Nouă Traducere În Limba Română

Ezechiel 1

Chemarea lui Ezechiel

1În al treizecilea an[a], în a cincea zi a lunii a patra[b], în timp ce mă aflam printre exilaţii de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis şi am văzut vedenii dumnezeieşti.

În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – Cuvântul Domnului a venit la Ezechiel, fiul preotului Buzi,[c] în ţara caldeenilor[d], la râul Chebar, şi mâna Domnului a fost peste el acolo.

M-am uitat şi am văzut un vânt năprasnic venind dinspre nord şi aducând cu el un nor mare strălucind de jur împrejur şi fulgere luminând. În mijloc, în inima focului, era ceva ca metalul lustruit[e]. În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru fiinţe, a căror înfăţişare era ca înfăţişarea unui om. Fiecare fiinţă avea câte patru feţe şi câte patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui viţel, strălucind ca bronzul lustruit. Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părţi, se afla câte o mână de om. Toate cele patru fiinţe aveau feţe şi aripi. Se atingeau una de alta cu aripile, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare se orienta drept înainte.

10 Feţele lor arătau astfel: înainte, fiecare fiinţă avea câte o faţă de om; în partea dreaptă, toate cele patru fiinţe aveau câte o faţă de leu; în partea stângă, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. 11 Aşa arătau feţele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, şi alte două aripi cu care îşi acoperea trupul. 12 Fiecare dintre cele patru fiinţe mergea înainte: mergeau încotro le îndruma duhul să meargă, fără să se abată din mersul lor. 13 Aspectul fiinţelor, înfăţişarea lor exterioară, era asemenea unor cărbuni aprinşi, asemenea unor torţe care umblau încoace şi încolo printre fiinţe. Strălucirea lor era ca a focului, iar din foc ieşeau străfulgerări. 14 Fiinţele fugeau şi se întorceau cu o repeziciune ca a fulgerului.

15 În timp ce mă uitam la acele fiinţe, am observat că pe pământ, în apropierea fiecărei fiinţe, se afla câte o roată, în total patru, câte una pentru fiecare faţă. 16 Înfăţişarea roţilor şi lucrătura lor era ca strălucirea crisolitului; toate cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare; aspectul şi lucrătura lor se asemăna cu o roată în mijlocul altei roţi. 17 Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcţii, fără să se rotească în mers. 18 Obezile lor erau înalte şi totodată înspăimântătoare, căci erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru fiinţe. 19 Când mergeau fiinţele, mergeau şi roţile alături de ele, iar când se ridicau fiinţele de la pământ, se ridicau şi roţile. 20 De aceea fiinţele mergeau acolo unde le punea duhul să meargă, încotro le îndruma duhul să meargă, iar roţile se ridicau să li se alăture, deoarece duhul fiinţelor era în roţi. 21 Când fiinţele mergeau, când se opreau sau când se ridicau de la pământ, li se alăturau şi roţile, deoarece duhul fiinţelor era în roţi.

22 Deasupra capetelor celor patru fiinţe se afla ceva ca o întindere, având sclipirea minunată a cristalului, ce se aşternea în înălţime, deasupra capetelor lor. 23 Dedesubtul întinderii, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă, fiecare fiinţă având câte două aripi cu care se acoperea. 24 Am auzit bătaia aripilor lor când se mişcau, aceasta fiind ca vuietul unor ape mari, asemenea glasului Celui Atotputernic[f], asemenea unui vuiet de furtună, asemenea zgomotului unei oştiri. Când fiinţele se opreau, îşi lăsau aripile în jos. 25 Vuietul se auzea de deasupra întinderii care era peste capetele lor; când fiinţele se opreau, îşi lăsau aripile jos.[g] 26 Peste întinderea aflată deasupra capetelor lor se afla ceva asemănător cu un tron, având strălucirea pietrei de safir[h], iar deasupra a ceea ce părea a fi un tron se afla cineva care la înfăţişare era asemănător cu un om. 27 De la ceea ce părea a fi brâul său în sus am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său în jos am văzut ceva ca înfăţişarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare.

28 Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, aşa era înfăţişarea sclipirii ce radia de jur împrejur. Aşa arăta înfăţişarea ce părea a fi slava Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia Care vorbea.

