Exodul 2 – NTLR & NAV

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 2:1-25

Nașterea și tinerețea lui Moise

1Un bărbat din Casa lui Levi s‑a dus și a luat de soție o fiică a lui Levi. 2Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu. Fiindcă a văzut că era frumos2 Lit.: bun, probabil cu trimitere la Gen. 1., l‑a ascuns timp de trei luni. 3Când nu l‑a mai putut ascunde, a luat un coș de papirus, l‑a uns cu smoală și rășină, a pus copilul în el și l‑a pus între trestii, pe malul râului. 4Sora lui stătea la distanță, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. 5Fiica lui Faraon a coborât la râu să se scalde, iar servitoarele ei se plimbau pe malul râului. Ea a văzut coșul între trestii și a trimis‑o pe roaba ei să i‑l aducă. 6Când l‑a deschis, a văzut înăuntru copilul; și iată, băiatul plângea. Fiicei lui Faraon i s‑a făcut milă de el și a zis: „Acesta este unul din copiii evreilor.“

7Atunci sora copilului a întrebat‑o pe fiica lui Faraon:

– Să merg și să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine?

8Fiica lui Faraon i‑a răspuns:

– Du‑te.

Fecioara s‑a dus și a chemat‑o pe mama copilului. 9Fiica lui Faraon i‑a zis: „Ia acest copil și alăptează‑l pentru mine, iar eu îți voi plăti.“ Femeia a luat copilul și l‑a alăptat. 10După ce a crescut copilul, ea l‑a adus la fiica lui Faraon, iar el a devenit fiul acesteia. Și i‑a pus numele Moise10 Moise (ebr.: Moșeh) sună asemănător cu verbul ebraic a scoate (mașah) însă cel mai probabil este de origine egipteană, însemnând fiu (vezi nume ca: Ahmosis, Tuthmosis, Ramses)., zicând: „Fiindcă l‑am scos din apă.“

Fuga lui Moise în Midian

11În zilele acelea, pe când crescuse deja, Moise a ieșit să vadă greutățile fraților11 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi. El a văzut cum un egiptean bătea un evreu, unul dintre frații săi. 12S‑a uitat într‑o parte și într-alta și, văzând că nu este nimeni, l‑a ucis pe egiptean și l‑a ascuns în nisip. 13Când a ieșit a doua zi, iată că doi evrei se băteau.

El l‑a întrebat pe cel vinovat:

– De ce‑ți lovești semenul?

14Acesta i‑a răspuns:

– Cine te‑a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l‑ai ucis pe egiptean?

Atunci Moise s‑a temut și a zis: „Cu siguranță că acest lucru este cunoscut.“ 15Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să‑l ucidă pe Moise, însă Moise a fugit dinaintea lui Faraon. El a locuit în țara Midian și s‑a așezat lângă o fântână. 16Preotul din Midian avea șapte fiice. Ele au venit la fântână, au scos apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. 17Au sosit însă acolo niște păstori care le‑au alungat. Moise s‑a ridicat, le‑a ajutat și le‑a adăpat turma.

18Când s‑au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le‑a întrebat:

– Cum se face că ați venit mai repede astăzi?

19Ele au răspuns:

– Un egiptean ne‑a scăpat din mâna păstorilor, ne‑a scos apă și ne‑a adăpat turma.

20Atunci el le‑a zis fiicelor sale:

– Și unde este omul acela? Cum de l‑ați lăsat acolo? Chemați‑l să mănânce pâine.

21Moise a încuviințat să locuiască la acel om, și acesta i‑a dat‑o de soție pe fiica sa Sefora. 22Ea a născut un fiu, iar Moise i‑a pus numele Gherșom22 Gherșom sună asemănător cu expresia sunt (sau am fost) străin acolo., zicând: „Sunt un străin într‑o țară străină.“

Dumnezeu ia aminte la suferința fiilor lui Israel

23În timpul acelor zile multe, regele Egiptului a murit. Fiii lui Israel suspinau în robia lor și strigau. Și strigătul lor după ajutor, din cauza robiei, s‑a suit până la Dumnezeu. 24Dumnezeu le‑a auzit geamătul și Și‑a adus aminte de legământul Său cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. 25Astfel, Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel și Dumnezeu a luat aminte.

