Apocalipsa 10 – NTLR & HCV

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 10:1-11

Îngerul cu sulul cel mic

1Am văzut un alt înger puternic care cobora din cer învăluit într‑un nor și având deasupra capului un curcubeu. Fața lui era ca soarele, picioarele îi erau ca niște stâlpi de foc, 2și în mână avea un sul mic, care era deschis. Și‑a pus piciorul drept pe mare, piciorul stâng pe uscat 3și a strigat cu glas tare, așa cum rage un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete și‑au făcut auzite glasurile lor, 4iar când cele șapte tunete au vorbit, eram gata să scriu, însă din cer am auzit un glas, zicând: „Pecetluiește ceea ce au spus cele șapte tunete și nu scrie!“ 5Îngerul pe care l‑am văzut stând în picioare pe mare și pe uscat și‑a ridicat mâna dreaptă spre cer 6și a jurat pe Cel Ce trăiește în vecii vecilor, Care a creat cerul și ceea ce este în el, pământul și ceea ce este pe el și marea și ceea ce este în ea, că nu va mai fi nicio amânare, 7ci în zilele când al șaptelea înger va suna din trâmbiță, se va împlini taina7 Vezi nota de la 1:20. lui Dumnezeu, așa cum le‑a vestit El robilor Săi, profeții.

8Glasul pe care l‑am auzit din cer mi‑a vorbit din nou și mi‑a zis: „Du‑te, ia sulul deschis care este în mâna îngerului ce stă în picioare pe mare și pe uscat!“ 9M‑am dus la înger și i‑am zis să‑mi dea acel sul mic. El mi‑a zis: „Ia‑l și mănâncă‑l! Îți va amărî stomacul, dar în gură îți va fi dulce ca mierea.“9 Exprimare întâlnită și în Eze. 3:3, 14. 10Am luat sulul din mâna îngerului și l‑am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar când l‑am mâncat, stomacul mi s‑a făcut amar. 11Atunci el mi‑a zis: „Trebuie să profețești din nou despre multe popoare, neamuri, limbi și regi11 Sau: despre popoare, neamuri, limbi și mulți regi.!“

Hindi Contemporary Version

प्रकाशन 10:1-11

निकट आता अंतिम दंड

1तब मुझे स्वर्ग से उतरता हुआ एक दूसरा शक्तिशाली स्वर्गदूत दिखाई दिया, जिसने बादल को कपड़ों के समान धारण किया हुआ था, उसके सिर के ऊपर सात रंगों का मेघधनुष था, उसका चेहरा सूर्य सा तथा पैर आग के खंभे के समान थे. 2उसके हाथ में एक छोटी पुस्तिका खुली हुई थी. उसने अपना दायां पांव समुद्र पर तथा बायां भूमि पर रखा. 3वह ऊंचे शब्द में सिंह गर्जन जैसे पुकार उठा. उसके पुकारने पर सात बादलों के गर्जन भी पुकार उठे. 4जब सात बादलों के गर्जन बोल चुके, मैं लिखने के लिए तैयार हुआ ही था; पर मैंने स्वर्ग से यह आवाज सुनी, “जो कुछ सात बादलों के गर्जन ने कहा है, उसे लिखो मत परंतु मुहरबंद कर दो.”

5तब उस स्वर्गदूत ने, जिसे मैंने समुद्र तथा भूमि पर खड़े हुए देखा था, अपना दायां हाथ स्वर्ग की ओर उठाया 6और उसने उनकी, जो हमेशा के लिए जीवित हैं, जिन्होंने स्वर्ग और उसमें बसी सब वस्तुओं को, पृथ्वी तथा उसमें बसी सब वस्तुओं को तथा समुद्र तथा उसमें बसी सब वस्तुओं को बनाया है, शपथ खाते हुए यह कहा: “अब और देर न होगी. 7उस समय, जब सातवां स्वर्गदूत तुरही फूंकेगा, परमेश्वर अपनी गुप्‍त योजनाएं पूरी करेंगे, जिनकी घोषणा उन्होंने अपने दासों—अपने भविष्यद्वक्ताओं से की थी.”

8जो शब्द मैंने स्वर्ग से सुना था, उसने दोबारा मुझे संबोधित करते हुए कहा, “जाओ! उस स्वर्गदूत के हाथ से, जो समुद्र तथा भूमि पर खड़ा है, वह खुली हुई पुस्तिका ले लो.”

9मैंने स्वर्गदूत के पास जाकर उससे वह पुस्तिका मांगी. उसने मुझे वह पुस्तिका देते हुए कहा, “लो, इसे खा लो. यह तुम्हारे उदर को तो खट्टा कर देगी किंतु तुम्हारे मुंह में यह शहद के समान मीठी लगेगी.”10:9 यहेज 3:3 10मैंने स्वर्गदूत से वह पुस्तिका लेकर खा ली. मुझे वह मुंह में तो शहद के समान मीठी लगी किंतु खा लेने पर मेरा उदर खट्टा हो गया. 11तब मुझसे कहा गया, “यह ज़रूरी है कि तुम दोबारा अनेक प्रजातियों, राष्ट्रों, भाषाओं तथा राजाओं के संबंध में भविष्यवाणी करो.”