Aceeași soartă pentru toți
1Da, mi‑am îndemnat inima să înțeleagă toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am priceput că cei drepți, cei înțelepți și lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu știe dacă îl așteaptă dragoste sau ură. Totul se află în viitor, înaintea lui.1 Sensul ultimei propoziții este nesigur. Sau amândouă sunt înaintea lui. 2Pe toți îi așteaptă o singură soartă:
pe cel drept ca și pe cel rău,
pe cel bun și curat, ca și pe cel necurat,
pe cel ce aduce jertfe ca și pe cel ce nu aduce jertfe,
pe cel bun ca și pe cel păcătos,
pe cel ce jură ca și pe cel ce se teme să facă un jurământ.
3Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, și anume că toți au aceeași soartă. Mai mult, inima fiilor omului este plină de rău. Este atâta nebunie în inima lor în timpul vieții lor; apoi se duc la cei morți. 4Dar pentru cine se află printre toți cei vii, mai există speranță, căci mai bine un câine viu, decât un leu mort.
5Cei vii știu măcar că vor muri,
pe când cei morți nu mai știu nimic.
Nu mai au parte de nicio plată.
Până și amintirea le este dată uitării,
6la fel cum și dragostea lor, ura lor și
gelozia lor au pierit demult!
Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic
din tot ceea ce se face sub soare.
7Mănâncă‑ți cu bucurie pâinea și bea‑ți cu inimă veselă vinul, căci demult ți‑a acceptat Dumnezeu lucrările. 8Hainele să‑ți fie albe tot timpul, iar uleiul să nu‑ți lipsească de pe cap. 9Petrece‑ți viața împreună cu soția pe care o iubești, în toate zilele vieții tale deșarte pe care El ți le‑a dat sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta este partea ta în viață, aceasta‑ți este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare. 10Tot ceea ce mâna ta găsește să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților10 Ebr.: Șeol, acolo unde vei merge și tu, de altfel.
11Apoi m‑am întors și am văzut că, sub soare,
nu cei sprinteni câștigă alergarea
și nu cei viteji câștigă războiul;
nu cei înțelepți câștigă pâinea,
nu cei iscusiți câștigă bogății
și nu cei cunoscători au parte de bunăvoință,
ci toate țin de vreme și de împrejurări.
12Omul nu‑și cunoaște nici măcar ceasul morții:
la fel cum sunt prinși peștii în nada înșelătoare
și precum sunt prinse păsările în laț,
tot așa sunt trași în capcană și fiii oamenilor,
atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neașteptate.
Înțelepciunea, mai valoroasă decât nebunia
13Iată ce lucru înțelept am văzut sub soare și mi s‑a părut de mare preț. 14Era odată o cetate mică și cu puțini oameni în ea. Împotriva ei a venit un rege puternic, care a înconjurat‑o și a ridicat împotriva ei mari întărituri. 15În ea s‑a aflat însă un înțelept sărac, care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui. Dar nimeni nu și‑a mai adus aminte apoi de săracul acela. 16Prin urmare, mi‑am zis: înțelepciunea este mai bună decât tăria, dar înțelepciunea săracului este disprețuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate.
17Mai bine să asculți cuvintele liniștite ale înțelepților,
decât strigătul celui ce stăpânește printre nesăbuiți!
18Mai bună este înțelepciunea decât armele,
dar un singur păcătos distruge mult bine!
Un destino común
1A todo esto me dediqué de lleno, y en todo esto comprobé que los justos y los sabios, y sus obras, están en las manos de Dios; que el hombre nada sabe del amor ni del odio, aunque los tenga ante sus ojos. 2Para todos hay un mismo final:
para el justo y el injusto,
para el bueno y el malo,
para el puro y el impuro,
para el que ofrece sacrificios
y para el que no los ofrece;
para el bueno y para el pecador,
para el que hace juramentos
y para el que no los hace.
3Hay un mal en todo lo que se hace en esta vida: que todos tienen un mismo final. Además, el corazón del hombre rebosa de maldad; la locura está en su corazón toda su vida, y su fin está entre los muertos. 4¿Por quién, pues, decidirse? Entre todos los vivos hay esperanza, pues
vale más perro vivo
que león muerto.
5Porque los vivos saben que han de morir, pero los muertos no saben nada ni esperan nada, pues su memoria cae en el olvido. 6Sus amores, odios y pasiones llegan a su fin, y nunca más vuelven a tener parte en nada de lo que se hace en esta vida.
7¡Anda, come tu pan con alegría! ¡Bebe tu vino con buen ánimo, que Dios ya se ha agradado de tus obras! 8Que sean siempre blancos tus vestidos, y que no falte nunca el perfume en tus cabellos. 9Goza de la vida con la mujer amada cada día de la vida sin sentido que Dios te ha dado en este mundo. ¡Cada uno de tus absurdos días! Esto es lo que te ha tocado de todos tus afanes en este mundo. 10Y todo lo que esté en tu mano hacer, hazlo con todo empeño; porque en el sepulcro, adonde te diriges, no hay trabajo ni planes ni conocimiento ni sabiduría.
Más vale maña que fuerza
11Me fijé en que en esta vida la carrera no la ganan los más veloces, ni ganan la batalla los más valientes; que tampoco los sabios tienen qué comer, ni los inteligentes abundan en dinero, ni los instruidos gozan de simpatía, sino que a todos les llegan buenos y malos tiempos.
12Vi además que nadie sabe cuándo le llegará su hora. Así como los peces caen en la red maligna y las aves caen en la trampa, también los hombres se ven atrapados por una desgracia que de pronto les sobreviene.
13También vi en este mundo un notable caso de sabiduría: 14una ciudad pequeña, con pocos habitantes, contra la cual se dirigió un rey poderoso que la sitió y construyó a su alrededor una impresionante maquinaria de asalto. 15En esa ciudad había un hombre, pobre pero sabio, que con su sabiduría podría haber salvado a la ciudad, ¡pero nadie se acordó de aquel hombre pobre!
16Yo digo que «más vale maña que fuerza», aun cuando se menosprecie la sabiduría del pobre y no se preste atención a sus palabras.
17Más se atiende a las palabras tranquilas de los sabios
que a los gritos del jefe de los necios.
18Vale más la sabiduría
que las armas de guerra.
Un solo error
acaba con muchos bienes.
