Cele șapte vase ale mâniei lui Dumnezeu
1Am auzit un glas puternic zicându‑le din Templu celor șapte îngeri: „Duceți‑vă și vărsați pe pământ cele șapte vase ale furiei lui Dumnezeu!“
2Primul s‑a dus și și‑a vărsat vasul pe pământ. Și peste oamenii care aveau semnul fiarei și se închinaseră chipului ei a venit o rană urâtă și dureroasă.
3Al doilea și‑a vărsat vasul în mare și ea s‑a făcut ca sângele unui mort. Și orice suflare de viață care era în mare a pierit.
4Al treilea și‑a vărsat vasul în râuri și în izvoarele apelor. Și ele s‑au transformat în sânge.
5L‑am auzit pe îngerul apelor zicând:
„Tu ești drept, Cel Care este și Care era, Cel Sfânt,
pentru că ai judecat aceste lucruri.
6Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și al profeților,
le‑ai dat și Tu să bea sânge!
Sunt vrednici de aceasta!“
7Și am auzit altarul zicând:
„Da, Doamne Dumnezeule, Cel Atotputernic,
judecățile Tale sunt adevărate și drepte!“
8Al patrulea și‑a vărsat vasul peste soare. Și soarelui i s‑a dat să‑i pârjolească pe oameni cu foc. 9Oamenii au fost pârjoliți de căldura lui cea mare și au blasfemiat Numele lui Dumnezeu, Cel Care are autoritate peste aceste urgii. Și nu s‑au pocăit și nu I‑au dat slavă.
10Al cincilea și‑a vărsat vasul peste tronul fiarei. Și împărăția ei a fost acoperită de întuneric. Oamenii și‑au mușcat limbile de durere 11și L‑au blasfemiat pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor și a bubelor lor. Și nu s‑au pocăit de faptele lor.
12Al șaselea și‑a vărsat vasul peste Râul cel Mare, Eufratul. Și apa lui a secat, ca să fie pregătit drumul regilor de la răsărit.
13Am văzut trei duhuri necurate, ca niște broaște, ieșind din gura dragonului, din gura fiarei și din gura profetului fals. 14Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne și se duc la regii întregii lumi ca să‑i adune pentru războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, a Atotputernicului.
15„Iată, Eu vin ca un hoț. Fericit este cel ce veghează și își păzește hainele ca să nu umble gol, și oamenii să nu‑i vadă rușinea.“
16I‑au adunat în locul numit în ebraică „Armaghedon“16 Gr.: Armagedon, un nume ebraic transliterat de Ioan în greacă, a cărui semnificație reală nu este cunoscută. În unele mss ale NT apare sub diferite forme, ca de ex., Harmagedon; Armagedo; Magedon etc. Pentru că numele nu apare nicăieri în VT, opiniile exegeților diferă cu privire la care cuvânt/cuvinte sau silabe au fost transliterate de Ioan din ebraică. Unii consideră că Harmagedon sau Har‑Magedon înseamnă muntele (de lângă) Meghido sau cetatea Meghido. În VT Meghido a fost scena a numeroase bătălii decisive (vezi Jud. 5:19-20; 2 Regi 9:27; 2 Cron. 35:20-24), devenind un simbol al bătăliei decisive în care forțele răului vor fi învinse. Alții sunt de părere că numele înseamnă muntele adunării sau muntele întâlnirii, făcând aluzie la muntele pe care a fost așezat Templul lui Solomon, la nord de Ierusalimul antic, munte menționat în Is. 14:13 ca fiind locația unde Lucifer a vrut să‑I ia locul lui Dumnezeu..
17Al șaptelea și‑a vărsat vasul în văzduh. Și din Templu, de la tron, a ieșit un glas puternic, zicând: „S‑a terminat!“ 18Au avut loc fulgere, sunete18 Sau: voci. și tunete și a fost un mare cutremur, așa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n‑a mai fost un cutremur așa de mare. 19Cetatea cea mare s‑a rupt în trei părți, iar cetățile neamurilor s‑au prăbușit. Și marele Babilon a fost amintit înaintea lui Dumnezeu pentru a i se da paharul de vin al furiei mâniei Lui. 20Orice insulă a fugit, iar munții n‑au mai fost găsiți. 21Din cer a căzut peste oameni o grindină mare, cu boabe care cântăreau aproape un talant21 Aproximativ 30 kg.. Din cauza urgiei cu grindină, oamenii L‑au blasfemiat pe Dumnezeu, pentru că fusese o urgie foarte grea.
