Deșertăciunea plăcerilor
1Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“
Dar iată că și aceasta este deșertăciune!
2Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie – „Ce folos are?“
3Am hotărât în inima mea să‑mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4Mi‑am lărgit lucrările: mi‑am construit case și mi‑am sădit vii, 5mi‑am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6Mi‑am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit. 7Mi‑am cumpărat robi și roabe și am avut fii de robi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi‑am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și, desfătarea fiilor omului, mai multe țiitoare8 Sensul expresiei ebraice este nesigur. Posibil o aluzie la un harem. LXX, Siriacă: un paharnic și femei-paharnic.. 9M‑am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi‑am păstrat și înțelepciunea.
10Nu am refuzat nimic din ceea ce mi‑au cerut ochii
și nu mi‑am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s‑a bucurat de toată osteneala mea
și aceasta mi‑a fost partea din toată truda mea.
11Apoi, când m‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la toată truda cu care le făcusem,
iată că totul este deșertăciune și goană după vânt
și nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
decât tot ceea ce s‑a făcut și mai înainte?
13Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,
cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.
14Cel înțelept își are ochii în cap,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă14-15 Cu referire la moarte..
15Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu nespus de înțelept?“
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“
16Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea ostenelii
17Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi‑a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt! 18Mi‑am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus‑o sub soare și pe care o las omului care vine după mine. 19Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus‑o și am administrat‑o cu înțelepciune sub soare…. Și aceasta este deșertăciune! 20M‑am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza ostenelii mele pe care am depus‑o sub soare, 21căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere21 Lit.: cunoștință. și cu îndemânare, ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s‑a trudit. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău! 22Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare? 23Într-adevăr, toate zilele lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune!
24Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să‑și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, pentru ca apoi să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
Ang Paghudyaka Walay Kapuslanan
1Gisulayan ko nga magpatuyang sa kalipay sa kinabuhi. Apan nasuta ko nga kini wala gihapoy kapuslanan. 2Ang pagkatawa usa ka binuang. Ug unsa may kaayohan nga mahimo sa paghudyaka? 3Gisulayan ko nga lipayon ang akong kaugalingon pinaagi sa pag-inom ug bino. Bisan pa sa akong pagkamaalamon, gisulayan ko ang pagbuhat ug mga binuang. Naghunahuna ako nga tingalig mao kini ang labing maayo nga himuon sa tawo sa iyang hamubo nga panahon sa pagkinabuhi dinhi sa kalibotan.
4Naghimo akog dagkong mga butang: nagpatukod ako ug mga balay alang sa akong kaugalingon ug nagtanom ug mga ubas. 5Nagpahimo akog mga tamnanan ug gipatamnan ko kinig nagkalain-laing klase sa mga prutas. 6Nagpahimo ako ug irigasyon sa pagpatubig niini. 7Namalit ako ug mga ulipon nga lalaki ug babaye, ug may mga ulipon usab ako nga natawo sa akong panimalay. Mas daghan ako ug kahayopan kaysa tanang nahauna kanako pagpuyo sa Jerusalem. 8Daghan akog natigom nga mga bulawan ug pilak ug uban pang mga bahandi gikan sa mga hari sa mga dapit nga akong gidumalahan. Daghan akog mga mag-aawit nga lalaki ug babaye, ug daghan usab akog maanyag nga mga babaye—ang kalipay sa mga lalaki. 9Ako ang labing adunahan nga tawo nga nakapuyo sa Jerusalem, ug nagpabilin kanako ang akong kaalam.
10Nakuha ko ang tanan kong gusto. Gihimo ko ang bisan unsa nga makalipay kanako. Nalipay gayod ako sa tanan nakong gihimo, ug mao kini ang balos sa akong paghago. 11Apan sa dihang gihunahuna ko pag-ayo ang tanan kong nahimo, nasuta ko nga kining tanan walay kapuslanan; sama lang nga nagagukod ako sa hangin. Wala gayoy kaayohan nga makuha sa paghago dinhi sa kalibotan. 12Unsa pa may mahimo sa mosunod nga mga hari kondili ang gipanghimo na sa nahauna kaniya.
Busa gisulayan ko usab pagtandi ang kaalam ug ang kabuang. 13Ug nakita ko nga mas maayo ang kaalam kaysa kabuang, sama nga ang kahayag maayo kaysa kangitngit. 14Ang tawong maalamon makakita sa iyang padulngan, apan ang buang-buang wala masayod kon asa siya padulong. Apan nasuta ko nga usa ray ilang dangatan. 15Busa miingon ako sa akong kaugalingon, “Kon unsa ang mahitabo sa buang-buang mao usab ang mahitabo kanako. Busa unsay nakuha ko sa akong labihan nga pagkamaalamon? Wala gihapon kini kapuslanan! 16Kitang tanan, maalamon man o buang-buang, mamatay ug malimtan ra sa kaulahian.”
17Busa naglagot ako sa kinabuhi, kay ang mga buluhaton dinhi sa kalibotan nagadala lang kanako ug kalisod. Kining tanan walay kapuslanan; sama lang nga nagagukod ako sa hangin. 18Naglagot ako kay ang tanang gihagoan ko dinhi sa kalibotan ibilin ko man lang sa mosunod kanako. 19Ug kinsa ang nasayod kon maalamon ba siya o buang-buang? Apan bisan unsa pa siya, siya gihapon ang makapanag-iya sa tanan kong gihagoan sa tibuok kong kusog ug kaalam. Wala usab kini kapuslanan! 20Busa nagmahay ako nga naghago ako pag-ayo dinhi sa kalibotan. 21Kay bisan maghago ka pa ginamit ang tibuok mong kaalam, kahibalo, ug abilidad, ibilin mo lang gihapon ang tanan nga gihagoan mo sa tawo nga wala maghago alang niini. Wala usab kini kapuslanan, ug dili makatarunganon. 22Unsay makuha sa tawo sa iyang paghago ug pagpaningkamot dinhi sa kalibotan? 23Ang tanang adlaw sa iyang kinabuhi puno sa problema ug kasakit. Bisan sa gabii dili makapahulay ang iyang hunahuna. Wala usab kini kapuslanan!
24Ang labing maayong himuon sa tawo mao ang pagkaon ug pag-inom, ug ang pagpahimulos sa iyang hinagoan. Nasuta ko nga bisan kini gikan sa Dios, 25kay kinsa may makakaon ug makaangkon sa kalipay kon dili kini ihatag sa Dios? 26Sa pagkatinuod, hatagan sa Dios ug kaalam, kahibalo, ug kalipay ang tawo nga nagahatag ug kalipay kaniya. Apan ang mga makasasala patrabahoon niya aron sa pagtigom ug bahandi nga ihatag ra usab niya sa mga tawo nga nagahatag ug kalipay kaniya. Ang paghago sa mga makasasala walay kapuslanan; sama lang nga nagagukod sila sa hangin.
