Nouă Traducere În Limba Română

Evrei 1:1-14

Dumnezeu a vorbit prin Fiul Său

1După ce, demult, Dumnezeu le‑a vorbit strămoșilor1 Lit.: taților. noștri în multe rânduri și în multe feluri prin profeți, 2în zilele acestea de pe urmă El ne‑a vorbit prin Fiul, pe Care L‑a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin Care a făcut și veacurile2 Termenul grecesc, la forma sa de plural, are sensul de univers, lume.. 3El, Care este strălucirea3 Sau: oglindirea. Slavei Sale și întipărirea naturii3 Gr.: hypostasis, un termen care a generat dezbateri îndelungi, fiind de proveniență aristotelică. Părinții Bisericii l‑au folosit atât ca echivalent pentru ousia (substanță), cât și ca echivalent pentru prosopon (persoană). În textul de față se face referire la faptul că Fiul este strălucirea sau oglindirea exactă a Slavei Tatălui, este întipărirea fidelă și văzută a Chipului nevăzut al Tatălui. O traducere mai exactă a termenului, în acest context, ar fi: o reproducere (asemenea amprentei în ceară) a Persoanei, a Chipului Tatălui, accentuându‑se astfel ideea că Fiul este identic Tatălui, consubstanțial, coetern, coegal. Lui și Care susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut curățirea de păcate, S‑a așezat la dreapta Măreției, în înălțimi, 4devenind cu mult mai presus decât îngerii, de vreme ce a moștenit un Nume mai însemnat decât al lor.

Fiul, superior îngerilor

5Căci căruia dintre îngeri i‑a zis El vreodată:

„Tu ești Fiul Meu!

Astăzi Te‑am născut!“5 Vezi Ps. 2:7.?

Și, din nou:

„Eu Îi voi fi Tată,

iar El Îmi va fi Fiu.“5 Vezi 2 Sam. 7:14; 1 Cron. 17:13.

6Și, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut6 Gr.: prototokos. Termenul înseamnă fie întâiul în ordine cronologică, putând fi tradus cu întâiul născut, fie întâiul în rang, același termen grecesc fiind folosit cu acest sens în Ps. 88:28 traducerea LXX (Ps. 89:27 în versiunea NTR, precum și în alte traduceri): Îl voi face întâiul Meu născut, cel mai mare dintre regii pământului. Modul în care este folosit termenul în acest psalm mesianic indică mai degrabă prioritatea în rang, nu doar prioritatea în timp. Așadar, în unele contexte sensul primar al termenului tokos (a da naștere la) s‑a pierdut. În cazul de față, accentul cade pe prioritatea în rang pe care Isus o are peste întreaga creație., spune:

„Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“6 Vezi Deut. 32:43 în versiunea LXX. Autorul a avut în vedere, probabil, și Ps. 96:7 în versiunea LXX (echivalentul Ps. 97:7 în TM).

7Iar despre îngeri spune:

„El îi face pe îngerii Săi duhuri7 Sau: vânturi.

și pe slujitorii Săi, o flacără de foc.“7 Vezi Ps. 104:4.

8Însă despre Fiul zice:

„Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci

și toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății!

9Tu ai iubit dreptatea și ai urât fărădelegea.

De aceea, Dumnezeule,

Dumnezeul Tău Te‑a uns9 Sau: de aceea Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te‑a uns. cu untdelemnul bucuriei,

mai presus decât pe confrații Tăi.“9 Vezi Ps. 45:6-7.

10Și:

„Tu, Doamne, ai întemeiat la început pământul,

iar cerurile sunt lucrările mâinilor Tale.

11Ele vor pieri, dar Tu rămâi,

și toate se vor învechi ca o haină.

12Le vei înfășura ca pe un veșmânt

și vor fi schimbate ca o haină.

Tu însă rămâi Același,

și anii Tăi nu se vor sfârși.“12 Vezi Ps. 102:25-27.

13Dar căruia dintre îngeri i‑a zis vreodată:

„Șezi la dreapta Mea

până‑i voi pune pe dușmanii Tăi

scăunaș pentru picioarele Tale!“13 Vezi Ps. 110:1.?

14Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce urmează să moștenească mântuirea?

