Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 1

Recapitularea istoriei în Transiordania. Porunca de a părăsi Horebul

1Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea lui Israel, în pustia de la răsărit de Iordan, în Araba[a], faţă în faţă cu Suf, între Paran şi Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab. Distanţa de la Horeb până la Kadeş-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir.

În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea[b], Moise le-a spus israeliţilor ceea ce Domnul i-a poruncit să le spună. Aceasta a avut loc după ce l-au învins pe Sihon, regele amorit, care locuia la Heşbon şi pe Og, regele Başanului, care locuia la Aştarot, în Edrei.

Dincolo de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând:

Domnul, Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb şi ne-a zis: «Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta. Întoarceţi-vă şi plecaţi; mergeţi înspre regiunea muntoasă a amoriţilor şi înspre toţi locuitorii dimprejurul ei – din Araba, din regiunea muntoasă[c] şi din zona deluroasă[d], din Neghev[e] şi de pe ţărmul mării – înspre ţara canaaniţilor şi înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. Priviţi, v-am pus ţara înainte! Intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a promis părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da lor şi seminţei[f] lor.»

Desemnarea liderilor

V-am spus atunci: «Nu sunt în stare să vă port singur.» 10 Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit şi iată că astăzi sunteţi la fel de numeroşi ca stelele cerului. 11 Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, să vă înmulţească de o mie de ori şi să vă binecuvânteze după cum a promis. 12 Deci cum puteam eu să port de unul singur povara voastră, problemele voastre şi certurile voastre? 13 De aceea v-am spus: «Alegeţi din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, iar eu îi voi pune conducători peste voi!» 14 Voi mi-aţi răspuns atunci că porunca pe care v-am dat-o este un lucru bun.

15 Prin urmare, am luat căpetenii din seminţiile voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni; i-am rânduit ca dregători în seminţiile voastre. 16 Le-am dat porunci, în acelaşi timp, şi judecătorilor voştri şi le-am zis: «Să ascultaţi neînţelegerile dintre fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele său sau cu străinul. 17 Să nu fiţi părtinitori în judecată, ci să-l ascultaţi pe cel mic la fel ca şi pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceţi la mine ca să le ascult.» 18 La vremea aceea v-am poruncit tot ce aveaţi de făcut.

Trimiterea iscoadelor

19 Am plecat din Horeb, aşa cum Domnul, Dumnezeul nostru, ne poruncise, am călătorit prin toată pustia cea mare şi înfricoşătoare, pe care aţi văzut-o, mergând pe drumul către regiunea muntoasă a amoriţilor şi am ajuns la Kadeş-Barnea. 20 Atunci eu v-am spus: «Aţi ajuns în regiunea muntoasă a amoriţilor, pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21 Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v-a pus ţara înainte. Duceţi-vă şi luaţi-o în stăpânire, aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. Să nu vă fie frică şi să nu vă înspăimântaţi.»

22 Atunci v-aţi apropiat de mine şi mi-aţi zis: «Să trimitem câţiva bărbaţi înaintea noastră ca să iscodească ţara şi să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care trebuie să înaintăm şi la cetăţile în care vom intra.» 23 Propunerea voastră mi s-a părut bună, astfel că am luat doisprezece bărbaţi dintre voi, câte un om din fiecare seminţie. 24 Ei au plecat, au trecut muntele, au ajuns în valea Eşcol şi au început să iscodească ţara. 25 Au luat cu ei din roadele ţării, ni le-au adus şi s-au întors cu următorul mesaj: «Ţara pe care Domnul, Dumnezeul nostru, ne-o dă este bună.»

Răzvrătirea poporului

26 Dar voi n-aţi vrut să mergeţi şi v-aţi împotrivit poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. 27 Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi spus: «Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriţilor ca să fim nimiciţi. 28 Unde să mergem? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima când ne-au spus: ‘Locuitorii ţării sunt mai puternici şi mai înalţi decât noi. Cetăţile lor sunt mari, fortificate până la cer; mai mult, i-am văzut acolo şi pe anachiţi[g]!’»

29 Dar eu v-am zis să nu vă temeţi şi să nu vă fie frică de ei, 30 fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, merge înaintea voastră şi El se va lupta pentru voi, tot aşa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voştri. 31 Apoi, în pustie aţi văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, s-a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijeşte de fiul său, pe toată perioada călătoriei, până când aţi ajuns în acest loc.

