Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți
1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Sfințește2 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu.“
3Moise a zis poporului: „Aduceți‑vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa robilor, pentru că Domnul v‑a scos de acolo cu mână puternică. Să nu se mănânce pâine dospită. 4Astăzi ieșiți, în luna Abib4 Luna spicelor, prima lună în calendarul canaanit, care începea undeva în martie sau aprilie și dura 30 de zile; aceeași cu luna babiloniană Nisan. De menționat că, în vechime, calendarul lunar nu începea după aceleași principii specifice calendarului de astăzi. Prima zi a fiecărei luni calendaristice era marcată de Luna nouă (momentul când Luna este vizibilă pentru prima oară în partea de vest a bolții cerești, când apune Soarele, la 24-36 de ore după conjunția Lunii cu Soarele). . 5Când Domnul te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat părinților tăi că ți‑o va da, – o țară în care curge lapte și miere –, să ții această slujbă în luna aceasta. 6Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt.» 9Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte între ochii tăi, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci cu mână puternică te‑a scos Domnul din Egipt. 10Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11Când Domnul te va duce în țara canaaniților, așa cum ți‑a jurat ție și părinților tăi, și ți‑o va da, 12să închini Domnului pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai Domnului și anume fiecare mascul. 13Dar orice întâi născut al măgăriței să‑l răscumperi cu un miel13 Probabil din rațiuni practice, deoarece măgarul era un animal valoros pentru om., iar dacă nu‑l răscumperi, să‑i frângi gâtul13 Pentru a nu se lăsa impresia că este sacrificat.. De asemenea, să răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14Și când fiul tău te va întreba într‑o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să‑i răspunzi: «Domnul ne‑a scos cu mână puternică din Egipt, din casa robilor. 15Când Faraon s‑a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i‑a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc Domnului primul mascul al fiecărui animal și răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16Aceasta să‑ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe între ochi16 Interpretarea literală a dus mai târziu la apariția filacterelor, cutiuțe din piele purtate pe frunte și pe brațul stâng, conținând, pe bucăți de pergament, patru paragrafe biblice: Ex. 13:1-10, 11-16; Deut. 6:4-9; 11:13-21., căci Domnul ne‑a scos cu mână puternică din Egipt.»“
Trecerea Mării Roșii
17Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i‑a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Să nu cumva ca poporul, văzând războiul, să‑i pară rău și să se întoarcă în Egipt.“ 18Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându‑l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roșie18 Vezi nota de la 10:19.. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.
19Moise a luat cu el oasele lui Iosif, care‑i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“19 Vezi Gen. 50:25.
20Ei au plecat din Sucot și apoi și‑au așezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. 21Ca să‑i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.
Consagración de los primogénitos israelitas
1El Señor habló con Moisés y le dijo: 2«Conságrame el primogénito de todo vientre. Míos son todos los primogénitos israelitas y todos los primeros machos de sus animales».
3Moisés le dijo al pueblo: «Acordaos de este día en que salís de Egipto, país donde habéis sido esclavos y de donde el Señor os saca desplegando su poder. No comáis pan con levadura. 4Vosotros salís hoy, en el mes de aviv, 5y en este mismo mes deberéis celebrar esta ceremonia, cuando ya el Señor os haya hecho entrar en la tierra que prometió dar a vuestros antepasados. Se trata de la tierra de los cananeos, hititas, amorreos, heveos y jebuseos: ¡tierra donde abundan la leche y la miel! 6Durante siete días comeréis pan sin levadura, y el día séptimo celebraréis una fiesta en honor al Señor. 7En ningún lugar de vuestro territorio debe haber nada que contenga levadura. Ni siquiera habrá levadura entre vosotros. Comeréis pan sin levadura durante esos siete días.
8»Ese día diréis a vuestros hijos:13:8 diréis a vuestros hijos. Lit. le dirás a tu hijo. En vv. 8-16 el texto hebreo usa el singular en sentido colectivo. “Esto lo hacemos por lo que hizo el Señor por nosotros cuando salimos de Egipto”. 9Y será para vosotros como una marca distintiva en la mano o en la frente, que os hará recordar que la ley del Señor debe estar en vuestros labios, porque el Señor os sacó de Egipto desplegando su poder. 10Año tras año, en la misma fecha, cumpliréis con esta ley.
11»Una vez que el Señor os haga entrar en la tierra de los cananeos y os la haya dado, conforme al juramento que os hizo a vosotros y a vuestros antepasados, 12le dedicaréis al Señor el primogénito de todo vientre, y todo primer macho de vuestro ganado, pues estos le pertenecen al Señor. 13El primogénito de una asna podrá ser rescatado a cambio de un cordero; pero, si no se rescata, se le quebrará el cuello. Todos vuestros primogénitos y los de vuestros descendientes deberán ser rescatados.
14»El día de mañana, cuando vuestros hijos os pregunten: “¿Y esto qué significa?”, les diréis: “El Señor, desplegando su poder, nos sacó de Egipto, país donde fuimos esclavos. 15Cuando el faraón se empeñó en no dejarnos ir, el Señor les quitó la vida a todos los primogénitos de Egipto, tanto de hombres como de animales. Por eso le ofrecemos al Señor en sacrificio el primer macho que nace, y rescatamos a nuestros primogénitos”. 16Esto será para vosotros como una marca distintiva en la mano o en la frente, de que el Señor nos sacó de Egipto desplegando su poder».
El paso del Mar Rojo
17Cuando el faraón dejó salir a los israelitas, Dios no los llevó por el camino que atraviesa la tierra de los filisteos, que era el más corto, pues pensó: «Si se les presentara batalla, podrían cambiar de idea y regresar a Egipto». 18Por eso les hizo dar un rodeo por el camino del desierto, en dirección al Mar Rojo.
Los israelitas salieron de Egipto en formación de combate. 19Moisés se llevó consigo los restos de José, según este se lo había pedido a los israelitas bajo juramento. Estas habían sido las palabras de José: «Podéis contar con que Dios vendrá en vuestra ayuda. Cuando eso suceda, llevaos de aquí mis restos».
20Los israelitas partieron de Sucot y acamparon en Etam, donde comienza el desierto. 21De día, el Señor iba al frente de ellos en una columna de nube para indicarles el camino; de noche, los alumbraba con una columna de fuego. De ese modo podían viajar de día y de noche. 22Jamás la columna de nube dejaba de guiar al pueblo durante el día, ni la columna de fuego durante la noche.
