Apocalipsa 14 – NTLR & BPH

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 14:1-20

Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii

1M‑am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sion, și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scrise pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Său. 2Și am auzit un glas din cer, ca vuietul multor ape și ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l‑am auzit era ca al kitharozilor2 Termenul kitharodul este o denumire atribuită celui care cânta la kithara (vezi nota de la 5:8). Figura de stil folosită de autor aici este o figură a sonorității kitharozii care kitharodesc la kitharele lor, fiind un joc de cuvinte pe același radical. care cântă la kitharele lor. 3Ei cântau o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor. Nimeni nu putea să învețe acea cântare, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ. 4Aceștia sunt cei care nu s‑au pângărit cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel. 5Și în gura lor nu s‑a găsit minciună; ei sunt fără cusur.

Mesajele celor trei îngeri

6Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veșnică celor ce trăiesc pe pământ – la fiecare neam, seminție, limbă și popor. 7El spunea cu glas tare: „Fiți temători de Dumnezeu și dați‑I slavă, pentru că a sosit ceasul judecății Lui! Închinați‑vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele de apă!“

8Un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat să bea la toate neamurile din vinul8 Vinul simbolizează în VT judecata lui Dumnezeu (vezi Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33). Vezi și v. 10. furiei curviei ei8 Sau: vinul pasiunii curviei ei.!“

9Un alt înger, al treilea, le‑a urmat, zicând cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește un semn pe frunte sau pe mână, 10va bea și el din vinul furiei lui Dumnezeu, turnat neamestecat10 Adică cu toată tăria lui, nediluat. în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și sulf înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului. 11Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și chipului ei și cei ce primesc semnul numelui ei.“ 12Aici este răbdarea sfinților – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.12 Sau: credința lui Isus.

13Am auzit un glas din cer, zicând: „Scrie: fericiți sunt cei morți, cei care, de acum încolo, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.“

14Apoi m‑am uitat și iată că era un nor alb, iar pe nor ședea „cineva care era ca un fiu al omului“14 Vezi Dan. 7:13 și Apoc. 1:13, unde aceeași sintagmă se referă la Cristos. În acest verset însă, sintagma fiu al omului, chiar dacă are ecouri profetice, amintind de Dan. 7:13, funcționează ca un simplu idiom, făcând referire la cineva care se aseamănă la înfățișare cu un om. Acest personaj primește porunci de la un înger (v. 15). Conform textului din Mt. 13:39, cei care vor secera la sfârșitul veacului vor fi îngerii.. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuțită. 15Un alt înger a ieșit din Templu, strigându‑i cu glas tare celui ce ședea pe nor: „Trimite secera ta și seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“ 16Cel ce ședea pe nor și‑a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat.

17Un alt înger a ieșit din Templul care este în cer, având și el o seceră ascuțită. 18Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieșit de la altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită, zicând: „Trimite secera ta ascuțită și culege ciorchinii de struguri ai viței pământului, pentru că strugurii ei sunt copți!“ 19Îngerul și‑a aruncat secera pe pământ, a cules vița pământului și a aruncat strugurii în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu. 20Teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii20 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m. Aproximativ 300 km..

Bibelen på hverdagsdansk

Johannesʼ Åbenbaring 14:1-20

Lammet og den nye sang fra de 144.000

1Derefter så jeg, at Lammet pludselig stod på Zions bjerg. Sammen med det så jeg 144.000, som havde Lammets navn og dets Fars navn skrevet på panden. 2Så hørte jeg en buldren fra Himlen, der lød som et mægtigt vandfald eller en vedvarende torden. Det var som en utrolig mængde af harpespillere, 3der spillede og sang foran Guds trone, de fire levende væsener og de 24 medregenter. Det var en ny sang, som kun de 144.000, der var blevet løskøbt fra jorden, kunne lære. 4Det er dem, som ikke er blevet urene ved at dyrke afguder. De er uskyldsrene som jomfruer. Det er dem, der følger Lammet, hvor det end går. De er løskøbt ud af menneskeheden som den første høst for Gud og for Lammet. 5Der kommer ikke et usandt ord fra deres mund, og der er intet at udsætte på dem.

De tre engles budskab til hele jordens befolkning

6Derefter så jeg en engel flyve rundt på himlen. Den forkyndte det evige budskab om tro på Kristus på ethvert sprog til alle folkeslag over hele jorden. 7„Giv Gud den ære, der tilkommer ham,” råbte englen. „Dommens time er kommet. Bøj jer for ham, der skabte himlen og jorden, havet og alle vandkilderne.”

8Endnu en engel fulgte efter. Han råbte: „Hun er faldet! Det store Babylon, som forførte alle nationerne til at drikke af sin berusende og besnærende vin, er faldet.”

9En tredje engel fulgte efter, og han råbte: „De, der tilbeder uhyret og dets statue og tager imod dets mærke på panden eller på hånden, 10vil få Guds vrede at føle i fuldt mål. De vil opleve en nådesløs straf, hvor de bliver pint i ild og svovl for øjnene af de hellige engle og Lammet. 11Røgen fra deres pinested vil i al evighed stige op, og hverken dag eller nat vil der være nogen lindring for dem, der tilbeder uhyret og dets statue, og som tager imod dets mærke.”

12Men for alle dem, der tilhører Gud, dem, der holder fast ved hans befalinger og troen på Jesus, gælder det om at være udholdende.

13Så hørte jeg en stemme fra Himlen sige: „Skriv: ‚Velsignede er alle de, der fra nu af dør i troen på deres Herre.’ Ja, siger Ånden, så kan de få lov til at hvile ud efter den hårde kamp, for deres gerninger taler deres sag.”

Jordens høst, et introduktionsbillede til Guds sidste strafudmåling

14Derefter så jeg pludselig en hvid sky, og på skyen sad en skikkelse, som lignede et menneske.14,14 Eller: „en menneskesøn”. På hebraisk er „menneskesøn” et udtryk, der betyder „menneske”. Han havde en guldkrone på hovedet og en skarp segl i hånden. 15En anden engel kom ud fra den himmelske helligdom og råbte til ham, der sad på skyen: „Sving din segl over jorden og høst. Tiden er inde, for kornet er klar til høst.” 16Han, som sad på skyen, svang sin segl over jorden, og jordens korn blev høstet.

17Bagefter kom endnu en engel ud fra helligdommen med en skarp segl i hånden. 18En engel mere kom til syne, denne gang fra alteret, og han havde magt over ilden. Han råbte til englen med den skarpe segl: „Brug din segl og skær klaserne af jordens vinstok, for druerne er klar til høst.” 19Så svang englen sin segl over jorden, skar druerne af jordens vinstok og kastede dem i Guds vredes mægtige persekar. 20Druerne blev trådt i persekarret uden for byen, og fra karret strømmede der en flod af blod, der var 1.600 stadier14,20 De 1.600 stadier svarer til knap 300 km. Da 4 er menneskehedens og jordens tal, er det sandsynligt, at 4x4x100 har symbolsk betydning og står for det rent menneskelige uden guddommeligt islæt. 3 er tallet for det guddommelige og himmelske. lang og så dyb, at en hest ville synke i til halsen.