Nouă Traducere În Limba Română

3 Ioan

Bătrânul[a], către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr.

Preaiubitule, mă rog să-ţi meargă bine în toate şi să fii sănătos, aşa cum îi merge bine sufletului tău. M-am bucurat mult când au venit fraţi şi au depus mărturie cu privire la credincioşia ta faţă de adevăr, şi anume despre cum umbli în adevăr. Nu am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.

Preaiubitule, tu faci cu credincioşie ceea ce lucrezi pentru fraţi, şi chiar pentru străini. Ei au depus mărturie înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Şi bine vei face să-i trimiţi mai departe în drumul lor, într-un mod vrednic de Dumnezeu. Căci ei şi-au început călătoria de dragul Numelui Lui fără să primească nimic de la neamuri[b]. Noi deci suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim conlucrători cu adevărul.

Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, căruia îi place să fie primul între ei, nu ne bagă în seamă. 10 De aceea, dacă vin, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Şi nu se mulţumeşte doar cu acestea, dar nu-i primeşte nici pe fraţi, iar pe cei ce vor să facă lucrul acesta îi împiedică şi-i alungă din biserică.

11 Preaiubitule, nu imita răul, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. 12 Toţi depun o mărturie bună despre Demetrius, chiar şi adevărul. Dar şi noi depunem mărturie, şi ştii că mărturia noastră este adevărată.

13 Aveam multe să-ţi scriu, dar nu vreau să-ţi scriu cu cerneală şi condei, 14 ci sper să te văd curând şi atunci vom vorbi gură către gură. 15 Pace ţie! Prietenii de aici te salută. Salută-i pe prietenii de acolo, pe fiecare pe nume.

Notas al pie

  1. 3 Ioan 1:1 Sau : Prezbiterul
  2. 3 Ioan 1:7 Lit.: de la păgâni (sau: de la necredincioşi)

Nova Versão Internacional

3 João

O presbítero

ao amado Gaio, a quem amo na verdade.

Amado, oro para que você tenha boa saúde e tudo lhe corra bem, assim como vai bem a sua alma. Muito me alegrei ao receber a visita de alguns irmãos que falaram a respeito da sua fidelidade, de como você continua andando na verdade. Não tenho alegria maior do que ouvir que meus filhos estão andando na verdade.

Amado, você é fiel no que está fazendo pelos irmãos, apesar de lhe serem desconhecidos. Eles falaram à igreja a respeito deste seu amor. Você fará bem se os encaminhar em sua viagem de modo agradável a Deus, pois foi por causa do Nome que eles saíram, sem receber ajuda alguma dos gentios[a]. É, pois, nosso dever receber com hospitalidade irmãos como esses, para que nos tornemos cooperadores em favor da verdade.

Escrevi à igreja, mas Diótrefes, que gosta muito de ser o mais importante entre eles, não nos recebe. 10 Portanto, se eu for, chamarei a atenção dele para o que está fazendo com suas palavras maldosas contra nós. Não satisfeito com isso, ele se recusa a receber os irmãos, impede os que desejam recebê-los e os expulsa da igreja.

11 Amado, não imite o que é mau, mas sim o que é bom. Aquele que faz o bem é de Deus; aquele que faz o mal não viu a Deus. 12 Quanto a Demétrio, todos falam bem dele, e a própria verdade testemunha a seu favor. Nós também testemunhamos, e você sabe que o nosso testemunho é verdadeiro.

13 Tenho muito que lhe escrever, mas não desejo fazê-lo com pena e tinta. 14 Espero vê-lo em breve, e então conversaremos face a face.

15 A paz seja com você. Os amigos daqui lhe enviam saudações. Saúde os amigos daí, um por um.

Notas al pie

  1. 7 Isto é, dos que não são judeus.