Ketab El Hayat

الخروج 2:1-25

ولادة موسى

1وَتَزَوَّجَ رَجُلٌ مِنْ بَيْتِ لاوِي فَتَاةً ابْنَةَ لاوِي. 2فَحَمَلَتِ الْمَرْأَةُ وَأَنْجَبَتِ ابْناً، وَإذْ رَاقَهَا جَمَالُهُ خَبَّأَتْهُ ثَلاثَةَ أَشْهُرٍ. 3وَلَمَّا لَمْ تَسْتَطِعْ أَنْ تُخْفِيَهُ بَعْدُ، أَتَتْ بِسَلَّةٍ مِنَ الْبَرْدِيِّ وَطَلَتْهَا بِالْحُمَرِ والزِّفْتِ وأَضْجَعَتِ الطِّفْلَ وَوَضَعَتْهُ بَيْنَ الْحَلْفَاءِ عَلَى ضَفَّةِ النَّهْرِ. 4وَوَقَفَتْ أُخْتُهُ مِنْ بَعِيدٍ لِتَرَى مَا يَحْدُثُ لَهُ.

5وَأَقْبَلَتِ ابْنَةُ فِرْعَوْنَ لِتَسْتَحِمَّ فِي النَّهْرِ، بَيْنَمَا رَاحَتْ وَصِيفَاتُهَا تَتَمَشَّيْنَ عَلَى ضَفَّةِ النَّهْرِ. فَرَأَتِ السَّلَّةَ بَيْنَ الْحَلْفَاءِ فَأَرْسَلَتْ وَصِيفَتَهَا لِتَأْتِيَ بِها. 6فَفَتَحَتْهَا وَرَأَتِ الطِّفْلَ وَإذَا هُوَ يَبْكِي، فَرَقَّتْ لَهُ وَقَالَتْ: «هَذَا مِنْ أَوْلادِ الْعِبْرَانِيِّينَ» 7فَقَالَتْ أُخْتُهُ لاِبْنَةِ فِرْعَوْنَ: «هَلْ أَذْهَبُ وَأَدْعُو لَكِ مُرْضِعَةً مِنَ الْعِبْرَانِيَّاتِ لِتُرْضِعَ لَكِ الْوَلَدَ؟» 8فَأَجَابَتْهَا ابْنَةُ فِرْعَوْنَ: «اذْهَبِي»؛ فَمَضَتِ الْفَتَاةُ وَدَعَتْ أَمَّ الصَّبِيِّ. 9فَقَالَتْ لَهَا ابْنَةُ فِرْعَوْنَ: «خُذِي هَذَا الصَّبِيَّ وَأَرْضِعِيهِ لِي، وَأَنَا أُعْطِيكِ أُجْرَتَكِ». فَأَخَذَتِ الْمَرْأَةُ الصَّبِيَّ وَأَرْضَعَتْهُ. 10وَلَمَّا كَبُرَ الْوَلَدُ، رَدَّتْهُ إِلَى ابْنَةِ فِرْعَوْنَ فَتَبَنَّتْهُ وَدَعَتْهُ مُوسَى (وَمَعْنَاهُ مُنْتَشَلٌ) قَائِلَةً: «إِنِّي انْتَشَلْتُهُ مِنَ الْمَاءِ».

