Mana și prepelițele
1Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului. 2În pustie, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron. 3Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de‑am fi fost omorâți de mâna Domnului în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne‑ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“
4Atunci Domnul i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor umbla sau nu potrivit cu legea4 În acest context, lege (ebr.: tora) face referire la instrucțiunile sau poruncile pe care Domnul i le dă poporului cu privire la mană (vezi v. 16, 19, 23, 28). Mea. 5În ziua a șasea să pregătească ce au adunat, într‑o cantitate dublă față de ce au adunat în fiecare zi.“
6Moise și Aaron le‑au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară, veți ști că Domnul v‑a scos din țara Egiptului, 7iar dimineață veți vedea slava Domnului, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?“ 8Moise a zis: „Veți ști aceasta când Domnul vă va da carne seara, iar dimineața – pâine din belșug, pentru că Domnul v‑a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului.“
9După aceea, Moise i‑a zis lui Aaron: „Spune întregii comunități a fiilor lui Israel: «Apropiați‑vă de Domnul, căci El a auzit cârtirile voastre.»“ 10În timp ce Aaron vorbea întregii comunități a fiilor lui Israel, ei s‑au uitat înspre pustie și iată că slava Domnului s‑a arătat în nor. 11Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 12„Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. De aceea spune‑le: «Între cele două seri12 Vezi nota de la 12:6. o să mâncați carne, iar dimineața – pâine din belșug. Atunci veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.»“
13Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. 14Când stratul de rouă s‑a ridicat, iată că pe fața pustiei au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ. 15Când fiii lui Israel le‑au văzut, fiecare i‑a zis fratelui său: „Ce este aceasta?“ Căci nu știau ce este. Moise le‑a zis: „Este pâinea pe care Domnul v‑a dat‑o s‑o mâncați. 16Domnul a poruncit: «Fiecare din voi să adune cât îi trebuie pentru hrană și anume un omer16, 18, 32-33, 36 Un omer măsura a zecea parte dintr‑o efă; aproximativ 2,2 l (măsurile erau calculate în litri, atât pentru lichide, cât și pentru solide). de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru.»“
17Fiii lui Israel au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alții mai puțin. 18După ce au măsurat‑o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i‑a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n‑a dus lipsă; fiecare om a adunat după nevoile lui. 19Moise le‑a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața!“ 20Însă ei nu l‑au ascultat pe Moise. Unii au lăsat o parte din ea până dimineața, astfel că aceasta a făcut viermi și s‑a împuțit. Moise s‑a mâniat pe ei. 21În fiecare dimineață adunau după cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, pâinea se topea. 22În ziua a șasea ei au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri22 Vezi nota de la 16:16; aproximativ 4,4 l. de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l‑au înștiințat pe Moise, 23acesta le‑a zis: „Iată ce a spus Domnul: «Mâine este o zi de odihnă23 Termenul ebraic șabbaton. Spre deosebire de șabbat (Sabat, ziua de odihnă), șabbaton definește o perioadă cu semnificație specială și poate fi tradus cu sensul de zi solemnă, zi specială de odihnă. Când apare singur, termenul descrie ziua de Anul Nou (Lev. 23:24), ziua întâi și a opta din Sărbătoarea Corturilor (Lev. 23:29), perioada Anului Sabatic (Lev. 25:5) sau ziua de Sabat (Lev. 16:23). Când apare în forma de superlativ șabbat șabbaton, se referă la Ziua Ispășirii (Lev. 16:31; 23:32), perioada Anului Sabatic (Lev. 25:4) sau ziua de Sabat (Lev. 23:3)., un Sabat sfânt pentru Domnul. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și tot ce vă rămâne păstrați până dimineața.»“ 24Ei au păstrat‑o așa cum a poruncit Moise, și ea nu s‑a împuțit și n‑a făcut viermi. 25Moise a zis: „Mâncați‑o azi, pentru că azi este Sabatul Domnului; azi nu veți găsi pâine pe câmp. 26S‑o adunați timp de șase zile, căci în ziua a șaptea, ziua de Sabat, ea nu va fi.“
27În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n‑au găsit nimic. 28Domnul i‑a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele? 29Vedeți că Domnul v‑a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“ 30Și astfel, în ziua a șaptea poporul s‑a odihnit.
31Casa lui Israel i‑a pus numele „mană“31 Mana înseamnă Ce? (ebr.: Man?). Ea era ca sămânța de coriandru. Era albă, iar la gust era ca o turtă cu miere. 32Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l‑a poruncit Domnul: «Puneți deoparte un omer plin de mană, ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v‑am hrănit în pustie, când v‑am scos din țara Egiptului.»“ 33Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază‑l înaintea Domnului ca să fie păstrat de‑a lungul generațiilor voastre.“ 34Aaron l‑a pus înaintea Mărturiei34 Expresia descrie în mod specific locul în care era păstrată mana, dar ea trebuie înțeleasă în contextul Tablelor Legii, care aveau să fie revelate mai târziu. Expresia anticipă vremea când va fi construit Chivotul., ca să fie păstrat acolo, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. 35Fiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într‑o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaan. (36Un omer este a zecea parte dintr‑o efă.)
