Cântarea de laudă a lui Moise și a lui Miriam
1Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului,
căci S‑a înălțat cu multă slavă.
I‑a năpustit în mare
pe cal și pe călăreț.
2Domnul2 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și 17:16. este puterea și cântarea mea,
El a devenit izbăvirea mea;
Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda,
este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța.
3Domnul este un războinic;
Numele Lui este Domnul.
4El a aruncat în mare
carele lui Faraon și armata lui.
Căpeteniile lui alese
s‑au înecat în Marea Roșie4, 22 Vezi nota de la 10:19..
5Ape adânci i‑au acoperit;
au coborât în adâncuri ca o piatră.
6Dreapta Ta, Doamne,
este măreață în putere,
dreapta Ta, Doamne,
l‑a zdrobit pe dușman.
7Cu măreția maiestății Tale
i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta,
Ți‑ai dezlănțuit mânia
care i‑a mistuit ca pe o miriște.
8La suflarea nărilor Tale
apele s‑au adunat,
puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid,
adâncurile s‑au închegat în inima mării.
9Dușmanul își zicea:
«Îi voi urmări, îi voi ajunge.
Voi împărți prada;
îmi voi împlini dorința cu privire la ei.
Îmi voi scoate sabia
și mâna mea va pune stăpânire pe ei.»
10Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta,
marea i‑a acoperit.
S‑au afundat ca plumbul
în apele mărețe.
11Cine este ca Tine dintre dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine, glorios în sfințenie,
de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?
12Ți‑ai întins mâna dreaptă,
și pământul i‑a înghițit.
13Prin îndurarea13 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului; [peste tot în carte]. Ta ai condus poporul
pe care l‑ai răscumpărat;
prin puterea Ta l‑ai călăuzit
spre Locuința Ta cea sfântă13 Se poate referi la Sinai, sau la Șilo (Ier. 7:12), sau la Sion, sau la Țara Promisă (vezi v. 17)..
14Popoarele vor auzi și vor tremura;
îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.
15Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi;
un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului.
Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.
16Spaima și groaza vor cădea peste ei.
Din cauza măreției brațului Tău,
vor amuți ca o piatră,
până va trece poporul Tău, Doamne,
până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.16 Sau: l‑ai creat; l‑ai agonisit; l‑ai cumpărat.
17Tu îi vei aduce și‑i vei sădi
pe muntele moștenirii Tale,
Locul șederii Tale
pe care Tu, Doamne, l‑ai făcut,
Sfântul Lăcaș, Stăpâne,
pe care mâinile Tale l‑au întemeiat.
18Domnul va domni în veci de veci!“
19Când caii, carele și călăreții19 Sau: conducătorii carelor. lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.
20Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând. 21Miriam le cânta:
„Cântați Domnului,
căci S‑a înălțat cu multă slavă.
I‑a năpustit în mare
pe cal și pe călăreț.“
Apele de la Mara și Elim
22După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă. 23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara23 Mara înseamnă Amar.. 24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ 25El a strigat către Domnul, și Domnul i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat Domnul hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare25 În TM este folosit pronumele la persoana a treia singular (i‑a dat… și l‑a pus la încercare). Din contextul v. 24 reiese că recipientul încercării este poporul, nu Moise.. 26El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul Domnului, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul, Care te vindecă.“
27Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.
Het lied van Mozes
1Mozes en de andere Israëlieten zongen toen dit lied voor de Here:
‘Ik wil een lied voor de Here zingen, want Hij heeft een machtige overwinning behaald. De ruiters en de paarden wierp Hij in de zee.
2De Here geeft mij kracht en een reden om te zingen. Hij heeft mij laten overwinnen. Hij is mijn God en ik zal Hem prijzen, Hij is mijn vaders God en ik zal Hem verheerlijken.
3De Here is een oorlogsheld, zijn naam is Here.
4De wagens en het leger van de farao liet Hij in de zee vergaan, de beroemde strijders verdronken.
5Golven bedekten hen, terwijl zij als een steen naar de bodem zonken.
6Uw rechterhand, Here, heeft een enorme kracht, uw rechterhand vernietigde onze vijand.
7In uw majesteit vaagde U allen weg die tegen U durfden op te staan, uw toorn was als een vuur dat stro verbrandt.
8De adem van uw neus stuwde wateren op en zij rezen op als muren langs ons pad. Het woelige water kwam midden in zee tot stilstand.
9De vijand zei: “Ik achtervolg hen, versla hen en grijp de buit. Ik sla hen uiteen en dood hen met mijn zwaard.”
10U blies met uw adem en de zee bedekte hen, zij zonken als lood in de machtige wateren.
11Wie onder de goden is gelijk aan de Here, wie is zo heerlijk en heilig als U, bewonderenswaardig in roemrijke daden, niet te volgen in wonderlijk doen en laten?
12U stak uw hand uit en de aarde slokte hen op.
13In uw liefdevolle goedheid leidde U het verloste volk met uw kracht naar het heilige land.
14Andere volken hoorden het en zij beefden van schrik, de angst sloeg de bewoners van Filistea om het hart.
15Edoms stamhoofden schrokken, de machtigen van Moab huiverden van schrik, de bewoners van Kanaän sidderden.
16Ontzetting en schrik overviel hen, zij versteenden, terwijl wij ongehinderd door hun land trokken. Wij—het volk dat U Zich hebt verworven—trokken veilig verder.
17U brengt hen binnen en plant hen op de berg die U hebt beloofd, de plaats waar U thuis bent, Here, het heiligdom dat U hebt gesticht.
18De Here zal voor altijd en eeuwig regeren.’
19De paarden, ruiters en wagens van de farao achtervolgden ons door de zee, maar de Here liet de muren van water op hen vallen, terwijl het volk Israël over het droge pad ging.
20Toen pakte de profetes Mirjam, de zuster van Aäron, haar tamboerijn en ging de andere vrouwen voor in een vrolijke reidans.
21Mirjam zong dit lied:
‘Ik zing een lied voor de Here, want Hij heeft een machtige overwinning behaald, de ruiters en de paarden stortte Hij in zee.’
22Toen liet Mozes de Israëlieten bij de Rietzee opbreken en zij trokken verder naar de woestijn Sur. Drie dagen lang trokken zij door die woestijn zonder water te vinden. 23Zij kwamen aan in Mara, maar konden het water daar niet drinken omdat het bitter was. Daarom noemden zij die plaats ook Mara (Bitter). 24Het volk keerde zich als één man tegen Mozes en zei: ‘Waar halen wij nu water vandaan?’ 25Mozes vroeg hulp aan de Here en de Here wees hem een stuk hout aan, Mozes wierp het in het water en het werd zoet. Daar bij Mara legde de Here een aantal regels aan het volk op om te zien hoever hun toewijding ging. Hij zei: 26‘Als u naar de stem van de Here, uw God, luistert, Hem gehoorzaamt en doet wat recht is in zijn ogen, zal Ik u niet laten lijden onder de straffen die Ik de Egyptenaren heb gegeven. Want Ik, de Here, ben uw Heelmeester.’
27Daarna kwamen zij in Elim, een plaats met twaalf waterbronnen en zeventig palmbomen. Daar sloegen zij hun kamp op bij het water.
