Cântarea de laudă a lui Moise și a lui Miriam
1Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului,
căci S‑a înălțat cu multă slavă.
I‑a năpustit în mare
pe cal și pe călăreț.
2Domnul2 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componența mai multor sintagme ebraice. Vezi și 17:16. este puterea și cântarea mea,
El a devenit izbăvirea mea;
Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda,
este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța.
3Domnul este un războinic;
Numele Lui este Domnul.
4El a aruncat în mare
carele lui Faraon și armata lui.
Căpeteniile lui alese
s‑au înecat în Marea Roșie4, 22 Vezi nota de la 10:19..
5Ape adânci i‑au acoperit;
au coborât în adâncuri ca o piatră.
6Dreapta Ta, Doamne,
este măreață în putere,
dreapta Ta, Doamne,
l‑a zdrobit pe dușman.
7Cu măreția maiestății Tale
i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta,
Ți‑ai dezlănțuit mânia
care i‑a mistuit ca pe o miriște.
8La suflarea nărilor Tale
apele s‑au adunat,
puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid,
adâncurile s‑au închegat în inima mării.
9Dușmanul își zicea:
«Îi voi urmări, îi voi ajunge.
Voi împărți prada;
îmi voi împlini dorința cu privire la ei.
Îmi voi scoate sabia
și mâna mea va pune stăpânire pe ei.»
10Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta,
marea i‑a acoperit.
S‑au afundat ca plumbul
în apele mărețe.
11Cine este ca Tine dintre dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine, glorios în sfințenie,
de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?
12Ți‑ai întins mâna dreaptă,
și pământul i‑a înghițit.
13Prin îndurarea13 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului; [peste tot în carte]. Ta ai condus poporul
pe care l‑ai răscumpărat;
prin puterea Ta l‑ai călăuzit
spre Locuința Ta cea sfântă13 Se poate referi la Sinai, sau la Șilo (Ier. 7:12), sau la Sion, sau la Țara Promisă (vezi v. 17)..
14Popoarele vor auzi și vor tremura;
îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.
15Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi;
un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului.
Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.
16Spaima și groaza vor cădea peste ei.
Din cauza măreției brațului Tău,
vor amuți ca o piatră,
până va trece poporul Tău, Doamne,
până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.16 Sau: l‑ai creat; l‑ai agonisit; l‑ai cumpărat.
17Tu îi vei aduce și‑i vei sădi
pe muntele moștenirii Tale,
Locul șederii Tale
pe care Tu, Doamne, l‑ai făcut,
Sfântul Lăcaș, Stăpâne,
pe care mâinile Tale l‑au întemeiat.
18Domnul va domni în veci de veci!“
19Când caii, carele și călăreții19 Sau: conducătorii carelor. lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.
20Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând. 21Miriam le cânta:
„Cântați Domnului,
căci S‑a înălțat cu multă slavă.
I‑a năpustit în mare
pe cal și pe călăreț.“
Apele de la Mara și Elim
22După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă. 23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara23 Mara înseamnă Amar.. 24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ 25El a strigat către Domnul, și Domnul i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat Domnul hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare25 În TM este folosit pronumele la persoana a treia singular (i‑a dat… și l‑a pus la încercare). Din contextul v. 24 reiese că recipientul încercării este poporul, nu Moise.. 26El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul Domnului, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul, Care te vindecă.“
27Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.
Le cantique de délivrance
1Alors Moïse et les Israélites entonnèrent ce cantique15.1 Voir Ap 15.3. en l’honneur de l’Eternel :
Je veux chanter pour l’Eternel,
il a fait éclater sa gloire,
il a culbuté dans la mer ╵le cheval et son cavalier.
2L’Eternel est ma force, ╵il est le sujet de mes chants15.2 il est le sujet de mes chants: autre traduction : ma protection.,
il m’a sauvé,
il est mon Dieu, je le louerai
et je l’exalterai, ╵lui, le Dieu de mon père15.2 Cité au Ps 118.14 ; Es 12.2..
3L’Eternel est un grand guerrier,
l’Eternel est son nom.
4Les chars du pharaon ╵et toute son armée,
il les a jetés à la mer,
l’élite de ses combattants
a été engloutie ╵dans la mer des Roseaux,
5et les flots les ont recouverts.
Ils ont coulé comme une pierre ╵dans les profondeurs de l’abîme.
6Ton bras droit, Eternel,
a fait éclater sa puissance,
ton bras droit, Eternel,
écrase l’ennemi.
7Dans ta gloire éclatante,
tu renverses tes adversaires,
tu déchaînes contre eux ╵le feu de ta colère
et ils sont consumés ╵comme des brins de paille.
