Deșertăciunea plăcerilor
1Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“
Dar iată că și aceasta este deșertăciune!
2Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie – „Ce folos are?“
3Am hotărât în inima mea să‑mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4Mi‑am lărgit lucrările: mi‑am construit case și mi‑am sădit vii, 5mi‑am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6Mi‑am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit. 7Mi‑am cumpărat robi și roabe și am avut fii de robi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi‑am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și, desfătarea fiilor omului, mai multe țiitoare8 Sensul expresiei ebraice este nesigur. Posibil o aluzie la un harem. LXX, Siriacă: un paharnic și femei-paharnic.. 9M‑am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi‑am păstrat și înțelepciunea.
10Nu am refuzat nimic din ceea ce mi‑au cerut ochii
și nu mi‑am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s‑a bucurat de toată osteneala mea
și aceasta mi‑a fost partea din toată truda mea.
11Apoi, când m‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la toată truda cu care le făcusem,
iată că totul este deșertăciune și goană după vânt
și nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
decât tot ceea ce s‑a făcut și mai înainte?
13Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,
cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.
14Cel înțelept își are ochii în cap,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă14-15 Cu referire la moarte..
15Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu nespus de înțelept?“
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“
16Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea ostenelii
17Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi‑a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt! 18Mi‑am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus‑o sub soare și pe care o las omului care vine după mine. 19Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus‑o și am administrat‑o cu înțelepciune sub soare…. Și aceasta este deșertăciune! 20M‑am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza ostenelii mele pe care am depus‑o sub soare, 21căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere21 Lit.: cunoștință. și cu îndemânare, ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s‑a trudit. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău! 22Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare? 23Într-adevăr, toate zilele lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune!
24Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să‑și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, pentru ca apoi să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
Уживање је пролазно
1Казао сам у свом срцу: „Хајде да опробам уживање, да добро уживам.“ Али, гле, и то је пролазно! 2За смех сам казао: „Будаласт је“; и за уживање: „Која му је сврха?“ 3Дубоко сам размишљао о задовољству тела у вину – док ми је срце мудрошћу вођено било – о прихватању безумља, док не откријем каква је корист људима од онога што раде под небесима за мало дана живота свога.
4Велике сам ствари себи направио: изградио сам куће, винограде засадио. 5Уредио сам вртове и паркове, у њима посадио разно воће. 6Направио сам језера са водом за натапање младе шуме. 7Довео сам слуге и слушкиње, поред оних који су ми припадали по рођењу у кући. Имао сам стоке, многа крда и стада, више од свих који су пре мене владали у Јерусалиму. 8Накупио сам и сребро, злато, благо од царева и околних области. Обезбедио сам певаче, певачице, уживања људска и многе жене. 9Постао сам моћан, узвисио сам се више од свих својих претходника у Јерусалиму, а и даље сам био мудар:
10Својим очима нисам ускратио ниједну жељу
и срцу нисам ускратио ниједно уживање.
Јер, срце се моје радовало у свим мојим подухватима
и то ми је била награда за сав труд мој.
11А онда сам размишљао о свим својим делима које сам предузео својеручно,
о труду који сам уложио.
И гле, све је пролазно и јурење ветра,
без користи под капом небеском!
И мудрост и лудост пролазе
12Затим сам се посветио размишљању
о мудрости, безумљу и глупости.
Шта више да уради царев наследник
након оног што је већ урађено?
13Схватио сам да је мудрост боља од глупости
као што је светлост боља од таме.
14Мудроме су очи на глави,
а безумник у тами хода.
Али сам научио и ово:
обојицу задеси иста судбина.
15И казао сам у свом срцу:
„Судбина безумника ће и мене задесити,
па чему онда толика моја мудрост?“
Још сам се вајкао у свом срцу:
„И то је пролазно!“
16Јер сећање на мудрога не траје дуже од сећања на безумнога,
јер ће се све заборавити у данима који стижу.
И – авај – мудри ће умрети
баш као и безумник!
Мукотрпан рад је пролазан
17И тако ми је живот омрзнуо и оно што се под капом небеском ради постало ми је мучно. Јер, све је пролазно и јурење ветра. 18Да, омрзнуо сам сав свој мукотрпан рад и труд под капом небеском, јер га остављам своме наследнику. 19И ко зна хоће ли он мудар или луд да буде? Тек, наследиће сав мој труд који сам уложио и у ком сам мудар био под капом небеском. Али и то је пролазно. 20Почео сам да очајавам у срцу над свим уложеним трудом под капом небеском. 21Јер, неко се трудио мудро, са знањем и вештином, и препушта то ономе ко нема удела у томе. Баш је и то пролазно и зло је велико. 22Шта вреде човеку сав његов труд и напор његовог срца којима мукотрпно ради под капом небеском? 23Јер, мучи се све своје дане и стрепи због својих обавеза, па му ни ноћу срце не мирује. И то је пролазно.
24Ништа боље нема за човека него да једе и пије, да му душа ужива добро његовог труда. Наиме, схватио сам да је и то из руке Божије. 25А ко је то јео и ко се науживао мимо њега? 26Јер Господ свакоме богоугоднику даје мудрост, знање и радовање. Грешнику даје задатак да сабира, да скупља и то да богоугоднику. А то је пролазно и јурење ветра.
