Apocalipsa 20 – NTLR & SZ-PL

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 20:1-15

Cei o mie de ani

1Am văzut un înger care cobora din cer și care avea cheia Adâncului și un lanț mare în mână. 2El a înșfăcat dragonul, șarpele cel vechi, care este diavolul și Satan, și l‑a legat pentru o mie de ani. 3El l‑a aruncat în Adânc, apoi a încuiat și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai ducă în rătăcire neamurile până când se vor fi împlinit cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp.

4Am văzut niște tronuri, iar celor ce ședeau pe ele li s‑a dat autoritatea să judece. Am văzut și sufletele celor ce au fost decapitați din cauza mărturiei lui Isus și din cauza Cuvântului lui Dumnezeu, care nu i s‑au închinat fiarei, nici chipului ei și care n‑au primit semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au domnit cu Cristos o mie de ani. 5(Ceilalți morți n‑au înviat până când nu s‑au împlinit cei o mie de ani.) Aceasta este prima înviere.5 Sau: Aceasta este prima înviere. (Ceilalți morți n‑au înviat până când nu s‑au împlinit cei o mie de ani.) 6Fericit și sfânt este cel ce are parte de prima înviere! Asupra acestora a doua moarte nu are autoritate, ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu El o mie de ani.

Condamnarea lui Satan

7Când se vor fi împlinit cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui 8și va ieși ca să ducă în rătăcire neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului – pe Gog și Magog8 Vezi Eze. 38–39. – și să le adune pentru război. La număr, ele sunt ca nisipul mării. 9Ele s‑au ridicat pe întinderea pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea iubită. Atunci a coborât foc din cer și i‑a mistuit. 10Diavolul, care‑i ducea în rătăcire, a fost aruncat în lacul de foc și sulf, unde erau fiara și profetul fals. Ei vor fi chinuiți zi și noapte, în vecii vecilor.

Judecarea celor morți

11Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel Ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit din prezența Lui și nu s‑a mai găsit loc pentru ele. 12I‑am văzut pe morții mari și mici stând înaintea tronului. Au fost deschise niște cărți și a fost deschisă și o altă Carte, care este Cartea Vieții. Morții au fost judecați potrivit cu faptele lor, așa cum erau ele scrise în cărți. 13Marea i‑a dat pe morții care erau în ea, moartea și Locuința Morților13-14 Gr.: Hades. i‑au dat pe morții care erau în ele și fiecare a fost judecat după faptele lui. 14Moartea și Locuința Morților au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. 15Oricine n‑a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în lacul de foc.

Słowo Życia

Apokalipsa 20:1-15

Tysiąc lat

1Potem zobaczyłem anioła, zstępującego z nieba. Miał w ręku klucz do otchłani oraz ogromny łańcuch. 2Schwytał on smoka, pradawnego węża—zwanego diabłem i szatanem—i związał go na tysiąc lat. 3Następnie wrzucił go do otchłani, po czym zamknął ją i zapieczętował, aby przez tysiąc lat smok nie mógł oszukiwać narodów. Po tym okresie zostanie na krótko uwolniony.

4Zobaczyłem także trony, a ci, którzy na nich zasiadali, otrzymali prawo sądzenia. I ujrzałem dusze ludzi, którzy zostali ścięci za to, że opowiadali innym o Jezusie i głosili słowo Boże, oraz za to, że nie oddali czci bestii ani jej posągowi i odmówili przyjęcia jej znaku na czoło lub rękę. Teraz ożyli i przez tysiąc lat królowali z Chrystusem. 5To jest pierwsze zmartwychwstanie, pozostali zmarli ożyją bowiem dopiero po upływie tysiąca lat. 6Szczęśliwi i święci są ci, którzy będą mieli udział w tym pierwszym zmartwychwstaniu. Ludzie ci nie umrą już po raz drugi i jako kapłani Boga i Chrystusa będą z Nim panować przez tysiąc lat.

Zagłada szatana

7Po upływie tego czasu szatan zostanie uwolniony z więzienia 8i zacznie oszukiwać narody Goga i Magoga z czterech krańców ziemi. I zbierze je, aby stoczyć walkę z Bogiem, a zgromadzone wojska będą tak liczne, jak piasek na brzegu morza. 9Przemierzą całą ziemię i otoczą świętych oraz miasto ukochane przez Boga. Wtedy jednak spadnie na nich ogień z nieba i pochłonie ich. 10Diabeł zaś, który ich oszukał, zostanie wrzucony do ognistego jeziora płonącej siarki, w którym będzie również bestia i fałszywy prorok. Będzie to miejsce wiecznej kary, w którym będą cierpieć dniem i nocą.

Sąd nad zmarłymi

11Następnie zobaczyłem wielki biały tron i Tego, który na nim zasiada. Niebo i ziemia chciały uciec sprzed Jego oblicza, ale nie znalazły miejsca, w którym mogłyby się przed Nim ukryć. 12Wtedy ujrzałem umarłych—wielkich i małych, stojących przed tronem. I otwarto księgi, wśród których była również księga życia. Wszyscy umarli zostali osądzeni zgodnie z ich czynami, zapisanymi w księgach. 13Morze, ziemia i świat zmarłych oddały swoich umarłych i wszyscy oni zostali osądzeni zgodnie z ich czynami. 14-15Wówczas śmierć i świat zmarłych zostały wrzucone do ognistego jeziora. Trafili tam również wszyscy ci, którzy nie byli zapisani w księdze życia. Ogniste jezioro jest drugą śmiercią.