Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 33

1Domnul i-a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului şi îndreaptă-te spre ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: «Seminţei[a] tale i-o voi da.» Voi trimite un Înger[b] înaintea ta şi îi voi izgoni pe canaaniţi, pe amoriţi, pe hitiţi, pe periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi. Îndreaptă-te deci spre ţara aceasta în care curge lapte şi miere. Dar Eu Însumi nu voi veni împreună cu voi, ca să nu vă mistui pe drum, căci sunteţi un popor încăpăţânat.“

Când a auzit poporul aceste cuvinte aspre, a început să plângă şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Aşa să le spui israeliţilor: «Sunteţi un popor încăpăţânat; dacă pentru o clipă aş veni împreună cu voi, v-aş mistui. De aceea daţi-vă podoabele jos şi apoi mă voi hotărî ce voi face cu voi.»“ Aşadar, israeliţii şi-au scos podoabele la muntele Horeb.

Moise luase un cort şi îl întinsese în afara taberei, la o oarecare distanţă. El l-a numit „cortul întâlnirii“[c]. Toţi aceia care doreau să-L întrebe pe Domnul, mergeau la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. Când se ducea Moise la cort, tot poporul se ridica în picioare şi fiecare om stătea la intrarea cortului său şi îl urmărea cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. Când Moise intra în cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. 10 Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica şi se pleca cu faţa la pământ, fiecare la intrarea cortului său. 11 Domnul obişnuia să vorbească cu Moise gură către gură, aşa cum vorbeşte un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără; dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu se îndepărta de cort.

12 Moise I-a zis Domnului:

– Tu îmi porunceşti să conduc poporul acesta, dar nu-mi spui pe cine vei trimite cu mine, deşi mi-ai zis că mă cunoşti pe nume şi că am găsit bunăvoinţă la Tine. 13 Dacă am găsit bunăvoinţă la Tine, descoperă-mi căile Tale ca să Te cunosc şi să continui să am parte de bunăvoinţa Ta. Gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău.

14 – Prezenţa Mea te va însoţi şi îţi voi da odihnă, i-a răspuns Domnul.

15 – Dacă nu vei merge Tu Însuţi cu noi, a spus Moise, nu ne trimite de aici. 16 Cum se va şti că eu şi poporul Tău am găsit bunăvoinţă la Tine, dacă nu vei merge cu noi? În felul acesta eu şi poporul Tău vom fi deosebiţi de toate popoarele de pe faţa pământului.

17 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Voi face ceea ce ai cerut, căci ai parte de bunăvoinţă din partea Mea şi te cunosc pe nume.

18 Te rog, arată-mi slava Ta, I-a zis Moise.

19 – Voi face să treacă prin faţa ta toată bunătatea Mea, i-a răspuns El, şi voi proclama înaintea ta Numele de „Domnul“. Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă. 20 Dar, a zis El, tu nu-Mi poţi vedea faţa, căci omul nu mai poate trăi odată ce M-a văzut. 21 Iată un loc lângă Mine unde să stai pe stâncă, a continuat Domnul. 22 Când va trece slava Mea, te vei aşeza într-o crăpătură a stâncii, iar Eu te voi acoperi cu mâna Mea, în timp ce voi trece. 23 Apoi Îmi voi lua mâna şi Mă vei vedea din spate. Faţa Mea însă nu poate fi văzută.

Notas al pie

  1. Exodul 33:1 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  2. Exodul 33:2 TM; LXX: Îngerul Meu
  3. Exodul 33:7 Nu acelaşi cu Tabernaculul, care trebuia să ocupe un loc special în mijlocul taberei, ci o structură temporară până la finalizarea Tabernaculului

New International Version

Exodus 33

1Then the Lord said to Moses, “Leave this place, you and the people you brought up out of Egypt, and go up to the land I promised on oath to Abraham, Isaac and Jacob, saying, ‘I will give it to your descendants.’ I will send an angel before you and drive out the Canaanites, Amorites, Hittites, Perizzites, Hivites and Jebusites. Go up to the land flowing with milk and honey. But I will not go with you, because you are a stiff-necked people and I might destroy you on the way.”

When the people heard these distressing words, they began to mourn and no one put on any ornaments. For the Lord had said to Moses, “Tell the Israelites, ‘You are a stiff-necked people. If I were to go with you even for a moment, I might destroy you. Now take off your ornaments and I will decide what to do with you.’” So the Israelites stripped off their ornaments at Mount Horeb.

The Tent of Meeting

Now Moses used to take a tent and pitch it outside the camp some distance away, calling it the “tent of meeting.” Anyone inquiring of the Lord would go to the tent of meeting outside the camp. And whenever Moses went out to the tent, all the people rose and stood at the entrances to their tents, watching Moses until he entered the tent. As Moses went into the tent, the pillar of cloud would come down and stay at the entrance, while the Lord spoke with Moses. 10 Whenever the people saw the pillar of cloud standing at the entrance to the tent, they all stood and worshiped, each at the entrance to their tent. 11 The Lord would speak to Moses face to face, as one speaks to a friend. Then Moses would return to the camp, but his young aide Joshua son of Nun did not leave the tent.

Moses and the Glory of the Lord

12 Moses said to the Lord, “You have been telling me, ‘Lead these people,’ but you have not let me know whom you will send with me. You have said, ‘I know you by name and you have found favor with me.’ 13 If you are pleased with me, teach me your ways so I may know you and continue to find favor with you. Remember that this nation is your people.”

14 The Lord replied, “My Presence will go with you, and I will give you rest.”

15 Then Moses said to him, “If your Presence does not go with us, do not send us up from here. 16 How will anyone know that you are pleased with me and with your people unless you go with us? What else will distinguish me and your people from all the other people on the face of the earth?”

17 And the Lord said to Moses, “I will do the very thing you have asked, because I am pleased with you and I know you by name.”

18 Then Moses said, “Now show me your glory.”

19 And the Lord said, “I will cause all my goodness to pass in front of you, and I will proclaim my name, the Lord, in your presence. I will have mercy on whom I will have mercy, and I will have compassion on whom I will have compassion. 20 But,” he said, “you cannot see my face, for no one may see me and live.”

21 Then the Lord said, “There is a place near me where you may stand on a rock. 22 When my glory passes by, I will put you in a cleft in the rock and cover you with my hand until I have passed by. 23 Then I will remove my hand and you will see my back; but my face must not be seen.”