A cincea urgie: molimă peste animale
1Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 2Căci, dacă refuzi să‑l lași să plece și continui să‑l oprești, 3iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel.’»“
5Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară.“ 6În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit niciuna. 7Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită7 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21. și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8Domnul le‑a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s‑o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9Ea se va preface într‑un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului.“
10Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11Magicienii11 Vezi nota de la Gen. 41:8. n‑au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe magicieni, ca pe toți egiptenii. 12Dar Domnul i‑a împietrit12 Vezi nota de la Ex. 9:12. inima lui Faraon, și acesta nu i‑a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13După aceea, Domnul i‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească, 14căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15Căci, dacă Mi‑aș fi întins mâna și te‑aș fi lovit pe tine și poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16Dar te‑am făcut să stai în picioare tocmai pentru scopul acesta: ca să‑ți arăt puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. 17Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu‑l lași să plece? 18Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19De aceea, trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“
20Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul Domnului și‑au adăpostit robii și vitele în case, 21dar cei care n‑au pus la inimă Cuvântul Domnului și‑au lăsat robii și vitele pe câmp.
22Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului.“ 23Când Moise și‑a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n‑a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26Singurul loc în care n‑a căzut grindină a fost ținutul Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.
27Faraon a trimis slujitorii să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:
– De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28Rugați‑vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29Moise i‑a răspuns:
– Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să recunoști că pământul este al Domnului. 30Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.
31Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32însă grâul și secara albă n‑au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.
33Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și‑a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s‑a mai revărsat pe pământ. 34Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și‑a împietrit34 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima atât el, cât și slujitorii săi. 35Astfel inima lui Faraon s‑a împietrit35 Vezi nota de la Ex. 4:21. și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
Boskapen dör
1”Gå tillbaka till farao”, sa Herren till Mose, ”och säg till honom: ’Så säger Herren, hebréernas Gud: ”Släpp mitt folk, så att de kan gå och tillbe mig.” 2Om du inte gör det 3ska Herren sända en svår pest till din boskap, dina hästar, åsnor, kameler och dina fårhjordar. 4Men Herren ska göra skillnad på Israels och Egyptens boskap: inget av de djur som tillhör Israel ska dö.’ ”
5Herren har bestämt tiden och sagt: ”I morgon ska Herren låta detta ske i landet.” 6Följande dag gjorde Herren som han hade sagt. All boskap som tillhörde egypterna dog, men av Israels boskap dog inte ett enda djur. 7Farao skickade då bud för att undersöka saken och fick veta inte något enda djur bland Israels boskap hade dött. Men fortfarande gav farao inte med sig. Han vägrade att släppa folket.
Sot orsakar bölder
8Herren sa till Mose och Aron: ”Ta händerna fulla med sot från brännugnen. Mose ska sedan kasta upp det mot himlen inför faraos ögon, 9och då ska det bildas damm över hela Egypten. Det ska ge variga bölder på människor och djur över hela landet.”
10Då tog de sot från brännugnen och gick till farao. Inför farao kastade Mose sedan upp sotet mot himlen och både människor och djur fick variga bölder. 11Magikerna kunde inte stiga fram inför Mose, eftersom de också drabbats av bölderna liksom alla andra egypter. 12Men Herren gjorde farao lika hård igen och han vägrade att höra på Mose och Aron, så som Herren hade sagt till Mose.
En fruktansvärd hagelstorm
13Sedan sa Herren till Mose: ”Gå upp tidigt imorgon bitti och säg till farao: ’Så säger Herren, hebréernas Gud: släpp mitt folk, så att de kan fira gudstjänst, 14annars ska jag denna gång sända alla mina plågor mot dig själv och dina hovmän och ditt folk för att du ska inse att ingen på hela jorden är som jag. 15Jag hade vid det här laget kunnat låta dig och ditt folk drabbas av pest, vilket skulle ha utplånat dig från jordens yta, 16men jag har låtit dig uppstå just med avsikten att jag ville visa dig min makt och att mitt namn skulle bli förkunnat överallt på jorden. 17Om du fortfarande sätter dig mot mitt folk och vägrar att släppa dem, 18ska jag i morgon vid den här tiden sända en väldig hagelstorm över hela landet, en storm vars like man aldrig sett sedan Egypten grundades. 19Se nu till att du får in din boskap och allt du har från fälten, för varje människa och varje djur som finns ute kommer att träffas och dö av haglet.’ ”
20De av faraos tjänstefolk som fruktade Herrens ord, hämtade sina slavar och sin boskap från fälten, 21men de som inte brydde sig om Herrens ord, lämnade dem kvar ute på fälten.
22Då sa Herren till Mose: ”Sträck upp din hand mot himlen, så ska hagel komma över hela Egypten, över både människor, djur och all växtlighet i Egypten.”
23När Mose lyfte staven mot himlen, sände Herren hagel och ett fruktansvärt åskväder med blixtar som slog ner. Så lät Herren hagel regna ner över Egypten. 24Det haglade och blixtrade så att det aldrig tidigare i Egyptens historia, sedan det blev befolkat, förekommit ett sådant oväder. 25Överallt i landet slogs allt ner som fanns ute på fälten, både människor och djur. Växterna ute på fälten slogs ner, och träden förstördes. 26Men i Goshen, där Israels folk bodde, kom det inget hagel.
27Farao kallade till sig Mose och Aron och sa: ”Den här gången har jag syndat. Det är Herren som är rättfärdig, och jag och mitt folk har handlat orätt. 28Be till Herren! Vi har fått nog av åska och hagel. Jag ska låta er gå nu genast. Ni behöver inte stanna längre.”
29Mose svarade: ”Så snart jag har lämnat staden ska jag lyfta mina händer mot Herren och då ska åskan och haglet sluta. Då ska du inse att jorden tillhör Herren. 30Men ändå kommer varken du eller dina hovmän att frukta Herren.”
31Allt lin och allt korn slogs ner och blev förstört, för kornet hade gått i ax och linet stod i blom, 32men vetet och speltet blev inte förstört eftersom de mognar senare.
33Mose lämnade farao, gick ut ur staden och lyfte sina händer mot Herren. Åskan och haglet upphörde och det kom inget regn mer. 34När farao såg att regnet, haglet och åskan hade upphört, syndade han igen och förhärdade sig, både han och hans hovmän. 35Farao var lika hård, och han släppte inte folket, så som Herren hade förutsagt genom Mose.
