Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 1

Asuprirea israeliţilor în Egipt

1Acestea sunt numele israeliţilor care au venit în Egipt împreună cu Iacov şi împreună cu familiile lor: Ruben, Simeon, Levi şi Iuda, Isahar, Zabulon şi Beniamin, Dan şi Neftali, Gad şi Aşer. Toţi urmaşii lui Iacov erau în număr de şaptezeci[a]. Iosif se afla deja în Egipt. După o vreme, Iosif a murit; apoi au murit toţi fraţii săi şi toată generaţia de atunci. Israeliţii s-au înmulţit foarte mult; ei au devenit numeroşi şi au ajuns puternici, astfel încât ţara s-a umplut de ei.

Peste Egipt s-a ridicat un nou monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său: „Iată că poporul israeliţilor este prea mare şi prea puternic pentru noi. 10 Haideţi să ne purtăm cu dibăcie faţă de ei, căci altfel se vor înmulţi şi, dacă se va întâmpla să fim în război, s-ar putea să li se alăture duşmanilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să fugă din ţară.“ 11 Astfel, au pus peste ei supraveghetori de sclavi, ca să-i asuprească prin poveri grele; în acest fel au zidit Pitomul şi Ramsesul ca cetăţi cu hambare pentru Faraon[b]. 12 Însă cu cât erau ei mai asupriţi, cu atât se înmulţeau şi se răspândeau mai mult; egiptenii au ajuns să se teamă de israeliţi 13 şi i-au supus la o muncă foarte grea; 14 le-au făcut vieţile amare, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor şi la tot felul de lucrări pe câmp. În toate sarcinile pe care le dădeau israeliţilor, egiptenii erau foarte aspri.

15 Monarhul Egiptului le-a zis moaşelor evreilor (pe una o chema Şifra, iar pe cealaltă Pua): 16 „Când vă veţi împlini slujba de moaşe la femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă cel care se va naşte va fi băiat, omorâţi-l, dar dacă va fi fată, lăsaţi-o să trăiască.“ 17 Însă moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le-a poruncit monarhul Egiptului, ci au lăsat şi băieţii să trăiască. 18 Monarhul Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a întrebat:

– De ce aţi făcut acest lucru şi i-aţi lăsat şi pe băieţi să trăiască?

19 Moaşele i-au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca şi femeile egiptene; ele sunt vânjoase şi nasc înainte ca moaşa să ajungă la ele.

20 Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte puternic. 21 Pentru că moaşele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. 22 Apoi Faraon a poruncit întregului său popor: „Aruncaţi în Nil orice băiat care li se va naşte[c] evreilor! Doar pe fete să le lăsaţi să trăiască!“

Notas al pie

  1. Exodul 1:5 TM (vezi şi Gen. 46:27); Q, LXX (vezi şi nota la Gen. 46:27): şaptezeci şi cinci
  2. Exodul 1:11 Denumire a suveranului Egiptului; lit.: Marea (sau cea mai mare) Casă, indicând iniţial palatul regal iar apoi instituţia şi persoana suveranului (vezi, de ex., Înalta Poartă otomană, Casa Albă)
  3. Exodul 1:22 LXX, PentSam şi Tg; TM: fiecare băiat născut

Het Boek

Exodus 1

De Israëlieten worden in Egypte

11-4 Dit zijn de namen van de zonen van Jakob en hun gezinnen die met hem meegingen naar Egypte: Ruben, Simeon, Levi, Juda, Issachar, Zebulon, Benjamin, Dan, Naftali, Gad en Aser. Zo gingen in totaal zeventig mensen met hem mee (Jozef was al in Egypte). Na verloop van tijd stierven Jozef en zijn broers en zo kwam er een einde aan hun generatie. Hun afstammelingen waren echter erg vruchtbaar en hun aantal nam snel toe. Uit die kleine groep van zeventig mensen groeide een groot volk, dat het hele land Gosen bevolkte.

Toen kreeg Egypte een nieuwe koning, die Jozef niet gekend had. Hij voelde dan ook geen enkele verplichting tegenover de inwoners van Gosen. Hij zei tegen zijn eigen volk: ‘Die Israëlieten zijn gevaarlijk. Dat volk vermeerdert zich zo snel dat het, als er ooit oorlog komt, vast en zeker de kant van onze vijanden zal kiezen en het land zal verlaten. 10 Wij moeten zorgen dat het zover niet komt.’ 11 Daarom zetten zij de Israëlieten in bij de bouw van de voorraadsteden Pitom en Raämses. De opzichters dwongen hen tot zwaar werk. 12 Maar hoe zwaarder het werk en de onderdrukking werden, des te sneller groeide het volk. De Egyptenaren zagen dat met lede ogen aan en verzwaarden de druk. 13 De Israëlieten moesten zware slavenarbeid verrichten, zowel op het land als bij de productie van stenen. 14 Mishandeling was aan de orde van de dag. 15 Maar alsof dat nog niet genoeg was, riep de farao, de koning van Egypte, de vroedvrouwen Sifra en Pua bij zich. 16 Zij moesten alle pasgeboren jongens doden en de meisjes in leven te laten. 17 Maar Sifra en Pua waren godvrezende vrouwen en weigerden de koning te gehoorzamen. Zij lieten alle babyʼs leven. 18 De koning liet hen bij zich komen en riep hen ter verantwoording: ‘Waarom hebben jullie mijn bevelen niet uitgevoerd en toch de pasgeboren jongens in leven gelaten?’ 19 ‘Koning,’ antwoordden zij, ‘die Hebreeuwse vrouwen hebben zulke snelle bevallingen dat wij het niet kunnen bijhouden. Ze doen er niet zo lang over als de Egyptische vrouwen!’ 20 God zegende het werk van deze vroedvrouwen, zodat het volk Israël steeds talrijker werd. 21 Omdat de vroedvrouwen goed hadden gehandeld in de ogen van de Here, gaf Hij hun zelf ook kinderen. 22 Toen gaf de farao zijn hele volk opdracht alle pasgeboren Hebreeuwse jongetjes in de Nijl te gooien. Alleen de kleine meisjes mochten blijven leven.