Nouă Traducere În Limba Română

Eclesiastul 1

1Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deşertăciunea existenţei

„O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
    o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

Ce câştig are omul din toată osteneala
    pe care o depune sub soare?
Un neam trece şi altul vine,
    dar pământul rămâne mereu în picioare.
Soarele răsare şi apune,
    grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
Vântul bate spre sud,
    apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
    şi revine continuu la circuitul său.
Toate râurile curg spre mare,
    fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
    doar ca să pornească iarăşi de acolo.
Toate lucrurile sunt obositoare,
    cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
    aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
Ce a fost va mai fi,
    iar ce s-a făcut se va mai face!
        Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
    «Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
    încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
    tot aşa cum nici cei ce vor urma
        nu se vor mai păstra în amintirea
        celor ce vor veni după ei.“[b]

Deşertăciunea înţelepciunii

12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
    iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
    şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“

Notas al pie

  1. Eclesiastul 1:1 Ebr.: Qohelet, termen cu sens nesigur; gr.: Ecclesiastul, termen care arată înspre o persoană care vorbeşte în faţa unei adunări (gr.: ecclesia; ebr.: qahal); sau: conducător al adunării; şi în vs. 2, 12
  2. Eclesiastul 1:11 Poate fi vorba şi despre lucruri sau fapte (vezi v. 10)

Nova Versão Internacional

Eclesiastes 1

Nada Tem Sentido

1As palavras do mestre, filho de Davi, rei em Jerusalém:

“Que grande inutilidade!”,
    diz o mestre.
“Que grande inutilidade!
    Nada faz sentido!”

O que o homem ganha
    com todo o seu trabalho
em que tanto se esforça debaixo do sol?
Gerações vêm e gerações vão,
mas a terra permanece para sempre.
O sol se levanta e o sol se põe,
e depressa volta
    ao lugar de onde se levanta.
O vento sopra para o sul
    e vira para o norte;
dá voltas e voltas,
    seguindo sempre o seu curso.
Todos os rios vão para o mar,
    contudo, o mar nunca se enche;
ainda que sempre corram para lá,
    para lá voltam a correr.
Todas as coisas trazem canseira.
O homem não é capaz de descrevê-las;
os olhos nunca se saciam de ver,
    nem os ouvidos de ouvir.
O que foi tornará a ser,
o que foi feito se fará novamente;
não há nada novo debaixo do sol.
10 Haverá algo de que se possa dizer:
    “Veja! Isto é novo!”?
Não! Já existiu há muito tempo,
    bem antes da nossa época.
11 Ninguém se lembra
    dos que viveram na antigüidade,
e aqueles que ainda virão
    tampouco serão lembrados
pelos que vierem depois deles.[a]

A Sabedoria Não Tem Sentido

12 Eu, o mestre, fui rei de Israel em Jerusalém. 13 Dediquei-me a investigar e a usar a sabedoria para explorar tudo o que é feito debaixo do céu. Que fardo pesado Deus pôs sobre os homens! 14 Tenho visto tudo o que é feito debaixo do sol; tudo é inútil, é correr atrás do vento!

15 O que é torto não pode ser endireitado;
o que está faltando
    não pode ser contado.

16 Fiquei pensando: Eu me tornei famoso e ultrapassei em sabedoria todos os que governaram Jerusalém antes de mim; de fato adquiri muita sabedoria e conhecimento.

17 Por isso me esforcei para compreender a sabedoria, bem como a loucura e a insensatez, mas aprendi que isso também é correr atrás do vento.

18 Pois quanto maior a sabedoria,
    maior o sofrimento;
e quanto maior o conhecimento,
    maior o desgosto.

Notas al pie

  1. 1.11 Ou Não há lembrança do que aconteceu, e mesmo o que ainda acontecerá não será lembrado pelos que vierem depois disso.