Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 33

1Domnul i-a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului şi îndreaptă-te spre ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: «Seminţei[a] tale i-o voi da.» Voi trimite un Înger[b] înaintea ta şi îi voi izgoni pe canaaniţi, pe amoriţi, pe hitiţi, pe periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi. Îndreaptă-te deci spre ţara aceasta în care curge lapte şi miere. Dar Eu Însumi nu voi veni împreună cu voi, ca să nu vă mistui pe drum, căci sunteţi un popor încăpăţânat.“

Când a auzit poporul aceste cuvinte aspre, a început să plângă şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Aşa să le spui israeliţilor: «Sunteţi un popor încăpăţânat; dacă pentru o clipă aş veni împreună cu voi, v-aş mistui. De aceea daţi-vă podoabele jos şi apoi mă voi hotărî ce voi face cu voi.»“ Aşadar, israeliţii şi-au scos podoabele la muntele Horeb.

Moise luase un cort şi îl întinsese în afara taberei, la o oarecare distanţă. El l-a numit „cortul întâlnirii“[c]. Toţi aceia care doreau să-L întrebe pe Domnul, mergeau la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. Când se ducea Moise la cort, tot poporul se ridica în picioare şi fiecare om stătea la intrarea cortului său şi îl urmărea cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. Când Moise intra în cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. 10 Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica şi se pleca cu faţa la pământ, fiecare la intrarea cortului său. 11 Domnul obişnuia să vorbească cu Moise gură către gură, aşa cum vorbeşte un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără; dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu se îndepărta de cort.

12 Moise I-a zis Domnului:

– Tu îmi porunceşti să conduc poporul acesta, dar nu-mi spui pe cine vei trimite cu mine, deşi mi-ai zis că mă cunoşti pe nume şi că am găsit bunăvoinţă la Tine. 13 Dacă am găsit bunăvoinţă la Tine, descoperă-mi căile Tale ca să Te cunosc şi să continui să am parte de bunăvoinţa Ta. Gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău.

14 – Prezenţa Mea te va însoţi şi îţi voi da odihnă, i-a răspuns Domnul.

15 – Dacă nu vei merge Tu Însuţi cu noi, a spus Moise, nu ne trimite de aici. 16 Cum se va şti că eu şi poporul Tău am găsit bunăvoinţă la Tine, dacă nu vei merge cu noi? În felul acesta eu şi poporul Tău vom fi deosebiţi de toate popoarele de pe faţa pământului.

17 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Voi face ceea ce ai cerut, căci ai parte de bunăvoinţă din partea Mea şi te cunosc pe nume.

18 Te rog, arată-mi slava Ta, I-a zis Moise.

19 – Voi face să treacă prin faţa ta toată bunătatea Mea, i-a răspuns El, şi voi proclama înaintea ta Numele de „Domnul“. Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă. 20 Dar, a zis El, tu nu-Mi poţi vedea faţa, căci omul nu mai poate trăi odată ce M-a văzut. 21 Iată un loc lângă Mine unde să stai pe stâncă, a continuat Domnul. 22 Când va trece slava Mea, te vei aşeza într-o crăpătură a stâncii, iar Eu te voi acoperi cu mâna Mea, în timp ce voi trece. 23 Apoi Îmi voi lua mâna şi Mă vei vedea din spate. Faţa Mea însă nu poate fi văzută.

Notas al pie

  1. Exodul 33:1 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  2. Exodul 33:2 TM; LXX: Îngerul Meu
  3. Exodul 33:7 Nu acelaşi cu Tabernaculul, care trebuia să ocupe un loc special în mijlocul taberei, ci o structură temporară până la finalizarea Tabernaculului

Amplified Bible

Exodus 33

The Journey Resumed

1The Lord spoke to Moses, saying, “Depart, go up from here, you and the people whom you have brought from the land of Egypt, to the land which I swore to Abraham, Isaac, and Jacob (Israel), saying, ‘To your descendants I will give it.’ I will send an Angel before you and I will drive out the Canaanite, the Amorite, the Hittite, the Perizzite, the Hivite, and the Jebusite. Go up to a land [of abundance] [a]flowing with milk and honey; for I will not go up in your midst, because you are a stiff-necked (stubborn, rebellious) people, and I might destroy you on the way.”

When the people heard this sad word, they mourned, and none of them put on his ornaments. For the Lord had said to Moses, “Say to the sons of Israel, ‘You are a stiff-necked (stubborn, rebellious) people! If I should come among you for one moment, I would destroy you. Now therefore, [penitently] take off your ornaments, so that I may know what to do with you.’” So the Israelites left off all their ornaments [in repentance], from Mount Horeb (Sinai) onward.

Now Moses used to take his own tent and pitch it outside the camp, far away from the camp, and he called it the tent of meeting [of God with His own people]. And everyone who sought the Lord would go out to the [temporary] tent of meeting which was outside the camp. Whenever Moses went out to the tent, all the people would rise and stand, each at his tent door, and look at Moses until he entered the tent. Whenever Moses entered the tent, the pillar of cloud would descend and stand at the doorway of the tent; and the Lord would speak with Moses. 10 When all the people saw the pillar of cloud standing at the tent door, all the people would rise and worship, each at his tent door. 11 And so the Lord used to speak to Moses face to face, just as a man speaks to his friend. When Moses returned to the camp, his attendant Joshua, the son of Nun, a young man, would not depart from the tent.

Moses Intercedes

12 Moses said to the Lord, “See, You say to me, ‘Bring up this people,’ but You have not let me know whom You will send with me. Yet You have said, ‘I know you by name, and you have also found favor in My sight.’ 13 Now therefore, I pray you, if I have found favor in Your sight, let me know Your ways so that I may know You [becoming more deeply and intimately acquainted with You, recognizing and understanding Your ways more clearly] and that I may find grace and favor in Your sight. And consider also, that this nation is Your people.” 14 And the Lord said, “My presence shall go with you, and I will give you rest [by bringing you and the people into the promised land].” 15 And Moses said to Him, “If Your presence does not go [with me], do not lead us up from here. 16 For how then can it be known that Your people and I have found favor in Your sight? Is it not by Your going with us, so that we are distinguished, Your people and I, from all the [other] people on the face of the earth?”

17 The Lord said to Moses, “I will also do this thing that you have asked; for you have found favor (lovingkindness, mercy) in My sight and I have known you [personally] by name.” 18 Then Moses said, “Please, show me Your glory!” 19 And God said, “I will make all My goodness pass before you, and I will proclaim the Name of the Lord before you; for I will be gracious to whom I will be gracious, and will show compassion (lovingkindness) on whom I will show compassion.” 20 But He said, “You cannot see My face, for no man shall see Me and live!” 21 Then the Lord said, “Behold, there is a place beside Me, and you shall stand there on the rock; 22 and while My glory is passing by, I will put you in a cleft of the rock and protectively cover you with My hand until I have passed by. 23 Then I will take away My hand and you shall see My back; but My face shall not be seen.”

Notas al pie

  1. Exodus 33:3 This phrase referred to the abundant fertility of the land of Canaan. Milk (typically that of goats and sheep) was associated with abundance; “honey” referred mainly to syrups made from dates or grapes and was the epitome of sweetness. Bees’ honey was very rare and was considered the choicest of foods.