1Războiul dintre Casa lui Saul și Casa lui David a durat mult timp. David devenea tot mai puternic, în timp ce Casa lui Saul slăbea tot mai mult.
2Fiii lui David care i s‑au născut la Hebron sunt următorii:
Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam;
3Chileab, al doilea, fiul lui Abigail, fosta soție a lui Nabal, carmelitul;
Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheșurului;
4Adonia, al patrulea, fiul Haghitei;
Șefatia, al cincilea, fiul lui Abital;
5Itream, al șaselea, al lui Egla, soția lui David.
Aceștia i s‑au născut lui David în Hebron.
Abner, de partea lui David
6În timpul războiului dintre Casa lui Saul și Casa lui David, Abner a devenit puternic în Casa lui Saul. 7Saul avea o țiitoare pe nume Rițpa, fiica lui Aia.
Iș‑Boșet i‑a zis lui Abner:
– De ce ai intrat la7 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale. țiitoarea tatălui meu?
8Abner s‑a mâniat foarte tare din cauza spuselor lui Iș‑Boșet și i‑a zis:
– Oare cap de câine sunt eu? Sunt eu oare de partea lui Iuda? Astăzi am dat dovadă de credincioșie față de Casa tatălui tău, Saul, a fraților și a prietenilor lui și nu te‑am dat în mâna lui David, iar tu mă găsești astăzi vinovat din cauza acestei femei!? 9Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de Abner9 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑i facă Dumnezeu lui Abner și chiar mai mult). dacă nu voi face pentru David ceea ce Domnul i‑a promis prin jurământ, 10și anume că va lua domnia de la Casa lui Saul și va ridica tronul lui David peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer-Șeba10 Sau: de la un capăt la celălalt, Dan marcând extremitatea nordică a Israelului iar Beer-Șeba pe cea sudică..
11Iș‑Boșet n‑a îndrăznit să‑i mai spună ceva lui Abner, pentru că se temea de el. 12Abner a trimis mesageri la David, din partea lui, zicând: „A cui este țara?“ Apoi a zis: „Încheie un legământ cu mine și, iată, mâna mea va fi cu tine ca să întorci la tine întreg Israelul!“ 13David i‑a răspuns: „Bine, voi încheia legământ cu tine, însă îți cer un singur lucru: nu‑mi vei mai vedea fața dacă nu mi‑o aduci pe Mihal, fiica lui Saul, atunci când vii să mă vezi!“ 14David a trimis mesageri la Iș‑Boșet, fiul lui Saul, zicând: „Dă‑mi‑o pe soția mea, pe Mihal, cu care m‑am logodit pentru prețul celor o sută de prepuțuri de‑ale filistenilor!“
15Iș‑Boșet a trimis după ea, și aceasta a fost luată de la soțul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiș. 16Soțul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i‑a zis: „Întoarce‑te acasă!“ Și el s‑a întors acasă.
17Apoi Abner a vorbit cu bătrânii lui Israel,17 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7) [peste tot în carte]. zicând: „Chiar și în trecut ați căutat să‑l aveți pe David rege peste voi. 18Acum, faceți întocmai, căci Domnul i‑a vorbit lui David, zicând: «Prin mâna robului Meu David, am să‑l izbăvesc pe poporul Meu, Israel, din mâna filistenilor și a tuturor dușmanilor săi.»“
19Abner a vorbit, de asemenea, și în auzul celor din Beniamin. După aceea Abner s‑a dus la Hebron ca să spună și în auzul lui David tot ceea ce era bine în ochii lui Israel și a întregii Case a lui Beniamin. 20A sosit la David, la Hebron, însoțit de douăzeci de bărbați. Și David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și a oamenilor care erau cu el. 21Abner i‑a zis lui David: „Lasă‑mă să plec și să adun tot Israelul la stăpânul meu, regele, ca să încheie un legământ cu tine și astfel să domnești peste tot ce dorește sufletul tău.“
David i‑a dat voie lui Abner să plece, iar acesta a plecat în pace.
