împlinească rânduielile Mele. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21Cât despre aceia a căror inimă umblă după spurcăciunile și urâciunile lor, le voi răsplăti după căile lor, zice Stăpânul Domn.“

22După aceea, heruvimii și‑au ridicat aripile, însoțiți fiind de roțile care erau în apropierea lor; slava Dumnezeului lui Israel era deasupra lor. 23Slava Domnului s‑a ridicat din mijlocul cetății și s‑a oprit pe muntele de la răsăritul cetății. 24Duhul m‑a luat și m‑a dus într‑o vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, la exilații din Caldeea24 Babilonia [peste tot în carte]..

După ce a plecat de la mine vedenia pe care o văzusem, 25am istorisit exilaților toate cuvintele Domnului, pe care El mi le arătase.

Japanese Contemporary Bible

エゼキエル書 11:1-25

11

エルサレムへの神のさばき

1-2その時、御霊が私を持ち上げて、神殿の東の門に連れて行きました。そこには、町の名士二十五人がいて、その中に、アズルの子ヤアザヌヤとベナヤの息子ペラテヤという名の二人の高官がいました。御霊は私に言いました。「人の子よ。この者たちは、この町で立てられた邪悪な計画のすべてに責任を負っている。 3彼らは人々に、『さあ、エルサレムを再建する時がきた。われわれの町は鉄の盾だ。どんな危害からも守ってくれる』と言っている。 4だから、人の子よ。大声で、はっきりと預言しなさい。」

5それから、主の御霊が私に下り、次のように警告せよと命じました。「主はイスラエルの民に、こう語ります。あなたがたが言おうとすることを、わたしが知らないとでも思うのか。あなたがたの考えていることは、何もかも知っている。 6あなたがたは繰り返し人を殺し、町の通りを死人の山とした。」

7神である主は語ります。「あなたがたは本気で、この町が鉄の盾だと思っているのか。いや、この町はあなたがたを守ることはできない。町の中には、あなたがたに殺された者の死体が散乱し、あなたがたも引きずり出されて虐殺される。 8また、恐れていた戦争に巻き込まれる。」神である主がこう言うのです。 9「わたしは、あなたがたをエルサレムから連れ出し、わたしに代わってさばきを下す外国人の手に渡そう。 10あなたがたは、イスラエルの国境に至るすべての道で殺される。その時、わたしが主であることを知る。 11この町は鉄の盾とはならず、その中は少しも安全ではない。わたしは、イスラエルの国境まであなたがたを追いかける。 12そうされてようやく、あなたがたはわたしが主であることを知るのだ。わたしに服従せず、回りのすべての国々の習慣に従っていたからだ。」

13私がこう預言している最中に、ベナヤの子ペラテヤが突然、倒れて息絶えました。そこで、私は地にひれ伏して叫びました。「ああ、神、主よ。イスラエルにいる者を残らず殺そうというのですか。」

イスラエルは帰還するとの約束

14その時、主からのことばがありました。 15「人の子よ。エルサレムに残された者たちは、捕囚の同胞についてこう言っている。『あんなにも悪いことをしたから、主は彼らを追放し、その土地をわれわれに下さったのだ』と。 16だが、わたしはそうは言わない。わたしは世界の国々にあなたがたを散らしたが、そこにいる間、わたし自身があなたがたの聖所となる。 17そして、散らされた国々から連れ戻し、再びイスラエルの地を与える。 18再び戻ると、あなたがたは、すべての偶像礼拝を跡形もなく取り除くようになる。 19わたしはあなたがたに、一つの心と一つの新しい霊を与える。石の心を取り除き、代わりに神を愛する柔らかい心を与える。 20あなたがたがわたしのおきてを守れるようになるためである。こうしてあなたがたはわたしの民となり、わたしもまた、あなたがたの神となる。 21しかし、今エルサレムに住んで偶像を慕っている者たちには、その罪に対する十分な報いを与えよう。」

22その時、ケルビムは翼を広げ、輪とともに空中に舞い上がり、イスラエルの神の栄光がその上に輝きました。 23それから、主の栄光は町の上に上り、東方の山の上にとどまりました。 24そののち、神の霊は私を再び、バビロンにいる捕囚のユダヤ人のところへ連れ戻しました。私のエルサレム訪問の幻は、ここで終わったのです。 25主が私に示したすべてのことを、私は捕囚の民に語って聞かせました。