1Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea1 Cu referire, în cazul de față, la un înger (vezi 1:20; 20:1). care căzuse din cer pe pământ. I‑a fost dată cheia fântânii spre Adânc1 Lit.: Abis, loc de detenție pentru duhurile rele și pentru Satan. În traducerea LXX însă, termenul grecesc abyssos traduce ebraicul tehom (adânc, vezi Gen. 1:2; 7:11) [peste tot în carte].. 2A deschis fântâna spre Adânc, și din fântână a ieșit fum, ca fumul dintr‑un cuptor mare. Soarele și văzduhul s‑au întunecat din cauza fumului din fântână. 3Din fum au ieșit pe pământ lăcuste, cărora le‑a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. 4Li s‑a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi și nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunțile lor sigiliul lui Dumnezeu. 5Nu li s‑a dat voie să‑i omoare, ci doar să‑i chinuiască timp de cinci luni5 Probabil durata de viață a acestor lăcuste sau cea a sezonului secetos.. Chinul pe care‑l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înțeapă un om. 6În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi; vor tânji să moară, dar moartea va fugi de ei.
7Înfățișarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiți pentru război, iar pe capete aveau ceva ca niște coroane care păreau de aur. Fețele lor erau ca niște fețe de oameni; 8aveau părul ca părul de femeie și dinții ca de leu, 9aveau platoșe ca niște platoșe de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul multor carete trase de cai care aleargă în război. 10Aveau cozi, ca scorpionii, și ace; și în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. 11Aveau peste ele ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abaddon“, iar în greacă are numele de „Apollyon“11 Atât Abaddon, cât și Apollyon înseamnă Distrugătorul..
12Primul „vai“ s‑a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“.
13Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, 14zicând celui de‑al șaselea înger care avea trâmbița: „Dezleagă‑i pe cei patru îngeri care sunt legați la Râul cel Mare, Eufrat14 În istoria Israelului, fluviul Eufrat a marcat granița dintre acesta și marii săi dușmani, Asiria și Babilon. Vezi Is. 8:5-8.!“ 15Cei patru îngeri, care fuseseră pregătiți chiar pentru ora, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. 16Numărul soldaților cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii16 Vezi nota de la 5:11.; am auzit numărul lor.
17Iată cum am văzut în viziune caii și pe cei care‑i călăreau: aveau platoșe de un roșu aprins, albastru vinețiu și galben ca sulful. Capetele cailor erau ca și capetele de lei, iar din gurile lor ieșeau foc, fum și sulf. 18A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, și anume prin focul, fumul și sulful care ieșeau din gurile cailor. 19Puterea cailor era în gurile și în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea șerpilor, având capete cu care făceau rău.
20Oamenii care au mai rămas, și anume cei care nu au fost omorâți de aceste urgii, nu s‑au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor și idolilor de aur, argint, bronz, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21Și nu s‑au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor și nici de furturile lor.
