Nouă Traducere În Limba Română

Daniel 1

Patru tineri iudei la Curtea Babilonului

1În al treilea an al domniei lui Iehoiachim[a], regele lui Iuda, Nebucadneţar[b], împăratul Babilonului, a venit şi a asediat Ierusalimul. Stăpânul[c] l-a dat în mâna lui pe Iehoiachim, regele lui Iuda, precum şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinar[d], în templul zeului său; le-a dus în vistieria zeului lui.

Împăratul Nebucadneţar i-a poruncit lui Aşpenaz, căpetenia eunucilor săi, să aducă câţiva israeliţi de neam regal şi de viţă nobilă, nişte tineri fără nici un fel de cusur fizic, plăcuţi la înfăţişare, pricepuţi în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi cu pricepere, în stare să slujească la palatul împăratului, pe care să-i înveţe scrierea şi limba caldeenilor[e]. Împăratul le-a rânduit pentru fiecare zi o parte din hrana şi din vinul de la masa lui, vrând să-i crească timp de trei ani, după care, la sfârşitul acestei perioade, ei urmau să rămână în slujba împăratului.

Printre ei erau şi câţiva din seminţia lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria.[f] Căpetenia eunucilor le-a pus însă alte nume: Beltşaţar lui Daniel, Şadrak lui Hanania, Meşak lui Mişael şi Abed-Nego lui Azaria[g].

Daniel însă s-a hotărât să nu se întineze cu hrana împăratului şi nici cu vinul de la masa lui.[h] De aceea l-a rugat pe căpetenia eunucilor să nu-l silească să se întineze. Dumnezeu a făcut ca Daniel să găsească îndurare şi bunăvoinţă înaintea căpeteniei eunucilor.

10 Însă căpetenia eunucilor i-a zis lui Daniel: „Mă tem ca nu cumva stăpânul meu, împăratul, care v-a rânduit hrana şi băutura, să vadă feţele voastre mai posomorâte decât ale celorlalţi tineri de vârsta voastră şi să-mi puneţi capul în primejdie înaintea împăratului.“

11 Atunci Daniel i-a zis îngrijitorului însărcinat de căpetenia eunucilor cu supravegherea sa, a lui Hanania, a lui Mişael şi a lui Azaria: 12 „Încearcă-i pe slujitorii tăi timp de zece zile: să ni se dea să mâncăm numai legume şi să bem – doar apă. 13 Apoi să te uiţi la înfăţişarea noastră şi la înfăţişarea tinerilor care mănâncă din hrana împăratului şi să faci slujitorilor tăi potrivit cu ceea ce vei vedea.“

14 El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat timp de zece zile.

15 La sfârşitul celor zece zile a văzut că la înfăţişare arătau mai bine, iar la trup erau mai plini decât toţi ceilalţi tineri care mâncau din hrana împăratului. 16 Şi astfel îngrijitorul a renunţat la hrana şi la vinul de la masa împăratului şi le-a dat legume.

17 Acestor patru tineri Dumnezeu le-a dat ştiinţă şi pricepere în orice fel de scriere şi înţelepciune. Daniel putea să înţeleagă orice fel de viziuni şi visuri.

18 Când s-a împlinit vremea rânduită de împărat ca toţi tinerii să fie aduşi la el, căpetenia eunucilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar, 19 şi împăratul a vorbit cu ei. Dar între toţi aceştia nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria, astfel că ei au rămas în slujba împăratului. 20 În orice problemă pentru care era nevoie de înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, el îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi magicienii şi descântătorii din întreaga lui împărăţie. 21 Aşa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus.[i]

