Închinarea în Cort
1Acum, chiar și primul legământ avea reguli pentru închinare1 Sau: slujbă. și pentru un Loc Sfânt pământesc. 2Căci a fost pregătit primul cort, în care erau sfeșnicul, masa și pâinile prezentării; acesta a fost numit „Locul Sfânt“. 3Însă după cea de‑a doua draperie era un cort numit „Locul Preasfânt“.3 Sau: Sfânta Sfintelor. 4El avea altarul de aur pentru tămâie și Chivotul Legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele Legământului. 5Deasupra erau heruvimii Slavei5 Sau: slavei. În literatura rabinică din vremea aceea termenii ebraici kabod (slavă) și șekinah erau folosiți pentru a‑L desemna pe Dumnezeu, atunci când Acesta Își manifesta Prezența într‑un loc anume., umbrind locul ispășirii5 Gr.: hilasterion. Termenul este întâlnit de două ori în NT (vezi și Rom. 3:25) și face trimitere la Capacul Ispășirii (vezi Ex. 25:17-22; termenul ebraic pentru Capacul Ispășirii poate fi tradus și cu Locul Ispășirii/Răscumpărării; Locul Milei; Locul Iertării– locul în care marele preot stropea cu sânge în Ziua Ispășirii în vederea iertării poporului de păcate).. Nu este vremea acum să vorbim în detaliu despre aceste lucruri.
6Așadar, după ce au fost pregătite astfel lucrurile acestea, preoții intrau mereu în primul cort pentru a‑și îndeplini slujbele, 7însă în al doilea intra numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuși și pentru păcatele din neștiință ale poporului. 8Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că încă nu era dezvăluită calea către Locul Preasfânt, atât timp cât primul cort încă stătea în picioare. 9Aceasta este o ilustrație pentru vremea de acum, arătând că darurile și jertfele care sunt aduse nu pot desăvârși conștiința celui ce se închină.9 Sau: Acesta este un simbol pentru vremea de atunci, când darurile și jertfele care erau aduse nu au putut desăvârși conștiința închinătorului. 10Ele au de‑a face doar cu mâncărurile, băuturile și diferitele ritualuri de spălare; sunt reguli pentru trup, impuse până la vremea restaurării lucrurilor.
Sângele lui Cristos
11Dar când Cristos S‑a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, 12a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. 13Căci dacă sângele caprelor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, 14cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul cel veșnic, S‑a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu – ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina14 Sau: pentru a sluji. Dumnezeului cel Viu!?
15Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ15 În v. 15-20 se poate observa un joc de sensuri pe marginea aceluiași termen diatheke, care înseamnă atât legământ cât și testament. Din câte se pare autorul folosește intenționat acest joc de sensuri. Prin urmare, el trebuie citit în paralel în contextul de față, în funcție de uzanța contextuală testament-legământ, legământ-testament., sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor de sub primul testament, cei ce au fost chemați să primească promisiunea moștenirii veșnice.
16Căci unde este un testament, este nevoie să se dovedească moartea celui care l‑a făcut. 17Fiindcă un testament este valid numai după moarte, de vreme ce nu are nicio putere cât timp trăiește cel care l‑a făcut. 18Așadar, nici chiar primul testament n‑a fost consacrat fără sânge, 19pentru că, după ce fiecare poruncă a Legii le‑a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, a luat sânge de viței și de capre, cu apă, lână cărămizie și isop, și a stropit sulul însuși și tot poporul, 20zicând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l‑a poruncit Dumnezeu.“20 Vezi Ex. 24:8. 21În același fel a stropit cu sânge Cortul și toate obiectele pentru slujbă. 22Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.
23Prin urmare, de vreme ce a fost nevoie să fie curățite cu aceste jertfe copiile lucrurilor din ceruri, trebuia ca lucrurile cerești înseși să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. 24Căci Cristos n‑a intrat într‑un loc sfânt făcut de mâini omenești, – loc care este oglindirea celui adevărat –, ci El a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, în prezența lui Dumnezeu, 25și nu ca să Se jertfească pe Sine din nou și din nou, după felul în care marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, 26pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou și din nou de la întemeierea lumii. Însă El S‑a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. 27Și după cum le este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata, 28tot astfel și Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară celor care‑L așteaptă cu nerăbdare, nu în vederea păcatului, ci spre mântuire.
