2 Samuel 4 – NTLR & HCV

Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 4:1-12

Asasinarea lui Iș‑Boșet

1Când a auzit că Abner a murit în Hebron, lui Iș‑Boșet, fiul lui Saul, i s‑au înmuiat mâinile, și tot Israelul s‑a îngrozit. 2Fiul lui Saul avea două căpetenii peste cetele de prădători. Unul se numea Baana, iar celălalt se numea Recab. Aceștia erau fiii lui Rimon, din Beerot, din seminția lui Beniamin – Beerot este considerat ca făcând parte din Beniamin 3deoarece beerotiții fugiseră la Ghitaim. Ei au locuit acolo ca străini până în ziua aceasta.

4(Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu care era olog de ambele picioare. Acesta era în vârstă de cinci ani când a sosit din Izreel vestea morții lui Saul și a lui Ionatan. Doica sa l‑a luat și a fugit cu el, însă în graba ei, copilul a căzut și a rămas olog. Numele lui era Mefiboșet).

5Într‑o zi, acești fii ai lui Rimon din Beerot, Recab și Baana, au plecat spre casa lui Iș‑Boșet și au sosit acolo în arșița zilei, tocmai când acesta se odihnea la amiază. 6Au pătruns până în interiorul casei ca și cum ar fi dorit să ia niște grâu și l‑au înjunghiat în stomac. Apoi Recab și fratele său, Baana, au reușit să scape. 7Ei intraseră în casă, în timp ce acesta era culcat pe pat, în dormitorul său. După ce l‑au înjunghiat și l‑au omorât, i‑au tăiat capul. Apoi, luându‑i capul cu ei, au străbătut Araba7 Vezi nota de la 2:29. toată noaptea.

8Au adus capul lui Iș‑Boșet la David, la Hebron, și i‑au zis regelui:

– Iată capul lui Iș‑Boșet, fiul lui Saul, dușmanul tău, care a căutat să‑ți ia viața. Astăzi, Domnul l‑a răzbunat pe stăpânul meu, regele, împotriva lui Saul și a seminței lui.

9David însă le‑a răspuns lui Recab și fratelui său, Baana, fiii lui Rimon din Beerot:

– Viu este Domnul, Care m‑a izbăvit din toate necazurile, 10că pe cel care m‑a înștiințat, zicând: „Iată, Saul este mort!“, crezând că îmi aduce vești bune, l‑am prins și l‑am ucis la Țiklag. Aceasta a fost răsplata pentru vestea pe care mi‑a adus‑o. 11Oare nu voi face cu atât mai mult unor ticăloși care ucid un om drept în casa și în patul său? Prin urmare, să nu cer eu sângele lui din mâna voastră și să nu vă șterg eu de pe fața pământului?

12David le‑a poruncit oamenilor săi, iar aceștia i‑au ucis. Le‑au tăiat mâinile și picioarele și le‑au atârnat trupurile lângă iazul din Hebron. Capul lui Iș‑Boșet însă l‑au luat și l‑au înmormântat în mormântul lui Abner din Hebron.

Hindi Contemporary Version

2 शमुएल 4:1-12

इश-बोशेथ का वध

1अबनेर की मृत्यु का समाचार सुनकर इश-बोशेथ का साहस जाता रहा, और सारे इस्राएल में निराशा छा गई. 2शाऊल के पुत्र के छापामार दलों के दो प्रधान थे: बाअनाह और रेखाब. ये दोनों बिन्यामिन प्रदेश के बएरोथ नगरवासी रिम्मोन नामक व्यक्ति के पुत्र थे. बीरोथ नगर बिन्यामिन प्रदेश का हिस्सा माना जाता था, 3बीरोथवासियों को पलायन कर गित्ताईम नगर में जा बसना पड़ा, और वे वहां आज तक परदेशी ही माने जाते हैं.

4शाऊल के पुत्र योनातन के एक पुत्र था, जो पैरों से विकलांग था. जब येज़्रील से शाऊल और योनातन से संबंधित समाचार उन्हें दिया गया, वह सिर्फ पांच वर्ष का था. उसकी सेविका उसे लेकर भाग रही थी; उतावली में वह गिर पड़ा और विकलांग रह गया. उसका नाम मेफ़िबोशेथ था.

5बीरोथवासी रिम्मोन के दोनों पुत्रों, रेखाब और बाअनाह ने यात्रा प्रारंभ की, और वे इश-बोशेथ के आवास पर उस समय जा पहुंचे जब दिन की गर्मी के समय इश-बोशेथ विश्राम कर रहा था. 6वे भवन के बीचवाले कमरे में कुछ इस ढंग से जा पहुंचे मानो वे वहां गेहूं लेने आए थे. वहां उन्होंने इश-बोशेथ के पेट में वार कर दिया. यह करके रेखाब और उसका भाई बाअनाह भाग निकले.

7जब उन्होंने भवन में प्रवेश किया, इश-बोशेथ अपने कमरे में बिछौने पर लेटे हुए थे. उन्होंने उन पर वार किया, जिससे उनकी मृत्यु हो गई. इसके बाद उन्होंने उनका सिर काट लिया और उसे लेकर वे सारी रात अराबाह मार्ग पर चलते रहे. 8इश-बोशेथ के सिर को लेकर दावीद के पास हेब्रोन जा पहुंचे और उन्हें यह सूचना दी, “यह देखिए, आपके शत्रु शाऊल के पुत्र इश-बोशेथ का सिर, जो आपके प्राणों के प्यासे रहे थे. अब आज याहवेह ने राजा, मेरे स्वामी को शाऊल और उनके वंशजों का बदला दे दिया है.”

9दावीद ने बीरोथवासी रिम्मोन के पुत्रों रेखाब और उसके भाई बाअनाह को उत्तर दिया, “जीवित याहवेह की शपथ, जिन्होंने मेरे जीवन को सभी पीड़ाओं से छुड़ाया है, 10जब उस व्यक्ति ने आकर मुझे सूचना दी, सुनिए, ‘शाऊल की मृत्यु हो चुकी है,’ वह यह समझ रहा था कि वह मेरे लिए शुभ संदेश लेकर आया है, मैंने उसे पकड़ा और उसका वध कर दिया, यह ज़िकलाग की घटना है. उसके द्वारा लाए गए समाचार का ईनाम मैंने उसे इस रीति से दिया था. 11अब यह विचार करो कि और कितनी अधिक होगी वह प्रतिक्रिया, जब दुष्ट व्यक्तियों ने एक धर्मी व्यक्ति की हत्या उसके घर में जाकर उसके बिछौने पर की है. क्या सही नहीं कि उसके रक्त का बदला तुम्हीं से लेकर तुम्हें पृथ्वी पर से मिटा दूं!”

12तब दावीद ने युवाओं को आदेश दिया और उन्होंने उन दोनों की हत्या कर दी, उनके हाथ और पांव काटकर उनके शव हेब्रोन के ताल के निकट लटका दिए. मगर उन्होंने इश-बोशेथ के सिर को हेब्रोन में अबनेर की कब्र में गाड़ दिया.