Apocalipsa 12 – NTLR & PEV

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 12:1-18

Femeia și dragonul

1În cer s‑a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, 2era însărcinată și striga în durerile și suferința nașterii. 3În cer s‑a văzut un alt semn: iată că un dragon3 Pentru alte creaturi folosite în sens metaforic pentru a‑i descrie pe vrăjmașii lui Dumnezeu, vezi Ps. 74:14; Is. 27:1; Eze. 29:3. mare, roșu, cu șapte capete și zece coarne, având pe capete șapte diademe, 4a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului și le‑a aruncat pe pământ. Dragonul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naște, să‑l mănânce. 5Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul Său. 6Iar femeia a fugit în pustie, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute șaizeci de zile6 Patruzeci și două de luni sau trei ani și jumătate..

7În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s‑au războit cu dragonul, iar dragonul și îngerii lui s‑au războit și ei. 8Dar n‑au putut învinge și locul lor nu li s‑a mai găsit în cer. 9Marele dragon a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care duce în rătăcire întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.

10Apoi am auzit în cer un glas puternic, zicând:

„Acum au venit mântuirea, puterea,

Împărăția Dumnezeului nostru

și autoritatea Cristosului10 Vezi nota de la 11:15. Său,

căci acuzatorul10 Vezi nota de la 2:9. fraților noștri a fost aruncat,

a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte.

11Ei l‑au învins prin sângele Mielului

și prin cuvântul mărturiei lor

și nu și‑au iubit viața, chiar până la moarte.

12De aceea, bucurați‑vă, ceruri,

și voi, cei ce locuiți în ele!

Vai de voi, pământ și mare,

pentru că diavolul a coborât la voi

cuprins de o mare furie,

fiindcă știe că are puțină vreme!“

13Când dragonul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit‑o pe femeia care născuse băiatul. 14Femeii i s‑au dat cele două aripi ale vulturului celui mare, ca să zboare în pustie, spre locul ei, unde să fie hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi14 Trei ani și jumătate sau patruzeci și două de luni, sau o mie două sute șaizeci de zile., departe de fața șarpelui. 15Șarpele a aruncat din gura lui apă ca un râu după femeie, pentru ca s‑o facă să fie luată de râu, 16dar pământul a venit în ajutorul femeii, și‑a deschis gura și a înghițit râul pe care‑l aruncase dragonul din gură. 17Atunci dragonul s‑a mâniat pe femeie și s‑a dus să poarte război cu rămășița seminței17 Sau: urmașilor. ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus. 18Apoi a stat18 Unele mss conțin: am stat. pe țărmul mării.18 Unele traduceri includ acest scurt verset în versetul 1 din capitolul următor, însă structura textului cere ca acesta să rămână în capitolul 12.

La Parola è Vita

Apocalisse 12:1-17

La donna e suo figlio

1Allora una scena grandiosa apparve nel cielo: una donna vestita di sole con la testa coronata da dodici stelle e la luna sotto i piedi. 2Era incinta, e gridava per le doglie del parto.

3Improvvisamente nel cielo apparve un grande drago rosso, con sette teste, dieci corna e sette diademi sulle teste. 4Con la coda trascinava la terza parte delle stelle dal cielo, e le scagliò sulla terra. Il drago si fermò davanti alla donna che stava per partorire, pronto a divorare il bambino, non appena fosse nato. 5La donna diede alla luce un maschio: quello che dovrà governare tutte le nazioni con pugno di ferro. Questo bambino fu rapito e portato su da Dio, presso il suo trono, 6mentre la donna fuggì nel deserto, in un luogo che Dio le aveva preparato. Là doveva trovare asilo per milleduecentosessanta giorni.

7Allora vi fu battaglia nel cielo: Michele e i suoi angeli combatterono contro il drago e i suoi eserciti di angeli decaduti. 8Ma il drago non riuscì ad avere la meglio e nel cielo non ci fu più posto per loro. 9Questo grande drago, lʼantico serpente, chiamato «diavolo» e «Satana», quello che imbroglia il mondo intero, fu gettato giù sulla terra ed anche i suoi angeli malvagi furono gettati giù.

10Allora udii nel cielo una voce potente che diceva: «Finalmente! Ora la salvezza, la potenza e il regno appartengono al nostro Dio, e lʼautorità appartiene al suo Cristo, perché è stato gettato sulla terra lʼaccusatore dei nostri fratelli, quello che giorno e notte li accusava davanti a Dio. 11Essi lʼhanno vinto col sangue dellʼAgnello e con la parola di Dio che hanno predicato.

Non si sono curati della propria vita, neppure quando si sono trovati faccia a faccia con la morte. 12Perciò, festeggiate, o cieli! E voi, abitanti dei cieli, gioite! Ma guai a voi, gente della terra, perché il diavolo è sceso fra voi pieno di furore, sapendo che gli resta ben poco tempo!»

13E quando il drago si trovò precipitato sulla terra, si mise ad inseguire la donna che aveva partorito il figlio maschio. 14Ma alla donna furono date le ali della grande aquila, perché potesse volare nel deserto, nel suo rifugio, dove, per tre anni e mezzo, trovò cibo e protezione, lontano dal serpente.

15Il drago, allora, vomitò dalla sua bocca, dietro alla donna, un fiume di acqua vero e proprio, perché la corrente la travolgesse. 16Ma la terra aiutò la donna: spalancò le sue fauci e inghiottì il fiume che il drago aveva vomitato. 17Allora il drago, furibondo contro la donna, se ne andò a far guerra al resto dei suoi figli: tutti quelli che osservano i comandamenti di Dio e confessano di appartenere a Gesù. Poi il drago si fermò sulla riva del mare.