Cântarea Cântărilor 2 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Cântarea Cântărilor 2:1-17

1Eu sunt un trandafir1 Sau: șofran; sau: brândușă. din Șaron,

un crin al văilor.

Iubitul

2Cum este crinul printre spini,

astfel este iubita mea între fete.

Sulamita

3Cum este mărul printre copacii pădurii,

așa este iubitul meu între tineri.

Îmi place să stau la umbra lui

și rodul lui este dulce pentru gura mea.

4El m‑a adus în odaia vinului,

iar steagul lui peste mine4 Sau: privirea lui asupra mea era iubirea.

5Întăriți‑mă cu turte de stafide,

înviorați‑mă cu mere,

fiindcă sunt bolnavă de iubire!

6Stânga lui este sub capul meu

și dreapta lui mă îmbrățișează!

7Vă pun să jurați, fiice ale Ierusalimului,

pe gazelele sau pe cerboaicele câmpului:

dacă stârniți și dacă treziți iubirea

până nu‑i face ei plăcere…

8Auziți glasul iubitului meu!

Iată‑l venind,

sărind peste munți,

săltând peste dealuri!

9Iubitul meu este ca o gazelă,

ca un pui de cerb.

Iată‑l că stă în spatele zidurilor casei noastre,

uitându‑se prin ferestre

și contemplând printre zăbrele.

10Iubitul meu a vorbit și mi‑a zis:

„Ridică‑te, iubita mea,

și vino cu mine, frumoasa mea,

11pentru că, iată, iarna a trecut,

ploaia s‑a oprit și s‑a dus!11 În Canaan, iarna este singura perioadă a anului când plouă regulat.

12Pe câmp răsar florile,

a venit timpul cântării,

iar pe deasupra câmpiilor noastre se aude glasul turturelei!

13Smochinii dau primele roade

și florile viilor își răspândesc parfumul.

Ridică‑te și vino, iubita mea,

vino cu mine, frumoasa mea!“

Iubitul

14Porumbița mea, din crăpăturile stâncii,

din locurile ascunse ale înălțimilor,

arată‑mi fața ta

și lasă‑mă să‑ți aud glasul,

căci glasul tău este dulce,

iar fața ta este încântătoare!

Corul15 Este posibil ca și v. 15 să‑i fie atribuit tot iubitului.

15Prindeți‑ne vulpile,

micuțele vulpi

care distrug viile,

viile noastre care sunt în floare!

Sulamita

16Iubitul meu este al meu și eu sunt a lui!

El își paște turma printre crini.

17Când se va lumina de ziuă,

iar umbrele vor zbura,

întoarce‑te, iubitul meu, și fii ca o gazelă,

sau ca un pui de cerb peste munții stâncoși!17 Sensul termenului ebraic este nesigur. Sau munții Beter.