Abner, asasinat de Ioab
22Chiar atunci slujitorii lui David și Ioab s‑au întors de la un raid și au adus cu ei o mare pradă. Abner însă nu se mai afla împreună cu David la Hebron, căci acesta îi dăduse drumul, iar el plecase în pace. 23Când Ioab și toată oștirea care era cu el au ajuns, l‑au înștiințat pe Ioab, zicând: „Abner, fiul lui Ner, a venit la rege, iar acesta i‑a dat drumul, și el a plecat în pace“. 24Ioab a venit la rege și i‑a zis: „Ce‑ai făcut? Iată, Abner a fost la tine, iar tu i‑ai dat voie să plece. De ce? 25Îl cunoști bine pe Abner, fiul lui Ner! El a venit ca să te înșele, ca să‑ți cunoască mișcările25 Lit.: ca să afle când ieși (sau pleci) și când intri (sau te întorci). și ca să știe tot ceea ce faci.“
26După ce a ieșit de la David, Ioab a trimis mesageri după Abner, care l‑au adus înapoi de la puțul26 Sau: rezervorul, în care se aduna apa în sezonul ploios. lui Sira. David însă nu știa nimic. 27Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l‑a luat deoparte, la poartă, ca și cum i‑ar vorbi în taină. Acolo, ca să‑l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l‑a lovit în stomac și a murit. 28Când David a aflat ce s‑a întâmplat, a zis: „Eu și regatul meu suntem nevinovați înaintea Domnului, pentru totdeauna, de moartea lui Abner, fiul lui Ner. 29Fie ca vina acestei morți să cadă asupra lui Ioab și asupra familiei tatălui său! Fie ca în familia lui Ioab să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere29 O scurgere de sămânță sau una datorată unor infecții sau răni deschise. sau o infecție29 Ebr.: tsara’, un verb la participiu din care derivă substantivul tsara’at (termen care, prin intermediul LXX, a ajuns să fie redat în versiunile moderne prin lepră). Majoritatea studiilor lexicale și medicale au ajuns însă la concluzia că termenul tradus în mod tradițional cu lepră se referă la o varietate de afecțiuni/infecții ale pielii, contagioase sau nu, care pot să includă Boala lui Hansen (lepra modernă, provocată de bacilul Mycobacterium leprae), dar și o serie de alte diagnostice moderne, cum ar fi: psoriazis, vitiligo, râie, dermatită seboreică, precum și alte tipuri de infecții datorate micozelor cutanate (ciupercile de piele). De asemenea, cele mai multe dintre simptomele și caracteristicile descrise în Lev. 13 nu se potrivesc maladiei lui Hansen., cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă lovit de sabie și cineva care să ducă lipsă de pâine.“ 30(Ioab împreună cu fratele său Abișai l‑au ucis pe Abner pentru că, în lupta de la Ghivon, acesta îl omorâse pe fratele lor Asael.)
31David i‑a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Sfâșiați‑vă hainele, încingeți‑vă cu saci și mergeți jelind înaintea lui Abner.“ Regele David mergea în urma sicriului. 32L‑au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele și‑a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner și tot poporul a plâns. 33Regele a cântat această cântare de jale:
Să moară Abner cum moare un nebun?
34N‑aveai nici mâinile legate,
nici picioarele puse în lanțuri.
Ai căzut ca unul răpus de mișei.
Și tot poporul a plâns din nou după Abner. 35Tot poporul s‑a apropiat de David ca să‑l determine să mănânce cât mai era încă ziuă, însă David a jurat, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea35 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui.“
36Tot poporul a văzut aceasta și le‑a plăcut36 Lit.: și a fost bine în ochii lor. hotărârea regelui. De altfel, tot ce a făcut regele a plăcut întregului popor. 37Astfel, în acea zi, tot poporul și tot Israelul au știut că nu regele l‑a omorât pe Abner, fiul lui Ner. 38Apoi regele le‑a zis slujitorilor săi: „Nu vă dați seama că un prinț și un mare om a căzut astăzi în Israel? 39Și astăzi, deși sunt uns ca rege, sunt slab, iar acești bărbați, fiii Țeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Fie ca Domnul să‑i răsplătească celui rău după răutatea lui!“
1La guerra entre las familias de Saúl y de David se prolongó durante mucho tiempo. David consolidaba más y más su reino, en tanto que el de Saúl se iba debilitando.
Hijos de David nacidos en Hebrón
3:2-5 – 1Cr 3:1-4
2Mientras estuvo en Hebrón, David tuvo los siguientes hijos:
Su primogénito fue Amnón hijo de Ajinoán la jezrelita;
3el segundo, Quileab hijo de Abigaíl, viuda de Nabal de Carmel;
el tercero, Absalón hijo de Macá, la hija del rey Talmay de Guesur;
4el cuarto, Adonías hijo de Jaguit;
el quinto, Sefatías hijo de Abital;
5el sexto, Itreán hijo de Eglá, que era otra esposa de David.
Estos son los hijos que le nacieron a David mientras estuvo en Hebrón.
Abner hace un pacto con David
6Durante la guerra entre las familias de Saúl y de David, Abner fue consolidando su posición en el reino de Saúl, 7aunque Isboset le echó en cara a Abner el haberse acostado con Rizpa hija de Ayá, que había sido concubina de Saúl. 8A Abner le molestó mucho la acusación, así que replicó:
―¿Acaso soy un perros de Judá? Hasta el día de hoy me he mantenido fiel a la familia de tu padre Saúl, incluso a sus parientes y amigos, y conste que no te he entregado en manos de David. ¡Y ahora me sales con que he cometido una falta con esa mujer! 9Que Dios me castigue sin piedad si ahora yo no procedo con David conforme a lo que el Señor le juró: 10Voy a quitarle el reino a la familia de Saúl y a establecer el trono de David sobre Israel y Judá, desde Dan hasta Berseba.