Notas al pie

  1. Ezechiel 1:1 Probabil vârsta profetului
  2. Ezechiel 1:1 31 iulie 593 î.Cr.; multe date oferite de Ezechiel pot fi stabilite cu acurateţe, datorită analelor babiloniene şi a datelor exacte ale eclipselor, înregistrate în arhivele antice
  3. Ezechiel 1:3 Sau: la preotul Ezechiel, fiul lui Buzi,
  4. Ezechiel 1:3 babilonienilor; peste tot în carte
  5. Ezechiel 1:4 Sau: ca strălucirea chihlimbarului
  6. Ezechiel 1:24 Ebr.: Şadai
  7. Ezechiel 1:25 Sau: Când fiinţele se opreau şi îşi lăsau aripile jos, de deasupra întinderii care era peste capetele lor se auzea un glas
  8. Ezechiel 1:26 Sau: lapislazuli

Thai New Contemporary Bible

เอเสเคียล 1

สิ่งมีชีวิตทั้งสี่และพระเกียรติสิริขององค์พระผู้เป็นเจ้า

1ในวันที่ห้าเดือนที่สี่ปีที่สามสิบ[a] ขณะที่ข้าพเจ้าอยู่กับเพื่อนเชลยที่ริมแม่น้ำเคบาร์ ฟ้าสวรรค์ได้เปิดออกและข้าพเจ้าเห็นนิมิตจากพระเจ้า

ในวันที่ห้าเดือนนั้นเป็นปีที่ห้าซึ่งกษัตริย์เยโฮยาคีนตกเป็นเชลย พระวจนะขององค์พระผู้เป็นเจ้ามาถึงปุโรหิตเอเสเคียลบุตรบุซี[b]ที่ริมแม่น้ำเคบาร์ในดินแดนของชาวบาบิโลน[c] พระหัตถ์ขององค์พระผู้เป็นเจ้าอยู่เหนือเอเสเคียลที่นั่น

ข้าพเจ้ามองดูและเห็นพายุใหญ่พัดมาจากทางเหนือ มีเมฆมหึมาซึ่งรายล้อมด้วยแสงสว่างเจิดจ้าและมีฟ้าแลบแวบวาบอยู่ ใจกลางไฟนั้นดูเหมือนโลหะสุกปลั่ง และในไฟนั้นมีบางสิ่งคล้ายสิ่งมีชีวิตสี่ตน ซึ่งมีรูปพรรณสัณฐานคล้ายมนุษย์ แต่ว่าทุกตนต่างมีสี่หน้าและมีสี่ปีก มีขาเหยียดตรง มีกีบเท้าเหมือนกีบลูกวัว และสุกปลั่งเหมือนทองสัมฤทธิ์ขัดเงา ภายใต้ปีกทั้งสี่ด้าน มีมือเป็นมือมนุษย์ สิ่งมีชีวิตทั้งสี่นี้มีหน้าและปีก ปีกของมันกางออกจดปีกของกันและกัน เคลื่อนตัวไปในทิศทางใดก็ได้ โดยไม่ต้องหันตัวเลย

10 ทั้งสี่ตนล้วนมีสี่หน้า คือหน้าหนึ่งเป็นมนุษย์ ด้านขวาเป็นหน้าสิงโต ด้านซ้ายเป็นหน้าวัว และด้านหลังเป็นหน้านกอินทรี 11 หน้าของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ก็เป็นเช่นนั้น ทั้งสี่ตนคลี่สองปีกแผ่ขึ้นข้างบน ออกไปจดกับปีกของกันและกัน ส่วนอีกสองปีกปกคลุมลำตัวไว้ 12 แต่ละตนมุ่งตรงไปข้างหน้า ไม่ว่าวิญญาณจะไปทางไหน ทั้งสี่ตนก็มุ่งไปทางนั้นโดยไม่ได้หันตัวเลย 13 ลักษณะของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนเหมือนถ่านไฟคุโชนหรือเหมือนคบไฟ มีดวงไฟที่สว่างเคลื่อนไปมาท่ามกลางทั้งสี่ตนนี้ และมีแสงแวบวาบออกมาจากดวงไฟนั้น 14 สิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนนี้โฉบไปมาดุจสายฟ้าแลบ

