Nouă Traducere În Limba Română

Estera 1

Împrejurările destituirii împărătesei Vaşti

1Iată ce s-a întâmplat pe vremea lui Ahaşveroş[a], – acel Ahaşveroş care domnea din India până în Cuş[b], peste o sută douăzeci şi şapte de provincii[c] –, în perioada în care împăratul Ahaşveroş stătea pe scaunul lui de domnie din citadela Susei.

În al treilea an al domniei sale, Ahaşveroş a dat un ospăţ în cinstea tuturor demnitarilor şi a slujitorilor săi. Comandanţii oştirii Persiei şi ai Mediei, nobilii şi conducătorii provinciilor se aflau cu toţii acolo, înaintea împăratului. Timp de mai multe zile, mai precis timp de o sută optzeci de zile, împăratul le-a arătat strălucita bogăţie a împărăţiei sale şi nepreţuita glorie a măreţiei sale. Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla în citadela Susei, celor mari şi celor mici deopotrivă, un ospăţ de şapte zile, în curtea grădinii palatului împărătesc.

Covoare de bumbac, colorate în alb şi violet, erau prinse cu funii din in subţire şi din purpură de nişte verigi de argint, pe stâlpi de marmură. Paturi de aur şi de argint stăteau pe un paviment de porfir, de marmură, de sidef şi de piatră neagră. Băuturile se serveau din vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celălalt. Vinul împărătesc se găsea din belşug, mulţumită dărniciei împăratului. Băutura era oferită în urma unui decret imperial, fără oprelişti, căci împăratul ordonase tuturor mai marilor de la palat să facă pe plac fiecărui oaspete. Împărăteasa Vaşti a dat şi ea un ospăţ femeilor în palatul imperial al împăratului Ahaşveroş.

10 În ziua a şaptea, în timp ce inima îi era veselă din pricina vinului, împăratul le-a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar şi lui Carcas, cei şapte eunuci care slujeau înaintea împăratului Ahaşveroş, 11 să o aducă înaintea împăratului pe împărăteasa Vaşti, purtând coroana împărătească, pentru ca popoarele şi demnitarii să-i vadă frumuseţea, căci ea era frumoasă la înfăţişare. 12 La aflarea poruncii împăratului, trimisă prin eunuci, împărăteasa Vaşti a refuzat să vină, iar împăratul s-a mâniat foarte tare. 13 Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii săi, cunoscători ai obiceiurilor vremii, căci aşa se obişnuia, şi anume ca împăratul să se sfătuiască cu toţi cei ce cunoşteau legea şi dreptatea. 14 În apropierea lui se aflau Karşena, Şetar, Admata, Tarşiş, Meres, Marsena şi Memucan, cei şapte demnitari ai Persiei şi ai Mediei, care vedeau faţa împăratului şi care aveau locul întâi în împărăţie.

15 – Cum trebuie pedepsită, după lege, împărăteasa Vaşti, pentru că nu a împlinit porunca împăratului Ahaşveroş trimisă prin eunuci?

16 Memucan a răspuns în prezenţa împăratului şi a demnitarilor astfel:

– Nu numai faţă de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vaşti, ci şi faţă de toţi demnitarii şi de toate popoarele din toate provinciile împăratului Ahaşveroş, 17 pentru că fapta împărătesei se va răspândi la toate soţiile acestora, astfel că ele vor începe să-şi dispreţuiască soţii şi să zică: „Împăratul Ahaşveroş i-a zis împărătesei Vaşti să se înfăţişeze înaintea lui, dar ea nu a venit!“ 18 Când vor fi auzit despre fapta împărătesei, soţiile nobililor Persiei şi ai Mediei vor vorbi şi ele la fel tuturor demnitarilor împăratului, iar lucrul acesta va da naştere la mult dispreţ şi neînţelegere.

19 Dacă împăratul găseşte că este bine, să dea un decret imperial, care să fie înscris în legislaţia medo­persană pentru a nu fi încălcat, decret în care să se spună că Vaşti nu va mai putea intra niciodată în prezenţa împăratului Ahaşveroş, şi că demnitatea ei de împărăteasă va fi dată, de către împărat, alteia, mai vrednică decât ea. 20 Decretul împăratului va fi auzit în tot imperiul său, cât este el de mare, şi astfel toate soţiile le vor da cinste soţilor lor, de la cel mai mare până la cel mai mic.

