Deuteronom 29 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 29:1-29

Reînnoirea legământului în câmpiile Moabului

1Acestea sunt cuvintele legământului pe care Domnul l‑a poruncit lui Moise să‑l încheie cu fiii lui Israel în țara Moabului, în afara legământului pe care l‑a încheiat cu ei la Horeb.

2Moise i‑a chemat pe toți cei din Israel și le‑a zis: „Ați văzut tot ce a făcut Domnul înaintea ochilor voștri, în țara Egiptului, lui Faraon, tuturor slujitorilor lui și întregii lui țări: 3marile încercări pe care ochii tăi le‑au văzut, semnele și minunile acelea mari. 4Dar Domnul nu v‑a dat minte să înțelegeți, nici ochi să vedeți și nici urechi să auziți, până în ziua aceasta. 5Timp de patruzeci de ani cât v‑am condus prin pustie, hainele de pe voi nu s‑au învechit și sandalele din picioarele voastre nu s‑au tocit. 6Pâine n‑ați mâncat, și n‑ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

7Când ați ajuns în locul acesta, Sihon, regele Heșbonului, și Og, regele Bașanului, ne‑au ieșit înainte ca să se lupte cu noi, dar noi i‑am învins. 8Le‑am luat țara și am dat‑o ca moștenire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase.

9Să păziți cuvintele acestui legământ și să le împliniți ca să prosperați în tot ceea ce veți face. 10Astăzi stați în prezența Domnului, Dumnezeul vostru, voi toți – căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri, dregătorii voștri împreună cu toți bărbații lui Israel, 11copiii și soțiile voastre și străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce‑ți taie lemne, până la cel ce‑ți scoate apă – 12ca să intri în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, legământ încheiat prin jurământ și pe care îl face cu tine astăzi, 13și ca să te facă astăzi poporul Lui, așa cum ți‑a promis și așa cum a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov. 14Nu numai cu voi închei legământul acesta și jurământul acesta, 15ci atât cu cei care stau astăzi aici cu noi, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, cât și cu cei care nu sunt aici cu noi astăzi.

16Căci voi știți cum am locuit în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe unde am fost. 17Ați văzut spurcăciunile lor și idolii lor din lemn și din piatră, din argint și din aur. 18Să nu existe printre voi niciun bărbat, nicio femeie, niciun clan și nicio seminție a căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându‑se să slujească dumnezeilor acestor neamuri. Să nu existe printre voi nicio rădăcină care produce otravă sau pelin, 19cineva care, după ce aude cuvintele acestui jurământ, se binecuvântează pe el însuși, zicând în inima lui: «Voi avea pace, chiar dacă aș urma încăpățânarea inimii mele.» Aceasta va aduce dezastru peste ceea ce este fertil și peste ceea ce este uscat.19 Sensul expresiei este nesigur. Sau mele, adăugând beția la sete! 20Domnul nu va dori să‑l ierte. Mânia și gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri. 21Domnul îl va separa de toate semințiile lui Israel, spre nenorocirea lui, potrivit cu toate blestemele legământului scris în această Carte a Legii.

22Generația următoare, copiii voștri care se vor ridica după voi și străinul care va veni dintr‑o țară îndepărtată, vor vedea nenorocirile care au fost în țara aceasta și urgiile cu care Domnul v‑a îndurerat. 23În toată țara va fi sulf, sare și cenușă. Nimic nu se va semăna, nimic nu va încolți și nicio plantă nu va crește. Va fi la fel ca la distrugerea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care Domnul le‑a distrus în mânia și urgia Lui.

24Toate neamurile vor întreba:

– De ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? De ce S‑a aprins cu o mânie atât de mare?

25Și li se va răspunde:

– Fiindcă au părăsit legământul Domnului, Dumnezeul părinților lor, pe care l‑a încheiat cu ei când i‑a scos din țara Egiptului. 26Ei s‑au dus și au slujit altor dumnezei și s‑au închinat înaintea lor, dumnezei pe care nu‑i cunoșteau și pe care nu li‑i dăduse El. 27De aceea Domnul S‑a aprins de mânie împotriva acestei țări, astfel că a adus peste ei toate blestemele scrise în Cartea aceasta. 28Domnul i‑a smuls din țara lor cu mânie, cu furie și cu mare înverșunare și i‑a aruncat într‑o altă țară, cum se vede astăzi.

29Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeul nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale urmașilor noștri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei Legi.