15 ขณะที่ข้าพเจ้าจ้องดูสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนนี้ ก็เห็นวงล้อที่พื้น วงล้อแต่ละวงอยู่ข้างสิ่งมีชีวิตแต่ละตนซึ่งมีสี่หน้า 16 วงล้อมีรูปร่างและโครงสร้างดังนี้ มันส่องประกายคล้ายพลอยสีเขียวอมเหลือง วงล้อทั้งสี่มีสัณฐานเหมือนกัน แต่ละล้อดูเหมือนมีอีกล้อหนึ่งซ้อนขวางอยู่ข้างใน 17 ดังนั้นวงล้อนี้จะเคลื่อนไปในทิศทางเดียวกับที่สิ่งมีชีวิตนั้นมุ่งหน้าไปโดยล้อไม่ต้องหันไปมา 18 ขอบวงล้อนั้นสูงและน่ากลัว ขอบวงล้อทั้งสี่มีนัยน์ตาอยู่รอบ

19 เมื่อสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนเคลื่อนที่ วงล้อซึ่งอยู่ข้างๆ ก็เคลื่อนตาม และเมื่อทั้งสี่ลอยขึ้นจากพื้น วงล้อก็ลอยขึ้นด้วย 20 ไม่ว่าวิญญาณไปที่ไหน ทั้งสี่ตนก็ไปที่นั่น และวงล้อก็ลอยตามไปด้วย เพราะวิญญาณของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนอยู่ในวงล้อ 21 เมื่อทั้งสี่ตนเคลื่อนที่ วงล้อก็เคลื่อนที่ เมื่อทั้งสี่ตนหยุดนิ่ง วงล้อก็หยุดนิ่งด้วย และเมื่อทั้งสี่ตนลอยขึ้นจากพื้น วงล้อก็ลอยตามขึ้นด้วย เพราะวิญญาณของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนอยู่ในวงล้อ

22 เหนือศีรษะของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนคล้ายผืนฟ้าที่แผ่ออก ส่องประกายเหมือนผลึกน้ำแข็ง ดูน่าเกรงขาม 23 ใต้สิ่งที่คล้ายผืนฟ้านี้ สองปีกของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนคลี่ออกจดกัน ส่วนอีกสองปีกคลุมลำตัวไว้ 24 เมื่อทั้งสี่ตนเคลื่อนไหว ข้าพเจ้าได้ยินเสียงปีกเหมือนเสียงน้ำเชี่ยวกราก เหมือนเสียงขององค์ทรงฤทธิ์เหมือนเสียงโกลาหลของกองทัพ เมื่อทั้งสี่ตนหยุดนิ่งก็หุบปีกลง

25 ขณะที่ทั้งสี่ตนยืนหุบปีกนิ่งอยู่นั้น ก็มีเสียงจากเหนือผืนฟ้าซึ่งอยู่เหนือศีรษะของทั้งสี่ตน 26 เหนือผืนฟ้าที่อยู่เหนือศีรษะของสิ่งมีชีวิตทั้งสี่ตนนี้คือสิ่งที่คล้ายบัลลังก์ไพฑูรย์ และเหนือบัลลังก์นั้นมีร่างหนึ่งดูคล้ายมนุษย์ 27 ข้าพเจ้าเห็นส่วนที่คล้ายบั้นเอวของผู้นั้นขึ้นไป ดูเหมือนโลหะสุกปลั่ง ราวกับเต็มไปด้วยไฟ และจากส่วนนั้นลงมาดูเหมือนไฟและมีแสงสว่างเจิดจ้าอยู่รอบผู้นั้น 28 รัศมีเจิดจ้ารอบตัวผู้นั้นเหมือนรุ้งบนเมฆในวันฝนตก

ภาพที่ปรากฏนี้เป็นเหมือนพระเกียรติสิริขององค์พระผู้เป็นเจ้า เมื่อข้าพเจ้าเห็นแล้วก็หมอบกราบซบหน้าลงถึงดิน และข้าพเจ้าได้ยินเสียงผู้หนึ่งกำลังตรัส

Notas al pie

  1. 1:1 หรือเดือนที่สี่ เมื่อข้าพเจ้าอายุสามสิบปี
  2. 1:3 หรือเอเสเคียลบุตรปุโรหิตบุซี
  3. 1:3 หรือชาวเคลเดีย