21 Sfatul a fost apreciat de împărat şi de demnitari, iar împăratul a făcut după sfatul lui Memucan. 22 El a trimis scrisori în toate provinciile supuse împăratului, fiecărei provincii în scrierea provinciei respective şi fiecărui popor în limba poporului respectiv, vestind că fiecare bărbat trebuie să fie stăpân în familia lui şi trebuie să vorbească limba propriului său popor.

Notas al pie

  1. Estera 1:1 Xerxes I (486-465 î.Cr.); peste tot în Estera
  2. Estera 1:1 Regiunea Nilului Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate
  3. Estera 1:1 Unităţi administrative mai mici decât satrapiile; peste tot în carte

New Living Translation

Esther 1

The King’s Banquet

1These events happened in the days of King Xerxes,[a] who reigned over 127 provinces stretching from India to Ethiopia.[b] At that time Xerxes ruled his empire from his royal throne at the fortress of Susa. In the third year of his reign, he gave a banquet for all his nobles and officials. He invited all the military officers of Persia and Media as well as the princes and nobles of the provinces. The celebration lasted 180 days—a tremendous display of the opulent wealth of his empire and the pomp and splendor of his majesty.

When it was all over, the king gave a banquet for all the people, from the greatest to the least, who were in the fortress of Susa. It lasted for seven days and was held in the courtyard of the palace garden. The courtyard was beautifully decorated with white cotton curtains and blue hangings, which were fastened with white linen cords and purple ribbons to silver rings embedded in marble pillars. Gold and silver couches stood on a mosaic pavement of porphyry, marble, mother-of-pearl, and other costly stones.

Drinks were served in gold goblets of many designs, and there was an abundance of royal wine, reflecting the king’s generosity. By edict of the king, no limits were placed on the drinking, for the king had instructed all his palace officials to serve each man as much as he wanted.

At the same time, Queen Vashti gave a banquet for the women in the royal palace of King Xerxes.

Queen Vashti Deposed

10 On the seventh day of the feast, when King Xerxes was in high spirits because of the wine, he told the seven eunuchs who attended him—Mehuman, Biztha, Harbona, Bigtha, Abagtha, Zethar, and Carcas— 11 to bring Queen Vashti to him with the royal crown on her head. He wanted the nobles and all the other men to gaze on her beauty, for she was a very beautiful woman. 12 But when they conveyed the king’s order to Queen Vashti, she refused to come. This made the king furious, and he burned with anger.

13 He immediately consulted with his wise advisers, who knew all the Persian laws and customs, for he always asked their advice. 14 The names of these men were Carshena, Shethar, Admatha, Tarshish, Meres, Marsena, and Memucan—seven nobles of Persia and Media. They met with the king regularly and held the highest positions in the empire.

15 “What must be done to Queen Vashti?” the king demanded. “What penalty does the law provide for a queen who refuses to obey the king’s orders, properly sent through his eunuchs?”

16 Memucan answered the king and his nobles, “Queen Vashti has wronged not only the king but also every noble and citizen throughout your empire. 17 Women everywhere will begin to despise their husbands when they learn that Queen Vashti has refused to appear before the king. 18 Before this day is out, the wives of all the king’s nobles throughout Persia and Media will hear what the queen did and will start treating their husbands the same way. There will be no end to their contempt and anger.

19 “So if it please the king, we suggest that you issue a written decree, a law of the Persians and Medes that cannot be revoked. It should order that Queen Vashti be forever banished from the presence of King Xerxes, and that the king should choose another queen more worthy than she. 20 When this decree is published throughout the king’s vast empire, husbands everywhere, whatever their rank, will receive proper respect from their wives!”

21 The king and his nobles thought this made good sense, so he followed Memucan’s counsel. 22 He sent letters to all parts of the empire, to each province in its own script and language, proclaiming that every man should be the ruler of his own home and should say whatever he pleases.[c]

Notas al pie

  1. 1:1a Hebrew Ahasuerus, another name for Xerxes; also throughout the book of Esther. Xerxes reigned 486–465 B.c.
  2. 1:1b Hebrew to Cush.
  3. 1:22 Or and should speak in the language of his own people.