Amos 9 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Amos 9:1-15

Israel va fi distrus

1L‑am văzut pe Stăpânul stând lângă altar. El a zis:

„Lovește capitelurile stâlpilor,

ca să se clatine pragurile!

Năruiește‑le peste capetele tuturor!

Pe cei ce vor scăpa îi voi ucide cu sabia.

Niciunul dintre ei nu va putea să fugă

și niciunul nu va reuși să scape.

2Chiar dacă ar săpa până în Locuința Morților2 Ebr.: Șeol,

și de acolo mâna Mea îi va apuca!

Chiar dacă s‑ar sui în ceruri,

și de acolo îi voi coborî!

3Chiar dacă s‑ar ascunde pe vârful Carmelului

și acolo îi voi căuta și‑i voi lua!

Chiar dacă s‑ar ascunde dinaintea ochilor Mei pe fundul mării,

și acolo voi porunci șarpelui să‑i muște!

4Chiar dacă ar merge în captivitate în fața dușmanilor lor,

și acolo voi porunci sabiei să‑i ucidă!

Îmi voi aținti privirea asupra lor,

ca să le fac rău, și nu bine!“

5Stăpânul, Domnul Oștirilor,

atinge pământul, și el se topește.

Toți cei ce locuiesc pe el bocesc.

Tot ce este în el se învolburează precum Nilul

și se retrage ca Râul Egiptului.

6El Și‑a zidit scările6 Sensul termenului ebraic este nesigur. Sau: pașii Săi; sau camerele Sale de sus. în ceruri

și a întemeiat sfera Sa cerească6 Sensul termenului ebraic este nesigur. deasupra pământului!

El cheamă apele mării

și le revarsă pe fața pământului!

Domnul este Numele Lui!

7„Fii ai lui Israel, nu sunteți voi pentru Mine

ca și cușiții?7 Locuitori din regiunea Nilului Superior; etiopieni. zice Domnul.

Nu l‑am scos Eu pe Israel din țara Egiptului

cum i‑am scos pe filisteni din Caftor7 Insula Creta.

și pe aramei din Chir?

8Iată, ochii Stăpânului Domn

sunt peste regatul păcătos!

Îl voi nimici de pe fața pământului!

Totuși, nu voi nimici de tot

Casa lui Iacov, zice Domnul.

9Căci iată că Eu voi porunci

și voi scutura Casa lui Israel între toate neamurile,

așa cum se scutură ciurul,

fără să cadă niciun bob pe pământ!

10Toți păcătoșii din poporul Meu

vor muri loviți de sabie,

toți cei ce zic:

«Nu se va apropia de noi nenorocirea și nu ne va ajunge!»

Restaurarea lui Israel

11În ziua aceea, voi înălța din nou cortul căzut al lui David.

Îi voi repara crăpăturile,

îi voi înălța din nou ruinele

și‑l voi reclădi așa cum era în zilele de odinioară,

12ca astfel să ia în stăpânire rămășița Edomului,

precum și toate neamurile

peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul,

Cel Care face aceste lucruri.

13Iată, vin zile, zice Domnul,

când cel ce ară îl va ajunge pe cel ce culege,

iar negustorul de struguri –

pe cel ce împrăștie sămânța.

Munții vor picura must,

iar acesta se va scurge din toate dealurile.

14Îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel;

ei vor rezidi cetățile pustiite și vor locui în ele.

Vor planta vii și vor bea din vinul lor;

vor sădi grădini și vor mânca din roadele lor.

15Eu îi voi sădi în patria lor

și nu vor mai fi dezrădăcinați

din țara pe care le‑am dat‑o“,

zice Domnul Dumnezeul tău.