A cincea urgie: molimă peste animale
1Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 2Căci, dacă refuzi să‑l lași să plece și continui să‑l oprești, 3iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel.’»“
5Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară.“ 6În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit niciuna. 7Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită7 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21. și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8Domnul le‑a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s‑o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9Ea se va preface într‑un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului.“
10Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11Magicienii11 Vezi nota de la Gen. 41:8. n‑au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe magicieni, ca pe toți egiptenii. 12Dar Domnul i‑a împietrit12 Vezi nota de la Ex. 9:12. inima lui Faraon, și acesta nu i‑a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13După aceea, Domnul i‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească, 14căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15Căci, dacă Mi‑aș fi întins mâna și te‑aș fi lovit pe tine și poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16Dar te‑am făcut să stai în picioare tocmai pentru scopul acesta: ca să‑ți arăt puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. 17Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu‑l lași să plece? 18Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19De aceea, trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“
20Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul Domnului și‑au adăpostit robii și vitele în case, 21dar cei care n‑au pus la inimă Cuvântul Domnului și‑au lăsat robii și vitele pe câmp.
22Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului.“ 23Când Moise și‑a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n‑a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26Singurul loc în care n‑a căzut grindină a fost ținutul Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.
27Faraon a trimis slujitorii să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:
– De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28Rugați‑vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29Moise i‑a răspuns:
– Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să recunoști că pământul este al Domnului. 30Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.
31Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32însă grâul și secara albă n‑au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.
33Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și‑a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s‑a mai revărsat pe pământ. 34Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și‑a împietrit34 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima atât el, cât și slujitorii săi. 35Astfel inima lui Faraon s‑a împietrit35 Vezi nota de la Ex. 4:21. și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
The plague on livestock
1Then the Lord said to Moses, ‘Go to Pharaoh and say to him, “This is what the Lord, the God of the Hebrews, says: ‘Let my people go, so that they may worship me.’ 2If you refuse to let them go and continue to hold them back, 3the hand of the Lord will bring a terrible plague on your livestock in the field – on your horses, donkeys and camels and on your cattle, sheep and goats. 4But the Lord will make a distinction between the livestock of Israel and that of Egypt, so that no animal belonging to the Israelites will die.” ’
5The Lord set a time and said, ‘Tomorrow the Lord will do this in the land.’ 6And the next day the Lord did it: all the livestock of the Egyptians died, but not one animal belonging to the Israelites died. 7Pharaoh investigated and found that not even one of the animals of the Israelites had died. Yet his heart was unyielding and he would not let the people go.
The plague of boils
8Then the Lord said to Moses and Aaron, ‘Take handfuls of soot from a furnace and let Moses toss it into the air in the presence of Pharaoh. 9It will become fine dust over the whole land of Egypt, and festering boils will break out on people and animals throughout the land.’
10So they took soot from a furnace and stood before Pharaoh. Moses tossed it into the air, and festering boils broke out on people and animals. 11The magicians could not stand before Moses because of the boils that were on them and on all the Egyptians. 12But the Lord hardened Pharaoh’s heart and he would not listen to Moses and Aaron, just as the Lord had said to Moses.
The plague of hail
13Then the Lord said to Moses, ‘Get up early in the morning, confront Pharaoh and say to him, “This is what the Lord, the God of the Hebrews, says: let my people go, so that they may worship me, 14or this time I will send the full force of my plagues against you and against your officials and your people, so you may know that there is no-one like me in all the earth. 15For by now I could have stretched out my hand and struck you and your people with a plague that would have wiped you off the earth. 16But I have raised you up9:16 Or have spared you for this very purpose, that I might show you my power and that my name might be proclaimed in all the earth. 17You still set yourself against my people and will not let them go. 18Therefore, at this time tomorrow I will send the worst hailstorm that has ever fallen on Egypt, from the day it was founded till now. 19Give an order now to bring your livestock and everything you have in the field to a place of shelter, because the hail will fall on every person and animal that has not been brought in and is still out in the field, and they will die.” ’
20Those officials of Pharaoh who feared the word of the Lord hurried to bring their slaves and their livestock inside. 21But those who ignored the word of the Lord left their slaves and livestock in the field.
22Then the Lord said to Moses, ‘Stretch out your hand towards the sky so that hail will fall all over Egypt – on people and animals and on everything growing in the fields of Egypt.’ 23When Moses stretched out his staff towards the sky, the Lord sent thunder and hail, and lightning flashed down to the ground. So the Lord rained hail on the land of Egypt; 24hail fell and lightning flashed back and forth. It was the worst storm in all the land of Egypt since it had become a nation. 25Throughout Egypt hail struck everything in the fields – both people and animals; it beat down everything growing in the fields and stripped every tree. 26The only place it did not hail was the land of Goshen, where the Israelites were.
27Then Pharaoh summoned Moses and Aaron. ‘This time I have sinned,’ he said to them. ‘The Lord is in the right, and I and my people are in the wrong. 28Pray to the Lord, for we have had enough thunder and hail. I will let you go; you don’t have to stay any longer.’
29Moses replied, ‘When I have gone out of the city, I will spread out my hands in prayer to the Lord. The thunder will stop and there will be no more hail, so you may know that the earth is the Lord’s. 30But I know that you and your officials still do not fear the Lord God.’
31(The flax and barley were destroyed, since the barley was in the ear and the flax was in bloom. 32The wheat and spelt, however, were not destroyed, because they ripen later.)
33Then Moses left Pharaoh and went out of the city. He spread out his hands towards the Lord; the thunder and hail stopped, and the rain no longer poured down on the land. 34When Pharaoh saw that the rain and hail and thunder had stopped, he sinned again: he and his officials hardened their hearts. 35So Pharaoh’s heart was hard and he would not let the Israelites go, just as the Lord had said through Moses.