11Isboset no se atrevió a responderle a Abner ni una sola palabra, pues le tenía miedo. 12Entonces Abner envió unos mensajeros a decirle a David: «¿A quién le pertenece la tierra, si no a ti? Haz un pacto conmigo, y yo te apoyaré para hacer que todo Israel se ponga de tu parte».
13«Muy bien —respondió David—. Haré un pacto contigo, pero con esta condición: Cuando vengas a verme, trae contigo a Mical hija de Saúl. De lo contrario, no te recibiré». 14Además, David envió unos mensajeros a decirle a Isboset hijo de Saúl: «Devuélveme a mi esposa Mical, por la que di a cambio cien prepucios de filisteos».
15Por tanto, Isboset mandó que se la quitaran a Paltiel hijo de Lais, que era su esposo, 16pero Paltiel se fue tras ella, llorando por todo el camino hasta llegar a Bajurín. Allí Abner le ordenó que regresara, y Paltiel obedeció.
17Luego Abner habló con los ancianos de Israel. «Hace tiempo que vosotros queréis hacer rey a David —les dijo—. 18Ya podéis hacerlo, pues el Señor le ha prometido: “Por medio de ti, que eres mi siervo, libraré a mi pueblo Israel del poder de los filisteos y de todos sus enemigos”».
19Abner habló también con los de Benjamín, y más tarde fue a Hebrón para contarle a David todo lo que Israel y la tribu de Benjamín deseaban hacer. 20Cuando Abner llegó a Hebrón, David preparó un banquete para él y los veinte hombres que lo acompañaban. 21Allí Abner le propuso a David: «Permíteme, mi señor, convocar a todo Israel para que haga un pacto contigo, y así tu reino se extenderá a tu gusto». Con esto, David despidió a Abner, y este se fue tranquilo.
Joab asesina a Abner
22Ahora bien, los soldados de David regresaban con Joab de una de sus campañas, y traían un gran botín. Abner ya no estaba con David en Hebrón, pues David lo había despedido, y él se había ido tranquilo. 23Cuando llegó Joab con la tropa que lo acompañaba, le notificaron que Abner hijo de Ner había visitado al rey, y que el rey lo había dejado ir en paz.
24Por tanto, Joab fue a ver al rey y le dijo: «¡Así que Abner vino a verte! ¿Y cómo se te ocurre dejar que se vaya tal como vino? 25¡Ya le conoces! Lo más seguro es que haya venido con engaño para averiguar qué planes tienes, y para enterarse de todo lo que estás haciendo».
26En cuanto Joab salió de hablar con David, envió mensajeros tras Abner, los cuales lo hicieron volver del pozo de Sira. Pero de esto Joab no le dijo nada a David. 27Cuando Abner regresó a Hebrón, Joab lo llevó aparte a la entrada de la ciudad, como para hablar con él en privado. Allí lo apuñaló en el vientre, y Abner murió. Así Joab se vengó de la muerte de su hermano Asael.
28Algún tiempo después, David se enteró de esto y declaró: «Hago constar ante el Señor que mi reino y yo somos totalmente inocentes de la muerte de Abner hijo de Ner. 29¡Los responsables de su muerte son Joab y toda su familia! ¡Que nunca falte en la familia de Joab alguien que sufra de hemorragia o de lepra, o que sea cojo, o que muera violentamente, o que pase hambre!»
30Joab y su hermano Abisay asesinaron a Abner porque en la batalla de Gabaón él había matado a Asael, hermano de ellos.
31David ordenó a Joab y a todos los que estaban con él: «Rasgaos las vestiduras, vestíos de luto, y haced duelo por Abner». El rey David en persona marchó detrás del féretro, 32y Abner fue enterrado en Hebrón. Junto a la tumba, el rey lloró a gritos, y todo el pueblo lloró con él. 33Entonces el rey compuso este lamento por Abner:
«¿Por qué tenía que morir Abner
como mueren los canallas?
34¡No tenías atadas las manos
ni te habían encadenado los pies!
¡Caíste como el que cae
en manos de criminales!»
Y el pueblo lloró aún más. 35Todos se acercaron a David y le rogaron que comiera algo mientras todavía era de día, pero él hizo este juramento: «¡Que Dios me castigue sin piedad si pruebo pan o algún otro alimento antes de que se ponga el sol!»
36La gente prestó atención, y a todos les pareció bien. En realidad, todo lo que hacía el rey les agradaba. 37Aquel día todo el pueblo y todo Israel reconocieron que el rey no había sido responsable de la muerte de Abner hijo de Ner.
38El rey también le dijo a su gente: «¿No os dais cuenta de que hoy ha muerto en Israel un hombre extraordinario? 39En cuanto a mí, aunque me han ungido rey, soy todavía débil; no puedo hacerles frente a estos hijos de Sarvia. ¡Que el Señor le pague al malhechor según sus malas obras!»