32 Cu toate acestea, nu v-aţi încrezut în Domnul, Dumnezeul vostru, 33 Care mergea înaintea voastră pe drum,

într-un stâlp de foc noaptea şi într-un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas şi să vă arate drumul pe care să mergeţi.

34 Când Domnul a auzit ceea ce aţi vorbit, El s-a mâniat şi a jurat zicând: 35 «Nici un bărbat din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara aceea bună pe care le-am promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri, 36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi Eu îi voi da lui şi fiilor lui ţara în care merge, pentru că L-a urmat din toată inima pe Domnul.»

37 Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi mi-a zis: «Nici tu nu vei intra în ea, 38 însă Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea. Încurajează-l, căci el îl va pune pe Israel s-o ia în stăpânire. 39 Cu privire la copilaşii voştri, despre care aţi spus că vor fi pradă şi la fiii voştri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în ţară; Eu le-o voi da şi ei o vor stăpâni. 40 Cât despre voi, întoarceţi-vă şi mergeţi în pustie, pe drumul către Marea Roşie[h]

41 Voi însă aţi început să-mi spuneţi: «Am păcătuit împotriva Domnului! Ne vom duce să ne luptăm, aşa cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru!» Şi astfel v-aţi luat armele şi aţi îndrăznit să vă urcaţi pe vârful muntelui. 42 Dar Domnul mi-a poruncit să vă spun astfel: «Să nu vă urcaţi şi să nu vă luptaţi pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru şi astfel veţi fi învinşi de către duşmanii voştri.»

43 V-am vorbit, dar nu m-aţi ascultat. V-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului şi, încrezători, v-aţi urcat pe munte. 44 Atunci amoriţii care locuiau în acea regiune muntoasă au venit împotriva voastră, v-au urmărit ca albinele şi v-au zdrobit din Seir până la Horma. 45 Când v-aţi întors, aţi plâns înaintea Domnului, dar El nu v-a ascultat plânsetul şi nu v-a luat în seamă. 46 Şi aşa aţi rămas la Kadeş, unde aţi locuit multe zile.

Notas al pie

  1. Deuteronom 1:1 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului
  2. Deuteronom 1:3 Luna Şebat (ianuarie-februarie), în al patruzecilea an de la ieşirea din Egipt
  3. Deuteronom 1:7 Zona muntoasă din centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului şi zona deluroasă
  4. Deuteronom 1:7 Ebr.: Şefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului şi ţărmul Mediteranei
  5. Deuteronom 1:7 Ţinutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Şeba şi Kadeş-Barnea
  6. Deuteronom 1:8 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  7. Deuteronom 1:28 Locuitori străvechi ai Canaanului, descrişi ca fiind uriaşi (Num. 13:33)
  8. Deuteronom 1:40 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26

New Living Translation

Deuteronomy 1

Introduction to Moses’ First Address

1These are the words that Moses spoke to all the people of Israel while they were in the wilderness east of the Jordan River. They were camped in the Jordan Valley[a] near Suph, between Paran on one side and Tophel, Laban, Hazeroth, and Di-zahab on the other.

Normally it takes only eleven days to travel from Mount Sinai[b] to Kadesh-barnea, going by way of Mount Seir. But forty years after the Israelites left Egypt, on the first day of the eleventh month,[c] Moses addressed the people of Israel, telling them everything the Lord had commanded him to say. This took place after he had defeated King Sihon of the Amorites, who ruled in Heshbon, and at Edrei had defeated King Og of Bashan, who ruled in Ashtaroth.

While the Israelites were in the land of Moab east of the Jordan River, Moses carefully explained the Lord’s instructions as follows.

The Command to Leave Sinai

“When we were at Mount Sinai, the Lord our God said to us, ‘You have stayed at this mountain long enough. It is time to break camp and move on. Go to the hill country of the Amorites and to all the neighboring regions—the Jordan Valley, the hill country, the western foothills,[d] the Negev, and the coastal plain. Go to the land of the Canaanites and to Lebanon, and all the way to the great Euphrates River. Look, I am giving all this land to you! Go in and occupy it, for it is the land the Lord swore to give to your ancestors Abraham, Isaac, and Jacob, and to all their descendants.’”

Moses Appoints Leaders from Each Tribe

Moses continued, “At that time I told you, ‘You are too great a burden for me to carry all by myself. 10 The Lord your God has increased your population, making you as numerous as the stars! 11 And may the Lord, the God of your ancestors, multiply you a thousand times more and bless you as he promised! 12 But you are such a heavy load to carry! How can I deal with all your problems and bickering? 13 Choose some well-respected men from each tribe who are known for their wisdom and understanding, and I will appoint them as your leaders.’

