Apocalipsa 21 – NTLR & PEV

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 21:1-27

Un cer nou și un pământ nou

1Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, căci primul cer și primul pământ trecuseră, și nici marea nu mai era. 2Și am văzut cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei. 3Am auzit un glas puternic ieșind de la tron și zicând: „Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El Își va întinde Cortul în mijlocul lor3 O reminiscență a pasajelor din Ex. 25:8; 40:34-35., iar ei vor fi poporul3 Unele mss conțin: popoarele. Lui. Și Dumnezeu Însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor. 4El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s‑au dus.“

5Cel Ce ședea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate!“ 6Apoi mi‑a zis: „S‑a sfârșit! Eu sunt Alfa și Omega6 Vezi nota de la 1:8., Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. 7Cel ce învinge, va moșteni aceste lucruri, și Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu. 8Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în lacul care arde cu foc și sulf, care este moartea a doua.“

Noul Ierusalim9 Pentru pasajul din 21:9–22:5, vezi și Eze. 40–48.

9Unul dintre cei șapte îngeri, care au avut cele șapte vase pline cu ultimele șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino! Îți voi arăta mireasa, soția Mielului!“ 10M‑a dus în Duhul pe un munte mare și înalt și mi‑a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu. 11Ea avea slava lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de prețioasă, ca un jasp, strălucind asemenea cristalului. 12Avea un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, iar la porți – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel. 13Trei porți erau spre răsărit, trei porți spre nord, trei porți spre sud și trei porți spre apus. 14Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei. 16Cetatea era așezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel cu lățimea. A măsurat cetatea cu trestia și era de douăsprezece mii de stadii16 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m. Prin urmare, cetatea avea aproximativ 2200 km. De observat că în textul grecesc numărul este un multiplu de 12.. Lungimea, lățimea și înălțimea erau la fel. 17A măsurat și zidul și era de o sută patruzeci și patru de coți17 Aproximativ 72 m. De observat că în textul grecesc numărul este un multiplu de 12. În text nu se specifică dacă este vorba de înălțimea sau de grosimea zidului., după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul. 18Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, ca sticla curată. 19Temeliile zidului cetății erau decorate cu tot felul de pietre prețioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald, 20a cincea – de sardonix, a șasea – de sardiu, a șaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist.20 Identificarea exactă a anumitor pietre este nesigură. 21Cele douăsprezece porți erau douăsprezece perle; fiecare poartă era dintr‑o singură perlă. Strada cetății era din aur curat, ca sticla transparentă.

22N‑am văzut niciun templu în cetate, pentru că Domnul Dumnezeu – Cel Atotputernic – și Mielul sunt Templul ei. 23Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să‑i dea lumină, pentru că o luminează slava lui Dumnezeu, iar Mielul este candela ei. 24Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului își vor aduce slava în ea. 25Porțile ei nu vor fi închise niciodată ziua și acolo nu va fi noapte. 26Slava și cinstea neamurilor vor fi aduse în ea. 27Nimic întinat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în Cartea Vieții Mielului.

La Parola è Vita

Apocalisse 21:1-27

Nuovo cielo e nuova terra

1Poi vidi una nuova terra (senza mari) e un nuovo cielo, perché il primo cielo e la prima terra erano scomparsi. 2E io, Giovanni, vidi la città santa, la nuova Gerusalemme, scendere dal cielo da parte di Dio: splendente, bella come una sposa alle sue nozze.

3E udii una voce proveniente dal trono che diceva: «Ecco, ora la casa di Dio è fra gli uomini. Egli vivrà con loro ed essi saranno il suo popolo; sì, Dio stesso sarà fra loro. 4Egli asciugherà tutte le lacrime dai loro occhi e non ci sarà più morte, né lutto, né lamento, né dolore, perché tutte le cose di prima sono scomparse!»

5E colui che è seduto sul trono disse: «Ecco, io rinnovo tutte le cose!» Poi, rivolto a me, aggiunse: «Scrivi, perché ciò che ti dico è vero e degno di fede. 6È fatto! Io sono il Principio e la Fine, il Primo e lʼUltimo. A chi ha sete darò il privilegio di bere gratuitamente alla fonte dellʼacqua della vita. 7Chi vince possiederà tutte queste benedizioni: io sarò il suo Dio ed egli sarà mio figlio. 8Ma per quanto riguarda i codardi, i miscredenti, i corrotti, gli omicidi, i fornicatori, quelli che praticano magie, gli idolatri e tutti i bugiardi, la loro fine è nello stagno dove bruciano il fuoco e lo zolfo: vale a dire la seconda morte».

9Allora uno dei sette angeli, che avevano versato i calici contenenti i sette flagelli, mi si avvicinò, dicendo: «Vieni con me, ti mostrerò la sposa dellʼAgnello!»

La città gloriosa

10E mi trasportò in ispirito su di una montagna grande e alta, e mi fece vedere la città santa, Gerusalemme, che scendeva dal cielo di Dio. 11Risplendeva della gloria di Dio come una pietra preziosissima, una pietra di diaspro cristallino. 12Era cinta da mura grandi ed alte e aveva dodici porte, a guardia delle quali stavano dodici angeli. Sulle porte erano scritti i nomi, delle dodici tribù dʼIsraele.

13Cʼerano tre porte ad ogni lato: a nord, a sud, ad est e ad ovest. 14Le mura della città avevano per fondamenta dodici pietre, sulle quali erano scritti i nomi dei dodici Apostoli dellʼAgnello.

15Lʼangelo aveva una canna dʼoro per prendere le misure della città, delle sue mura. 16Quando la misurò, risultò che era tanto larga quanto lunga; aveva la forma di un cubo, la sua altezza era uguale alle altre dimensioni: duemilaquattrocento chilometri circa. 17Poi misurò le mura che risultarono di settanta metri, (nel prendere queste misure lʼangelo seguiva lo stesso metodo che usano gli uomini).

18-19La città era dʼoro puro, brillante come cristallo, e le mura erano fatte di diaspro, costruite su dodici basamenti ornati dʼogni specie di pietre preziose:

il primo era un diaspro,

il secondo uno zaffiro,

il terzo un calcedonio,

il quarto uno smeraldo,

20il quinto un sardonico,

il sesto una corniola,

il settimo un crisolito,

lʼottavo un berillo,

il nono un topazio,

il decimo un crisopazio,

lʼundicesimo un giacinto,

il dodicesimo unʼametista.

21Le dodici porte erano dodici perle, una perla per porta! La piazza principale era dʼoro puro, trasparente come cristallo.

22Nella città non vidi alcun tempio, perché il Signore Dio, lʼOnnipotente, e lʼAgnello erano adorati ovunque. 23La città non ha bisogno né di sole né di luna che la illuminino, perché la illuminano la gloria di Dio e dellʼAgnello. 24La sua luce risplenderà sulle nazioni della terra e i governanti del mondo le faranno omaggio della loro gloria. 25Le sue porte non verranno mai chiuse; resteranno aperte tutto il giorno, ma qui non ci sarà più notte. 26Ad essa tutti i popoli porteranno la loro gloria e le loro ricchezze. 27Niente dʼimpuro potrà mai entrarvi, né chi vive nella corruzione o nella falsità. Vi entreranno soltanto quelli che sono iscritti nel libro della vita dellʼAgnello.