The Lord Gives Israel Food Every Day
1The whole community of Israel started out from Elim. They came to the Desert of Sin. It was between Elim and Sinai. They arrived there on the 15th day of the second month after they had come out of Egypt. 2In the desert the whole community told Moses and Aaron they weren’t happy with them. 3The Israelites said to them, “We wish the Lord had put us to death in Egypt. There we sat around pots of meat. We ate all the food we wanted. But you have brought us out into this desert. You must want this entire community to die of hunger.”
4Then the Lord spoke to Moses. He said, “I will rain down bread from heaven for you. The people must go out each day. Have them gather enough bread for that day. Here is how I will test them. I will see if they will follow my directions. 5On the sixth day they must prepare what they bring in. On that day they must gather twice as much as on the other days.”
6So Moses and Aaron spoke to all the people of Israel. They said, “In the evening you will know that the Lord brought you out of Egypt. 7And in the morning you will see the glory of the Lord. He has heard you say you aren’t happy with him. Who are we? Why are you telling us you aren’t happy with us?” 8Moses also said, “You will know that the Lord has heard you speak against him. He will give you meat to eat in the evening. He’ll give you all the bread you want in the morning. But who are we? You aren’t speaking against us. You are speaking against the Lord.”
9Then Moses told Aaron, “Talk to the whole community of Israel. Say to them, ‘Come to the Lord. He has heard you speak against him.’ ”
10While Aaron was talking to the whole community of Israel, they looked toward the desert. There was the glory of the Lord appearing in the cloud!
11The Lord said to Moses, 12“I have heard the people of Israel talking about how unhappy they are. Tell them, ‘When the sun goes down, you will eat meat. In the morning you will be filled with bread. Then you will know that I am the Lord your God.’ ”
13That evening quail came and covered the camp. In the morning the ground around the camp was covered with dew. 14When the dew was gone, thin flakes appeared on the desert floor. They looked like frost on the ground. 15The people of Israel saw the flakes. They asked each other, “What’s that?” They didn’t know what it was.
Moses said to them, “It’s the bread the Lord has given you to eat. 16Here is what the Lord has commanded. He has said, ‘Everyone should gather as much as they need. Take three pounds for each person who lives in your tent.’ ”
17The people of Israel did as they were told. Some gathered a lot, and some gathered a little. 18When they measured it out, the one who gathered a lot didn’t have too much. And the one who gathered a little had enough. Everyone gathered only what they needed.
19Then Moses said to them, “Don’t keep any of it until morning.”
20Some of them didn’t pay any attention to Moses. They kept part of it until morning. But it was full of maggots and began to stink. So Moses became angry with them.
21Each morning everyone gathered as much as they needed. But by the hottest time of the day, the thin flakes had melted away. 22On the sixth day, the people gathered twice as much. It amounted to six pounds for each person. The leaders of the community came and reported that to Moses. 23He said to them, “Here is what the Lord commanded. He said, ‘Tomorrow will be a day of rest. It will be a holy Sabbath day. It will be set apart for the Lord. So bake what you want to bake. Boil what you want to boil. Save what is left. Keep it until morning.’ ”
24So they saved it until morning, just as Moses commanded. It didn’t stink or get maggots in it. 25“Eat it today,” Moses said. “Today is a Sabbath day to honor the Lord. You won’t find any flakes on the ground today. 26Gather them for six days. But on the seventh day there won’t be any. It’s the Sabbath day.”
27In spite of what Moses said, some of the people went out on the seventh day to gather the flakes. But they didn’t find any. 28Then the Lord spoke to Moses. He said, “How long will all of you refuse to obey my commands and my teachings? 29Keep in mind that I have given you the Sabbath day. That is why on the sixth day I give you bread for two days. Everyone must stay where they are on the seventh day. No one can go out.” 30So the people rested on the seventh day.
31The people of Israel called the bread manna. It was white like coriander seeds. It tasted like wafers made with honey. 32Moses said, “Here is what the Lord has commanded. He has said, ‘Get three pounds of manna. Keep it for all time to come. Then those who live after you will see the bread I gave you to eat in the desert. I gave it to you when I brought you out of Egypt.’ ”
33So Moses said to Aaron, “Get a jar. Put three pounds of manna in it. Then place it in front of the Lord. Keep it there for all time to come.”
34Aaron did exactly as the Lord had commanded Moses. He put the manna with the tablets of the covenant law. He put it there so it would be kept for all time to come. 35The Israelites ate manna for 40 years. They ate it until they came to a land where people were living. They ate it until they reached the border of Canaan.
36The jar had three pounds of manna in it.