8Sous l’action de ton souffle15.8 L’auteur joue sans doute ici avec les différents sens du mot hébreu : souffle, vent (voir 14.21), Esprit.,
les eaux se sont amoncelées,
les flots se sont dressés ╵comme un rempart,
et ils se sont figés ╵au milieu de la mer.
9L’ennemi se disait :
Je les pourchasserai ╵et je les atteindrai,
je m’emparerai d’un butin,
je m’en rassasierai,
je tirerai l’épée,
je me saisirai d’eux.
10Tu as soufflé,
et la mer les a recouverts !
Ils se sont enfoncés ╵comme des blocs de plomb
dans les puissantes eaux.
11Qui, parmi tous les dieux, ╵ô Eternel, ╵qui est semblable à toi ?
Et qui est, comme toi, ╵paré de sainteté,
et redoutable, ╵et digne de louanges,
opérant des prodiges ?
12Tu étends ton bras droit,
et la terre engloutit ╵nos poursuivants.
13Dans ton amour, ╵tu as conduit ce peuple
que tu as libéré
et tu l’as dirigé ╵par ta grande puissance
vers ta demeure sainte15.13 Peut-être une désignation de la Terre promise (voir v. 17) ou du sanctuaire qui y sera dressé à l’endroit que l’Eternel choisira (Dt 12.14, 18, 26 ; 14.25 ; 16.7, 15-16 ; 17.8, 10 ; 18.6 ; 31.11) pour y faire résider son Nom (Dt 12.5, 11, 21 ; 14.23-24 ; 16.2, 6, 11 ; 26.2)..
14Les peuples l’ont appris ╵et ils en ont tremblé.
La terreur a saisi
les gens de Philistie.
15Déjà les chefs d’Edom
en sont épouvantés,
les princes de Moab
se mettent à trembler,
tous les Cananéens ╵en perdent le courage15.15 La Philistie (v. 14), Edom, Moab, Canaan sont énumérés dans l’ordre qu’Israël devra suivre pour se rendre du Sinaï à la Terre promise..
16L’angoisse et la panique
s’abattent sur eux tous.
Ton action extraordinaire
les a tous pétrifiés,
jusqu’à ce qu’ait passé ╵ton peuple, ô Eternel !
Jusqu’à ce qu’ait passé ╵ce peuple que tu t’es acquis.
17Tu les amèneras ╵et tu les planteras
sur la montagne ╵qui t’appartient,
au lieu que tu destines ╵à être ta demeure, ╵ô Eternel,
jusqu’à ton sanctuaire, ╵ô Eternel
que tes mains ont fondé.
18L’Eternel régnera ╵à perpétuité !
19En effet, les chevaux du pharaon, ses chars et ceux qui les montaient s’étaient engagés dans la mer, et l’Eternel avait fait refluer l’eau sur eux tandis que les Israélites avaient traversé la mer à pied sec.
20Miryam, la prophétesse, sœur d’Aaron, prit le tambourin, et toutes les femmes la suivirent en dansant et en jouant des tambourins.
21Miryam entonna, en réponse aux Israélites :
Chantez pour l’Eternel :
il a fait éclater sa gloire,
il a culbuté dans la mer
le cheval et son cavalier.
De la mer des Roseaux au mont Sinaï
A Mara : le peuple se désaltère
22Sur ordre de Moïse, Israël quitta la mer des Roseaux et prit la direction du désert de Shour15.22 A l’est de l’Egypte (Gn 25.18 ; 1 S 15.7) dans la partie nord-ouest de la presqu’île du Sinaï ; appelé désert d’Etham dans Nb 33.8.. Ils marchèrent pendant trois jours dans le désert sans trouver de point d’eau. 23Ils arrivèrent à Mara15.23 A environ 80 kilomètres au sud de la pointe nord du golfe de Suez, sur sa rive orientale. où il y avait de l’eau, mais ils ne purent pas en boire parce qu’elle était amère – d’où le nom de Mara (Amertume). 24Alors le peuple se plaignit de Moïse en disant : Qu’allons-nous boire ?
25Moïse implora l’Eternel, qui lui indiqua un bois d’une certaine espèce qu’il jeta dans l’eau, et l’eau devint potable.
C’est à cet endroit que l’Eternel donna au peuple des préceptes et un code de droit ; là aussi il le mit à l’épreuve. 26Il leur dit : Si vous écoutez attentivement l’Eternel votre Dieu, et si vous faites ce qui est droit à ses yeux, si vous êtes attentifs à ses commandements et si vous obéissez à toutes ses lois, je ne vous infligerai aucune des maladies dont j’ai frappé les Egyptiens ; car je suis l’Eternel qui vous apporte la guérison.
27Ensuite, les Israélites arrivèrent à Elim15.27 Au sud de Mara. où il y avait douze sources d’eau et soixante-dix palmiers. Ils campèrent là près de l’eau.