14 “Then you responded, ‘Your plan is a good one.’ 15 So I took the wise and respected men you had selected from your tribes and appointed them to serve as judges and officials over you. Some were responsible for a thousand people, some for a hundred, some for fifty, and some for ten.

16 “At that time I instructed the judges, ‘You must hear the cases of your fellow Israelites and the foreigners living among you. Be perfectly fair in your decisions 17 and impartial in your judgments. Hear the cases of those who are poor as well as those who are rich. Don’t be afraid of anyone’s anger, for the decision you make is God’s decision. Bring me any cases that are too difficult for you, and I will handle them.’

18 “At that time I gave you instructions about everything you were to do.

Scouts Explore the Land

19 “Then, just as the Lord our God commanded us, we left Mount Sinai and traveled through the great and terrifying wilderness, as you yourselves remember, and headed toward the hill country of the Amorites. When we arrived at Kadesh-barnea, 20 I said to you, ‘You have now reached the hill country of the Amorites that the Lord our God is giving us. 21 Look! He has placed the land in front of you. Go and occupy it as the Lord, the God of your ancestors, has promised you. Don’t be afraid! Don’t be discouraged!’

22 “But you all came to me and said, ‘First, let’s send out scouts to explore the land for us. They will advise us on the best route to take and which towns we should enter.’

23 “This seemed like a good idea to me, so I chose twelve scouts, one from each of your tribes. 24 They headed for the hill country and came to the valley of Eshcol and explored it. 25 They picked some of its fruit and brought it back to us. And they reported, ‘The land the Lord our God has given us is indeed a good land.’

Israel’s Rebellion against the Lord

26 “But you rebelled against the command of the Lord your God and refused to go in. 27 You complained in your tents and said, ‘The Lord must hate us. That’s why he has brought us here from Egypt—to hand us over to the Amorites to be slaughtered. 28 Where can we go? Our brothers have demoralized us with their report. They tell us, “The people of the land are taller and more powerful than we are, and their towns are large, with walls rising high into the sky! We even saw giants there—the descendants of Anak!”’

29 “But I said to you, ‘Don’t be shocked or afraid of them! 30 The Lord your God is going ahead of you. He will fight for you, just as you saw him do in Egypt. 31 And you saw how the Lord your God cared for you all along the way as you traveled through the wilderness, just as a father cares for his child. Now he has brought you to this place.’

32 “But even after all he did, you refused to trust the Lord your God, 33 who goes before you looking for the best places to camp, guiding you with a pillar of fire by night and a pillar of cloud by day.

34 “When the Lord heard your complaining, he became very angry. So he solemnly swore, 35 ‘Not one of you from this wicked generation will live to see the good land I swore to give your ancestors, 36 except Caleb son of Jephunneh. He will see this land because he has followed the Lord completely. I will give to him and his descendants some of the very land he explored during his scouting mission.’

37 “And the Lord was also angry with me because of you. He said to me, ‘Moses, not even you will enter the Promised Land! 38 Instead, your assistant, Joshua son of Nun, will lead the people into the land. Encourage him, for he will lead Israel as they take possession of it. 39 I will give the land to your little ones—your innocent children. You were afraid they would be captured, but they will be the ones who occupy it. 40 As for you, turn around now and go on back through the wilderness toward the Red Sea.[e]

41 “Then you confessed, ‘We have sinned against the Lord! We will go into the land and fight for it, as the Lord our God has commanded us.’ So your men strapped on their weapons, thinking it would be easy to attack the hill country.

42 “But the Lord told me to tell you, ‘Do not attack, for I am not with you. If you go ahead on your own, you will be crushed by your enemies.’

43 “This is what I told you, but you would not listen. Instead, you again rebelled against the Lord’s command and arrogantly went into the hill country to fight. 44 But the Amorites who lived there came out against you like a swarm of bees. They chased and battered you all the way from Seir to Hormah. 45 Then you returned and wept before the Lord, but he refused to listen. 46 So you stayed there at Kadesh for a long time.

Notas al pie

  1. 1:1 Hebrew the Arabah; also in 1:7.
  2. 1:2 Hebrew Horeb, another name for Sinai; also in 1:6, 19.
  3. 1:3 Hebrew In the fortieth year, on the first day of the eleventh month. This day in the ancient Hebrew lunar calendar occurred in January or February.
  4. 1:7 Hebrew the Shephelah.
  5. 1:40 Hebrew sea of reeds.