1Adu‑ți aminte de Creatorul tău
în zilele tinereții tale,
până nu vin zilele cele rele
și până nu se apropie anii când vei zice:
„Nu găsesc nicio plăcere în ei“;
2până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele
și până nu se întorc norii de ploaie.
3În zilele acelea încep să tremure paznicii casei,
iar cei tari șovăiesc,
se opresc cei ce macină, împuținați fiind,
și se întunecă cei ce se uită pe ferestre,
4se închid cele două uși care dau în stradă
și scade sunetul morii.
Atunci, cineva se va trezi la ciripitul păsării,
dar glasul tuturor cântărețelor se va auzi înăbușit;
5se vor teme de înălțime,
iar pe drum vor fi terori.
Adu‑ți aminte de Creatorul tău,
până nu înflorește migdalul,
până nu se târăște lăcusta
și până nu se strică caperul5 Cu referire la fructul arbustului Capparis spinosa, folosit atât ca și condiment, cât și pentru proprietățile lui afrodisiace.,
căci fiecare merge spre casa cea veșnică,
iar cei ce jelesc cutreieră pe stradă;
6până nu se rupe funia de argint
și până nu se sparge vasul de aur;
până nu se sfărâmă urciorul la izvor
și până nu este zdrobită roata de la puț;
7până nu se întoarce țărâna în pământ, de unde a fost luată,
și până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu,
Cel Care a dat‑o.
8O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
Totul este deșertăciune!
Epilog
9Pe lângă faptul că oratorul a fost un înțelept, el a învățat și cunoștința pe popor, culegând, cercetând și aranjând numeroase proverbe. 10Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute și să scrie drept cuvintele adevărului.
11Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe, iar stăpânii colecțiilor de proverbe sunt ca niște cuie bătute, date de un singur păstor. 12Dincolo de toate acestea, fiule, ia aminte: să scrii12 Lit.: a face. multe cărți este o activitate fără sfârșit și prea mult studiu este obositor pentru trup.
13Concluzia la tot ceea ce ai auzit este aceasta:
teme‑te de Dumnezeu
și păzește poruncile Lui,
căci aceasta este datoria fiecărui om.13 Sau: căci aceasta este întreaga obligație a omului.
14Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare,
tot ce este ascuns,
fie bine, fie rău.
1Acuérdate de tu creador
en los días de tu juventud,
antes que lleguen los días malos
y vengan los años en que digas:
«No encuentro en ellos placer alguno»;
2antes que dejen de brillar
el sol y la luz,
la luna y las estrellas,
y vuelvan las nubes después de la lluvia.
3Un día temblarán los guardianes de la casa,
y se encorvarán los hombres de batalla;
se detendrán las molenderas por ser tan pocas,
y se apagarán los que miran a través de las ventanas.
4Se irán cerrando las puertas de la calle,
irá disminuyendo el ruido del molino,
las aves elevarán su canto,
pero apagados se oirán sus trinos.
5Sobrevendrá el temor por las alturas
y por los peligros del camino.
Florecerá el almendro,
la langosta resultará onerosa,
y no servirá de nada la alcaparra,
pues el hombre se encamina al hogar eterno
y rondan ya en la calle los que lloran su muerte.
6Acuérdate de tu creador
antes que se rompa el cordón de plata
y se quiebre la vasija de oro,
y se estrelle el cántaro contra la fuente
y se haga pedazos la polea del pozo.
7Volverá entonces el polvo a la tierra,
como antes fue,
y el espíritu volverá a Dios,
que es quien lo dio.
8Lo más absurdo de lo absurdo,
¡todo es un absurdo!
—ha dicho el Maestro.
Epílogo
9Además de ser sabio, el Maestro impartió conocimientos a la gente. Ponderó, investigó y ordenó muchísimos proverbios. 10Procuró también hallar las palabras más adecuadas y escribirlas con honradez y veracidad.
11Las palabras de los sabios son como aguijones. Como clavos bien puestos son sus colecciones de dichos, dados por un solo pastor. 12Además de ellas, hijo mío, ten presente que el hacer muchos libros es algo interminable y que el mucho leer causa fatiga. 13El fin de este asunto es que ya se ha escuchado todo. Teme, pues, a Dios y cumple sus mandamientos, porque esto es el todo del hombre. 14Pues Dios juzgará toda obra, buena o mala, aun la realizada en secreto.