موسى يهرب إلى مديان

11وَحَدَثَ بَعْدَ أَنْ كَبُرَ مُوسَى أَنَّهُ ذَهَبَ لِيَفْتَقِدَ إِخْوَتَهُ الْعِبْرَانِيِّينَ وَيَشْهَدَ مَشَقَّتَهُمْ، فَلَمَحَ رَجُلاً مِصْرِيًّا يَضْرِبُ رَجُلاً عِبْرَانِيًّا، 12فَتَلَفَّتَ حَوْلَهُ، وَإِذْ لَمْ يَجِدْ أَحَداً هُنَاكَ قَتَلَ الْمِصْرِيَّ وَطَمَرَهُ فِي الرَّمْلِ. 13ثُمَّ خَرَجَ فِي الْيَوْمِ الثَّانِي وَإذَا رَجُلانِ عِبْرَانِيَّانِ يَتَضَارَبَانِ، فَقَالَ لِلْمُسِيءِ: «لِمَاذَا تَضْرِبُ صَاحِبَكَ؟» 14فَأَجَابَهُ: «مَنْ أَقَامَكَ رَئِيساً وَقَاضِياً عَلَيْنَا؟ أَعَازِمٌ أَنْتَ عَلَى قَتْلِي كَمَا قَتَلْتَ الْمِصْرِيَّ؟» فَخَافَ مُوسَى وَقَالَ: «حَقّاً إِنَّ الْخَبَرَ قَدْ ذَاعَ». 15وَبَلَغَ الْخَبَرُ مَسْمَعَ فِرْعَوْنَ، فَسَعَى إِلَى قَتْلِ مُوسَى، إلّا أَنَّ مُوسَى هَرَبَ مِنْ وَجْهِ فِرْعَوْنَ، وَمَضَى لِيُقِيمَ فِي أَرْضِ مِدْيَانَ، فَبَلَغَهَا وَجَلَسَ عِنْدَ الْبِئْرِ.

16وَكَانَ لِكَاهِنِ مِدْيَانَ سَبْعُ فَتَيَاتٍ فَأَقْبَلْنَ وَاسْتَقَيْنَ مَاءً وَمَلأْنَ الأَجْرَانَ لِيَسْقِينَ غَنَمَ أَبِيهِنَّ. 17فَأَتَى الرُّعَاةُ وَطَرَدُوهُنَّ. غَيْرَ أَنَّ مُوسَى هَبَّ لِنَجْدَتِهِنَّ وَسَقَى غَنَمَهُنَّ. 18وَعِنْدَمَا رَجَعَتِ الْفَتَيَاتُ إِلَى رَعُوئِيلَ أَبِيهِنَّ سَأَلَهُنَّ: «مَا بَالُكُنَّ بَكَّرْتُنَّ بِالرُّجُوعِ الْيَوْمَ؟» 19فَأَجَبْنَهُ: «رَجُلٌ مِصْرِيٌّ أَنْقَذَنَا مِنْ أَيْدِي الرُّعَاةِ، فَاسْتَقَى لَنَا وَلِغَنَمِنَا أَيْضاً». 20فَسَأَلَهُنَّ: «وَأَيْنَ هُوَ؟ لِمَاذَا تَرَكْتُنَّ الرَّجُلَ؟ ادْعُونَهُ لِيَأْكُلَ طَعَاماً». 21وَقَبِلَ مُوسَى أنْ يُقِيمَ مَعَ الرَّجُلِ الَّذِي زَوَّجَهُ مِنِ ابْنَتِهِ صَفُّورَةَ. 22فَأَنْجَبَتْ لَهُ ابْناً دَعَاهُ جِرْشُومَ (وَمَعْنَاهُ غَرِيبٌ) إِذْ قَالَ: «كُنْتُ نَزِيلاً فِي أَرْضٍ غَرِيبَةٍ».

23وَبَعْدَ مُرُورِ حِقْبَةٍ طَوِيلَةٍ مَاتَ مَلِكُ مِصْرَ. وَارْتَفَعَ أَنِينُ بَنِي إِسْرَائِيلَ وَصُرَاخُهُمْ مِنْ وَطْأَةِ الْعُبُودِيَّةِ، وَصَعِدَ إِلَى اللهِ. 24فَأَصْغَى اللهُ إِلَى أَنِينِهِمْ، وَتَذَكَّرَ عَهْدَهُ مَعَ إِبرَاهِيمَ وَإِسْحاقَ وَيَعْقُوبَ. 25وَنَظَرَ اللهُ إِلَى بَنِي إِسْرَائِيلَ (وَرَقَّ لِحَالِهِمْ).