1Domnul i‑a zis lui Moise:
– Vezi că te‑am făcut asemenea lui Dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, îți va fi profet. 2Să‑i spui tot ce‑ți poruncesc, iar fratele tău, Aaron, să‑i spună lui Faraon să‑i lase pe fiii lui Israel să iasă din țara sa. 3Eu însă îi voi împietri3 Lit.: înțepeni; vezi nota de la Ex. 4:21. inima lui Faraon și Îmi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului. 4Când Faraon nu va asculta de voi, Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului și prin faptele mărețe ale judecății Îmi voi scoate oștirile din țara Egiptului, pe fiii lui Israel, poporul Meu. 5Egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului și îi voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul lor.
6Moise și Aaron au făcut astfel; ei au făcut întocmai cum le‑a poruncit Domnul. 7Moise avea optzeci de ani și Aaron avea optzeci și trei de ani atunci când i‑au vorbit lui Faraon.
Toiagul lui Aaron se transformă în șarpe
8Domnul le‑a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 9„Când Faraon vă va zice: «Faceți o minune!», atunci să‑i spui lui Aaron: «Ia toiagul și aruncă‑l înaintea lui Faraon». Și toiagul se va transforma în șarpe9-10 Ebr.: tanin (șarpe uriaș, monstru marin – vezi Gen. 1:21; Iov 7:12; Ps. 74:13; 148:7; Is. 27:1; 51:9; Ier. 51:34; Eze. 29:3; 32:2), diferit de termenul nahaș (șarpe) menționat în v. 15 și în 4:3..“
10Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și au făcut așa cum le‑a poruncit Domnul; Aaron a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor săi, iar acesta s‑a transformat într‑un șarpe. 11Atunci Faraon i‑a chemat pe cei înțelepți și pe vrăjitori, și magicienii11 Vezi nota de la Gen. 41:8. Egiptului au făcut la fel prin vrăjitoriile lor. 12Toți și‑au aruncat toiegele și acestea s‑au transformat în șerpi, însă toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor. 13Totuși, inima lui Faraon s‑a împietrit13 Vezi nota de la Ex. 4:21., astfel că el nu i‑a ascultat pe cei doi, după cum spusese Domnul.
Prima urgie: prefacerea apei în sânge
14Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Inima lui Faraon este împietrită14 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21.. Nu vrea să lase poporul să plece. 15Du‑te dis‑de‑dimineață la Faraon și de îndată ce acesta iese la apă, stai pe malul Nilului ca să‑l întâlnești și ia în mână toiagul care s‑a făcut șarpe. 16Să‑i spui astfel: «Domnul, Dumnezeul evreilor, m‑a trimis la tine ca să‑ți spun: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească în pustie. Dar iată că până acum n‑ai ascultat. 17De aceea așa vorbește Domnul: Prin aceasta vei cunoaște că Eu sunt Domnul: iată, voi lovi apele Nilului cu toiagul din mâna mea, iar acestea se vor preface în sânge. 18Peștii din râu vor muri, râul se va împuți, și egiptenii nu vor mai putea să bea apă din Nil.’»“ 19Domnul i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Ia‑ți toiagul, întinde‑ți mâna peste apele Egiptului, – peste râurile lor, peste canalele lor, peste iazurile lor și peste toate bălțile lor –, și ele se vor preface în sânge.» Va fi sânge în toată țara Egiptului, chiar și în vasele de lemn și de piatră.“
20Moise și Aaron au făcut așa cum le‑a poruncit Domnul. El a ridicat toiagul și a lovit apa din Nil înaintea ochilor lui Faraon și înaintea ochilor slujitorilor săi. Și toată apa din Nil s‑a prefăcut în sânge. 21Peștii din Nil au murit și Nilul s‑a împuțit, astfel că egiptenii n‑au mai putut să bea apă din Nil. Și a fost sânge în toată țara Egiptului.