Die Schalen mit dem Zorn Gottes
1Jetzt hörte ich, wie eine gewaltige Stimme aus dem Tempel den sieben Engeln zurief: »Geht und gießt die sieben Schalen mit Gottes Zorn über die Erde aus.«
2Da ging der erste Engel und goss seine Schale auf die Erde. Sofort bildeten sich bösartige und schmerzhafte Geschwüre bei allen Menschen, die das Zeichen des Tieres trugen und seine Statue anbeteten. 3Der zweite Engel goss seine Schale in das Meer. Da wurde das Wasser zu Blut. Es war verklumpt und dick wie das Blut von einem Toten. Und alle Lebewesen im Meer verendeten.
4Der dritte Engel goss seine Schale über die Flüsse und Quellen. Alles wurde zu Blut. 5Dabei hörte ich, wie der Engel, der über das Wasser herrscht, sagte: »Du hast dein Urteil gesprochen, du heiliger Gott, der du bist und immer warst. Du bist ein gerechter Richter. 6Sie haben alle getötet, die zu dir gehören, und sie haben das Blut deiner Propheten vergossen. Deshalb hast du ihnen Blut zu trinken gegeben. Das haben sie verdient!« 7Und ich hörte, wie eine Stimme vom Altar her sagte: »Ja, Herr, du allmächtiger Gott! Deine Urteile sind wahr und gerecht.«
8Dann goss der vierte Engel seine Schale über die Sonne. Von nun an quälte sie die Menschen mit ihrem Feuer. 9Alle Menschen litten unter der sengenden Glut. Doch keiner kehrte um und erkannte Gott als den Herrn an, dem alle Ehre gebührt. Sie verfluchten vielmehr seinen Namen und lehnten sich weiter gegen ihn auf, der sie mit solch schrecklichen Katastrophen heimsuchte. 10Der fünfte Engel schüttete seine Schale über dem Thron des Tieres aus. Da versank das Reich des Tieres in tiefste Finsternis. Die Menschen zerbissen sich vor Schmerzen die Zunge. 11Aber auch jetzt bereuten sie nichts und kehrten nicht um, sondern verfluchten den Gott des Himmels, weil sie solche Schmerzen und qualvollen Geschwüre ertragen mussten.
12Der sechste Engel goss seine Schale in den großen Fluss, den Euphrat. Der Fluss trocknete aus, so dass die Könige aus dem Osten ungehindert mit ihren Armeen in das Land eindringen konnten. 13Ich sah, wie aus dem Maul des Drachen, des Tieres und des falschen Propheten drei Dämonen hervorkamen, die wie Frösche aussahen. 14Es sind böse Geister, die Wunder vollbringen. Sie schwärmen aus zu den Herrschern dieser Erde, um sie zum Kampf zu vereinen – dem Kampf der Entscheidung, wenn der große Tag des allmächtigen Gottes kommt.
15»Doch vergiss nicht«, sagt Christus, »ich komme plötzlich und unerwartet wie ein Dieb! Nur wer wach bleibt und bereit ist, darf sich an diesem Tag glücklich schätzen. Nur wer seine Kleider griffbereit hat, muss dann nicht nackt umherlaufen und sich schämen.«
16Die dämonischen Geister versammelten die Herrscher dieser Welt und ihre Heere an dem Ort, der auf Hebräisch »Harmagedon« heißt.
17Der siebte Engel schüttete seine Schale in die Luft. Da erklang vom Thron des Tempels im Himmel eine gewaltige Stimme: »Jetzt ist alles ausgeführt!« 18Blitze zuckten, der Donner krachte, und gewaltige Stimmen dröhnten. Die Erde bebte so heftig wie noch nie seit Menschengedenken. 19Die große Stadt Babylon zerbrach in drei Teile, und die Städte der Welt sanken in Trümmer. Gott hatte Babylon und ihre Sünden nicht vergessen. Nun musste sie den Kelch, der mit Gottes furchtbarem Zorn gefüllt ist, bis zur bitteren Neige leeren. 20Die Inseln versanken, und die Berge stürzten in sich zusammen. 21Riesige zentnerschwere Hagelbrocken fielen vom Himmel auf die Menschen. Sie verfluchten Gott wegen dieser furchtbaren Katastrophe.
