Nouă Traducere În Limba Română

3 Ioan 1:1-15

1Bătrânul, către preaiubitul Gaius, pe care‑l iubesc în adevăr.

2Preaiubitule, mă rog să‑ți meargă bine în toate și să fii sănătos, așa cum îi merge bine sufletului tău. 3Căci m‑am bucurat foarte mult când au venit frați și au mărturisit că ești credincios adevărului și că umbli în adevăr. 4Nu am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii4 În contextul cultural în care au fost scrise aceste scrisori, termenul copil poate face referire la orice descendent pe linie de ucenicie. mei că umblă în adevăr.

5Preaiubitule, tu arăți credincioșie în orice lucrezi pentru frați, și chiar pentru străini. 6Ei au mărturisit înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Și bine vei face să‑i trimiți mai departe în călătoria lor într‑un mod vrednic de Dumnezeu. 7Căci ei și‑au început călătoria de dragul Numelui Său, fără să primească nimic de la neamuri. 8Așadar, noi suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim lucrători împreună cu adevărul.

9Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, care dorește să aibă întâietate între ei, nu ne acceptă. 10De aceea, dacă voi veni, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Și nu se mulțumește doar cu acestea, dar nu‑i primește nici pe frați, iar pe cei ce doresc să‑i primească, îi împiedică și‑i alungă din biserică.

11Preaiubitule, nu urma exemplul11 Sau: nu imita. răului, ci al binelui. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L‑a văzut pe Dumnezeu. 12Demetrius este mărturisit de bine de către toți, chiar și de către adevărul însuși. Dar și noi mărturisim, și știi că mărturia noastră este adevărată.

13Aveam multe să‑ți scriu, dar nu vreau să‑ți scriu cu cerneală și condei, 14ci sper să te văd în curând și atunci vom vorbi gură către gură. 15Pace ție! Prietenii de aici te salută. Salută‑i pe prietenii de acolo, pe fiecare pe nume.

New International Reader's Version

3 John 1:1-15

1I, the elder, am writing this letter.

I am sending it to you, my dear friend Gaius. I love you because of the truth.

2Dear friend, I know that your spiritual life is going well. I pray that you also may enjoy good health. And I pray that everything else may go well with you. 3Some believers came to me and told me that you are faithful to the truth. They told me that you continue to live by it. This news gave me great joy. 4I have no greater joy than to hear that my children are living by the truth.

5Dear friend, you are faithful in what you are doing for the brothers and sisters. You are faithful even though they are strangers to you. 6They have told the church about your love. Please help them by sending them on their way in a manner that honors God. 7They started on their journey to serve Jesus Christ. They didn’t receive any help from those who aren’t believers. 8So we should welcome people like them. We should work together with them for the truth.

9I wrote to the church. But Diotrephes will not welcome us. He loves to be the first in everything. 10So when I come, I will point out what he is doing. He is saying evil things that aren’t true about us. Even this doesn’t satisfy him. So he refuses to welcome other believers. He also keeps others from welcoming them. In fact, he throws them out of the church.

11Dear friend, don’t be like those who do evil. Be like those who do good. Anyone who does what is good belongs to God. Anyone who does what is evil hasn’t really seen or known God. 12Everyone says good things about Demetrius. He lives in keeping with the truth. We also say good things about him. And you know that what we say is true.

13I have a lot to write to you. But I don’t want to write with pen and ink. 14I hope I can see you soon. Then we can talk face to face.

15May you have peace.

The friends here send their greetings. Greet each one of the friends there.