Holy Bible in Gĩkũyũ

Ahibirania 1:1-14

Mũriũ nĩ Mũnene Gũkĩra Araika

11:1 Luk 1:70; Ndar 12:6, 8Matukũ-inĩ ma tene Ngai nĩarĩirie maithe maitũ na tũnua twa anabii maita maingĩ, na njĩra mwanya mwanya, 21:2 1Pet 1:20; Thab 2:8; Ahib 11:3no matukũ-inĩ maya ma kũrigĩrĩria-rĩ, ithuĩ nĩatwarĩirie na njĩra ya Mũriũ, ũrĩa aatuire mũgai wa indo ciothe, o we ũrĩa thĩ yothe yombirwo na ũndũ wake. 31:3 Joh 1:14; Akol 1:17; Tit 2:14Mũrũwe-rĩ, nĩwe wonanagia ũkengi wa riiri wake, na nĩwe mũhianĩre mũkinyanĩru kũna wa ũrĩa Ngai atariĩ, ningĩ nĩwe ũnyiitĩrĩire indo ciothe na kiugo gĩake kĩrĩ hinya. Nake aarĩkia gũtheria andũ mehia-rĩ, nĩaikarire thĩ guoko-inĩ kwa ũrĩo kwa Ũnene kũu igũrũ. 4Nĩ ũndũ ũcio agĩtuĩka mũnene gũkĩra araika, o ta ũrĩa rĩĩtwa rĩrĩa aagaĩirwo rĩrĩ inene gũkĩra rĩao.

51:5 Thab 2:7; 2Sam 7:14; Gũcook 17:13Nĩ ũndũ-rĩ, nĩ mũraika ũrĩkũ Ngai arĩ eera atĩrĩ,

“Wee nĩwe Mũrũ wakwa;

ũmũthĩ nĩndatuĩka Thoguo”?

O na kana akĩmwĩra atĩrĩ,

“Nĩ niĩ ngũtuĩka Ithe,

nake atuĩke Mũrũ wakwa”?

61:6 Joh 3:16; Gũcook 32:43Na ningĩ-rĩ, Ngai aarehe irigithathi rĩake gũkũ thĩ, oigire atĩrĩ,

“Araika othe a Ngai nĩmamũinamĩrĩre, mamũhooe.”

71:7 Thab 104:4Akĩaria ũhoro wa araika oigire atĩrĩ,

“Atũmaga araika ake matuĩke huho,

nacio ndungata ciake agacitua nĩnĩmbĩ cia mwaki.”

81:8 Luk 1:33No ha ũhoro ũkoniĩ Mũriũ ekuuga atĩrĩ,

“Wee Ngai, gĩtĩ gĩaku kĩa ũnene nĩgĩgatũũra tene na tene,

nakĩo kĩhooto nĩkĩo gĩgaatuĩka mũthĩgi wa ũthamaki waku.

91:9 Isa 61:1, 3; Thab 45:6-7Wee wendete ũthingu no ũgathũũra waganu;

nĩ ũndũ ũcio, Ngai, o we Ngai waku, nĩakwambararĩtie gũkĩra athiritũ aku othe

na ũndũ wa gũgũitĩrĩria maguta ma gĩkeno.”

101:10 Thab 8:6Ningĩ akoiga atĩrĩ,

“Wee Mwathani, o kĩambĩrĩria-inĩ, nĩwaarire mĩthingi ya thĩ,

o narĩo igũrũ nĩ wĩra wa moko maku.

111:11 Isa 34:4Icio nĩgũthira igaathira, no wee nĩgũtũũra ũgaatũũra;

igaathira o ta nguo.

121:12 Thab 102:25-27Ũgaacikũnja o ta ũrĩa nguo ndaaya ikũnjagwo;

ikaagarũrũka o ta ũrĩa nguo igarũrũkaga.

No wee ndũgarũrũkaga,

na mĩaka yaku ndĩrĩ hĩndĩ ĩgaathira.”

131:13 Thab 110:1; Math 22:44Nĩ ũndũ-rĩ, nĩ mũraika ũrĩkũ Ngai arĩ eera atĩrĩ,

“Ikara thĩ guoko-inĩ gwakwa kwa ũrĩo,

nginya rĩrĩa ngaatũma thũ ciaku

ituĩke gaturwa ka makinya maku”?

141:14 Thab 103:20; Mar 10:17Githĩ araika othe ti maroho ma gũtungata, matũmĩtwo matungatagĩre arĩa makaagaya ũhonokio?