2 Timotei 3 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

2 Timotei 3:1-17

Răutatea oamenilor în zilele de pe urmă

1Să știi că în zilele de pe urmă1 Expresia zilele de pe urmă nu se referă doar la viitorul îndepărtat, ci include și perioada în care trăiește apostolul (vezi v. 6, unde el începe să folosească timpul prezent). Îndemnul din v. 5 (Ferește‑te de aceștia), implică faptul că specificul zilelor de pe urmă se regăsește deja în caracterul oponenților lui Timotei. vor fi vremuri grele. 2Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, blasfemiatori, neascultători de părinți, nemulțumitori, lipsiți de sfințenie, 3fără afecțiune, neînduplecați, calomniatori, neînfrânați, sălbatici, neiubitori de bine, 4trădători, nesăbuiți, încrezuți, iubitori mai degrabă de plăceri, decât de Dumnezeu, 5având o formă de evlavie, dar negându‑i puterea. Ferește‑te de aceștia!

6Căci dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate, mânate de felurite pofte, 7care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului. 8Așa cum Iannes și Iambres8 Conform tradiției evreiești, numele vrăjitorilor lui Faraon, care i s‑au împotrivit lui Moise, au fost Iannes și Iambres (vezi Ex. 7:11). i s‑au împotrivit lui Moise, tot astfel și acești oameni cu minți pervertite se împotrivesc adevărului, fiind descalificați8 Termenul adokimos înseamnă neaprobat, care nu trece la test, dovedit fals la probe. în ce privește credința. 9Dar ei nu vor mai înainta mult, pentru că, la fel ca în cazul celor doi, nebunia lor va fi arătată tuturor.

Îndemnuri pentru Timotei

10Însă tu mi‑ai urmărit îndeaproape învățătura, purtarea, țelul, credința, îndelunga răbdare, dragostea, perseverența10 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții., 11persecuțiile și suferințele, lucrurile care mi s‑au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Am îndurat astfel de persecuții, dar Domnul m‑a scăpat din toate. 12Toți cei ce vor să trăiască o viață evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutați. 13Dar oamenii răi și impostorii vor merge din rău în mai rău, ducându‑i în rătăcire pe alții și rătăcindu‑se ei înșiși. 14Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le‑ai învățat și de care ai ajuns convins. Tu știi de la cine14 Pronumele grecesc este la forma de plural. le‑ai învățat 15și cum, din copilărie, ai cunoscut Sfintele Scripturi, care‑ți pot da înțelepciunea ce duce la mântuire prin credința în Cristos Isus. 16Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru acea disciplinare în dreptate, 17pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.