El culto en el santuario terrenal
1El primer pacto tenía sus normas para el culto y un santuario terrenal. 2Se habilitó ese santuario de tal modo que en su primera parte, llamada el Lugar Santo, estaban el candelabro, la mesa y los panes consagrados. 3Tras la segunda cortina estaba la parte llamada el Lugar Santísimo, 4el cual tenía el altar de oro para el incienso y el arca del pacto, toda recubierta de oro. Dentro del arca había una vasija de oro que contenía el maná, la vara de Aarón que había retoñado y las tablas del pacto. 5Encima del arca estaban los querubines de la gloria, que cubrían con su sombra la tapa del arca. Pero ahora no se puede hablar de eso en detalle.
6Así dispuestas todas estas cosas, los sacerdotes entran continuamente en la primera parte del santuario para celebrar el culto. 7Pero en la segunda parte entra únicamente el sumo sacerdote, y solo una vez al año, provisto siempre de sangre que ofrece por sí mismo y por los pecados de ignorancia cometidos por el pueblo. 8Con esto el Espíritu Santo da a entender que, mientras siga en pie el primer santuario, aún no se habrá revelado el camino que conduce al Lugar Santísimo. 9Esto nos ilustra hoy día que las ofrendas y los sacrificios que allí se ofrecen no tienen poder alguno para perfeccionar la conciencia de los que celebran ese culto. 10No se trata más que de regulaciones externas relacionadas con alimentos, bebidas y diversas ceremonias de purificación, que son válidas solo hasta el tiempo señalado para reformarlo todo.
La sangre de Cristo
11Pero Cristo, al presentarse como sumo sacerdote de los bienes definitivos9:11 definitivos. Var. venideros. en el santuario más excelente y perfecto, no hecho por manos humanas (es decir, que no es de esta creación), 12entró una sola vez y para siempre en el Lugar Santísimo. No lo hizo con sangre de machos cabríos y becerros, sino con su propia sangre, logrando así un rescate eterno. 13La sangre de machos cabríos y de toros, y las cenizas de una novilla rociadas sobre personas impuras, las santifican de modo que quedan limpias por fuera. 14Si esto es así, ¡cuánto más la sangre de Cristo, quien por medio del Espíritu eterno se ofreció sin mancha a Dios, purificará nuestra conciencia de las obras que conducen a la muerte, a fin de que sirvamos al Dios viviente!
15Por eso Cristo es mediador de un nuevo pacto, para que los llamados reciban la herencia eterna prometida, ahora que él ha muerto para liberarlos de las transgresiones cometidas bajo el primer pacto.
16En el caso de un testamento,9:15-16 En griego la misma palabra se emplea para pacto y para testamento; también en v. 17. es necesario constatar la muerte del testador, 17pues un testamento solo adquiere validez cuando el que lo hizo muere y no entra en vigor mientras vive. 18De ahí que ni siquiera el primer pacto se haya establecido sin sangre. 19Después de promulgar todos los mandamientos de la Ley a todo el pueblo, Moisés tomó la sangre de los becerros junto con agua, lana escarlata y ramas de hisopo, y roció el libro de la Ley y a todo el pueblo, 20diciendo: «Esta es la sangre del pacto que Dios ha mandado que ustedes cumplan».9:20 Éx 24:8. 21De la misma manera, roció con la sangre el santuario y todos los objetos que se usaban en el culto. 22De hecho, la Ley exige que casi todo sea purificado con sangre, pues sin derramamiento de sangre no hay perdón.
23Así que era necesario que los modelos de las realidades celestiales fueran purificados con esos sacrificios, pero que las realidades mismas lo fueran con sacrificios superiores a aquellos. 24Por eso Cristo no entró en un santuario hecho por manos humanas, simple copia del verdadero santuario, sino en el cielo mismo, para presentarse ahora ante Dios en favor nuestro. 25Tampoco entró en el cielo para ofrecerse vez tras vez, como entra el sumo sacerdote en el Lugar Santísimo cada año con sangre ajena. 26Si así fuera, Cristo habría tenido que sufrir muchas veces desde la creación del mundo. Al contrario, ahora, al final de los tiempos, se ha presentado una sola vez y para siempre a fin de acabar con el pecado mediante el sacrificio de sí mismo. 27Así como está establecido que los seres humanos mueran una sola vez y después venga el juicio, 28también Cristo fue ofrecido en sacrificio una sola vez para quitar los pecados de muchos. Aparecerá por segunda vez ya no para cargar con pecado alguno, sino para traer salvación a quienes lo esperan.