22Dar magicienii22 Vezi nota de la Gen. 41:8. Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor. Astfel, inima lui Faraon s‑a împietrit22 Vezi nota de la Ex. 4:21. și el nu i‑a ascultat pe Aaron și pe Moise, după cum spusese Domnul. 23Faraon s‑a întors, a intrat în palat23 Ebr.: bet (casă), care poate fi tradus și cu palat [peste tot în carte]., și inima nu i‑a fost mișcată de întâmplarea aceasta. 24Toți egiptenii au săpat de‑a lungul Nilului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea apă din acest râu. 25Trecuseră șapte zile de când Domnul lovise Nilul.
1And the LORD said unto Moses, See, I have made thee a god to Pharaoh: and Aaron thy brother shall be thy prophet. 2Thou shalt speak all that I command thee: and Aaron thy brother shall speak unto Pharaoh, that he send the children of Israel out of his land. 3And I will harden Pharaoh’s heart, and multiply my signs and my wonders in the land of Egypt. 4But Pharaoh shall not hearken unto you, that I may lay my hand upon Egypt, and bring forth mine armies, and my people the children of Israel, out of the land of Egypt by great judgments. 5And the Egyptians shall know that I am the LORD, when I stretch forth mine hand upon Egypt, and bring out the children of Israel from among them. 6And Moses and Aaron did as the LORD commanded them, so did they. 7And Moses was fourscore years old, and Aaron fourscore and three years old, when they spake unto Pharaoh.
8¶ And the LORD spake unto Moses and unto Aaron, saying, 9When Pharaoh shall speak unto you, saying, Shew a miracle for you: then thou shalt say unto Aaron, Take thy rod, and cast it before Pharaoh, and it shall become a serpent.
10¶ And Moses and Aaron went in unto Pharaoh, and they did so as the LORD had commanded: and Aaron cast down his rod before Pharaoh, and before his servants, and it became a serpent. 11Then Pharaoh also called the wise men and the sorcerers: now the magicians of Egypt, they also did in like manner with their enchantments. 12For they cast down every man his rod, and they became serpents: but Aaron’s rod swallowed up their rods. 13And he hardened Pharaoh’s heart, that he hearkened not unto them; as the LORD had said.
14¶ And the LORD said unto Moses, Pharaoh’s heart is hardened, he refuseth to let the people go. 15Get thee unto Pharaoh in the morning; lo, he goeth out unto the water; and thou shalt stand by the river’s brink against he come; and the rod which was turned to a serpent shalt thou take in thine hand. 16And thou shalt say unto him, The LORD God of the Hebrews hath sent me unto thee, saying, Let my people go, that they may serve me in the wilderness: and, behold, hitherto thou wouldest not hear. 17Thus saith the LORD, In this thou shalt know that I am the LORD: behold, I will smite with the rod that is in mine hand upon the waters which are in the river, and they shall be turned to blood. 18And the fish that is in the river shall die, and the river shall stink; and the Egyptians shall lothe to drink of the water of the river.
19¶ And the LORD spake unto Moses, Say unto Aaron, Take thy rod, and stretch out thine hand upon the waters of Egypt, upon their streams, upon their rivers, and upon their ponds, and upon all their pools of water, that they may become blood; and that there may be blood throughout all the land of Egypt, both in vessels of wood, and in vessels of stone.7.19 pools…: Heb. gathering of their waters 20And Moses and Aaron did so, as the LORD commanded; and he lifted up the rod, and smote the waters that were in the river, in the sight of Pharaoh, and in the sight of his servants; and all the waters that were in the river were turned to blood. 21And the fish that was in the river died; and the river stank, and the Egyptians could not drink of the water of the river; and there was blood throughout all the land of Egypt. 22And the magicians of Egypt did so with their enchantments: and Pharaoh’s heart was hardened, neither did he hearken unto them; as the LORD had said. 23And Pharaoh turned and went into his house, neither did he set his heart to this also. 24And all the Egyptians digged round about the river for water to drink; for they could not drink of the water of the river. 25And seven days were fulfilled, after that the LORD had smitten the river.