Notas al pie

  1. Daniel 1:1 Anul 605 î.Cr.; Daniel foloseşte pentru calcularea anilor de domnie sistemul babilonian, în care anii de domnie erau socotiţi fără anul urcării pe tron; în Ier. 46:2 anii de domnie sunt calculaţi după sistemul iudaic, incluzând şi anul urcării pe tron
  2. Daniel 1:1 Nebucadneţar (Nabucodonosor, cf. LXX, VUL) (604-561 î.Cr.)
  3. Daniel 1:2 Ebr.: Adonai, cu referire la Dumnezeu
  4. Daniel 1:2 Babilonia
  5. Daniel 1:4 babilonienilor; peste tot în carte
  6. Daniel 1:6 Daniel înseamnă Dumnezeu este Judecătorul (meu), Hanania înseamnă Domnul a arătat har, Mişael înseamnă Cine este ceea ce este Dumnezeu?, iar Azaria înseamnă Domnul a ajutat
  7. Daniel 1:7 Beltşaţar înseamnă, probabil, în babiloniană, Bel (sau Marduk, zeitate babiloniană), păzeşte-i viaţa!; Şadrak înseamnă, probabil, Porunca lui Aku (zeul sumerian al lunii); Meşak înseamnă, probabil, Umbra lui Aku?; Abed-Nego înseamnă Slujitorul lui Nego/Nebo/Nabu
  8. Daniel 1:8 Carnea şi vinul erau mai întâi închinate idolilor; mai mult, carnea putea fi din animale ce nu erau, ceremonial, curate şi care nu fuseseră sacrificate şi preparate conform legii israelite
  9. Daniel 1:21 Este vorba despre domnia lui Cirus II cel Mare (559-530 î.Cr.) peste Babilon; anul 539 î.Cr.

The Message

Daniel 1

Daniel Was Gifted by God

11-2 It was the third year of King Jehoiakim’s reign in Judah when King Nebuchadnezzar of Babylon declared war on Jerusalem and besieged the city. The Master handed King Jehoiakim of Judah over to him, along with some of the furnishings from the Temple of God. Nebuchadnezzar took king and furnishings to the country of Babylon, the ancient Shinar. He put the furnishings in the sacred treasury.

3-5 The king told Ashpenaz, head of the palace staff, to get some Israelites from the royal family and nobility—young men who were healthy and handsome, intelligent and well-educated, good prospects for leadership positions in the government, perfect specimens!—and indoctrinate them in the Babylonian language and the lore of magic and fortunetelling. The king then ordered that they be served from the same menu as the royal table—the best food, the finest wine. After three years of training they would be given positions in the king’s court.

6-7 Four young men from Judah—Daniel, Hananiah, Mishael, and Azariah—were among those selected. The head of the palace staff gave them Babylonian names: Daniel was named Belteshazzar, Hananiah was named Shadrach, Mishael was named Meshach, Azariah was named Abednego.

8-10 But Daniel determined that he would not defile himself by eating the king’s food or drinking his wine, so he asked the head of the palace staff to exempt him from the royal diet. The head of the palace staff, by God’s grace, liked Daniel, but he warned him, “I’m afraid of what my master the king will do. He is the one who assigned this diet and if he sees that you are not as healthy as the rest, he’ll have my head!”

11-13 But Daniel appealed to a steward who had been assigned by the head of the palace staff to be in charge of Daniel, Hananiah, Mishael, and Azariah: “Try us out for ten days on a simple diet of vegetables and water. Then compare us with the young men who eat from the royal menu. Make your decision on the basis of what you see.”

14-16 The steward agreed to do it and fed them vegetables and water for ten days. At the end of the ten days they looked better and more robust than all the others who had been eating from the royal menu. So the steward continued to exempt them from the royal menu of food and drink and served them only vegetables.

17-19 God gave these four young men knowledge and skill in both books and life. In addition, Daniel was gifted in understanding all sorts of visions and dreams. At the end of the time set by the king for their training, the head of the royal staff brought them in to Nebuchadnezzar. When the king interviewed them, he found them far superior to all the other young men. None were a match for Daniel, Hananiah, Mishael, and Azariah.

19-20 And so they took their place in the king’s service. Whenever the king consulted them on anything, on books or on life, he found them ten times better than all the magicians and enchanters in his kingdom put together.

21 Daniel continued in the king’s service until the first year in the reign of King Cyrus.