Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 14

Femeia înţeleaptă din Tekoa

1Ioab, fiul Ţeruiei, şi-a dat seama că regelui îi era dor de Absalom. A trimis pe cineva la Tekoa şi a adus de acolo o femeie înţeleaptă. I-a zis femeii: „Prefă-te că eşti în doliu: îmbracă-te în haine de doliu şi nu te unge cu ulei. Să arăţi ca o femeie care de multă vreme jeleşte după un mort. Aşa să te duci la rege şi să-i vorbeşti cum te voi învăţa eu.“ Şi Ioab i-a făcut cunoscut femeii ce avea de spus. Când femeia din Tekoa a ajuns[a] la rege, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Ea i-a zis:

– Ajută-mă, o, rege.

– Ce necaz ai? a întrebat-o regele.

– Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soţul meu a murit. Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp şi nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt şi l-a omorât. Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel care şi-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viaţa fratelui său. Îl vom nimici şi pe moştenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soţul meu fără nume şi fără moştenitor pe pământ.

Regele i-a răspuns femeii:

– Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.

– O, rege, stăpânul meu, i-a zis femeia din Tekoa regelui, asupra mea şi asupra familiei tatălui meu să cadă vina. Iar regele şi tronul său să rămână fără vină.

10 – Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu-l la mine şi nu se va mai atinge de tine, i-a zis regele.

11 – Fie ca regele să-şi aducă aminte de Domnul, Dumnezeul său, pentru ca să-l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul şi să-mi ucidă fiul, l-a rugat femeia pe rege.

– Viu este Domnul că nici un fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ, i-a zis regele.

12 Atunci femeia i-a mai zis:

– Dă voie, te rog, slujitoarei tale să-i spună ceva stăpânului meu, regele.

– Vorbeşte! i-a zis regele.

13 – De ce ai plănuit un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că, din însăşi vorbele lui, regele se face vinovat neaducându-l înapoi pe cel pe care l-a izgonit. 14 În ceea ce ne priveşte, asemenea unor ape care cad pe pământ şi nu se mai adună, aşa vom muri cu toţii. Dumnezeu însă nu ia viaţa, ci dimpotrivă, plănuieşte căi prin care cel izgonit să se poată întoarce la El. 15 De aceea am venit să-i vorbesc stăpânului meu, regele, pentru că oamenii m-au înspăimântat. Slujitoarea ta şi-a zis: „Să-i vorbesc regelui, poate el va îndeplini cererea slujitoarei sale. 16 Poate că regele o va asculta şi o va scăpa pe slujitoarea sa de cei care vor s-o şteargă pe ea şi pe fiul ei din moştenirea lui Dumnezeu.“ 17 Acum, slujitoarea ta spune: „Fie să-mi aducă pace cuvintele stăpânului meu, regele! Căci stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, ştiind să înţeleagă binele şi răul. Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine!“

18 Regele i-a zis femeii:

– Să nu-mi tăinuieşti răspunsul la întrebarea pe care ţi-o voi pune.

– Să întrebe stăpânul meu, regele, i-a răspuns femeia.

19 – Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toate acestea? a întrebat-o regele.

– Viu este sufletul tău, o, rege, stăpânul meu, că nimeni nu se poate abate nici la dreapta nici la stânga de la tot ceea ce a zis stăpânul meu, regele, i-a răspuns femeia. Într-adevăr, slujitorul tău, Ioab, mi-a poruncit şi tot el a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte. 20 Slujitorul tău, Ioab, a făcut acest lucru pentru a schimba situaţia. Stăpânul meu însă are o înţelepciune ca cea a unui înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ce se petrece în ţară.

21 Regele i-a zis atunci lui Ioab:

– Iată, vreau să fac lucrul acesta! Du-te deci şi adu-l pe tânărul Absalom.

22 Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi l-a binecuvântat pe rege. El a zis:

– Astăzi slujitorul tău ştie că a găsit bunăvoinţă la stăpânul său, regele, fiindcă regele a făcut după cuvântul slujitorului său.

Absalom se întoarce la Ierusalim

23 Ioab s-a ridicat, a plecat la Gheşur şi l-a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. 24 Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa!“ Absalom s-a întors astfel acasă la el şi nu a văzut faţa regelui. 25 În tot Israelul nu era nici un om atât de vestit pentru frumuseţea lui, aşa cum era Absalom. Din creştetul capului şi până la talpa piciorului nu se găsea nici un cusur în el. 26 Când îşi tundea părul – şi-l tundea în fiecare an căci devenea prea greu să-l poarte – acesta cântărea două sute de şecheli[b], potrivit greutăţii regale. 27 Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, fiică al cărei nume era Tamar; aceasta era foarte frumoasă. 28 Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să vadă faţa regelui. 29 Apoi Absalom l-a chemat pe Ioab pentru a-l trimite la rege, însă acesta nu a vrut să vină. A trimis a doua oară după el, dar tot nu a vrut să vină. 30 Atunci Absalom le-a zis slujitorilor săi: „Ogorul lui Ioab este aproape de al meu şi are semănat orz pe el. Mergeţi şi daţi-i foc!“ Slujitorii săi au făcut întocmai cum le poruncise. 31 Aflând acest lucru, Ioab s-a dus acasă la Absalom şi l-a întrebat:

– De ce slujitorii tăi au dat foc ogorului meu?

32 – Pentru că nu ai venit când te-am chemat. Am vrut să te trimit la rege să-i spui: „De ce am venit din Gheşur? Nu ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?“ Doresc acum să văd faţa regelui şi dacă este vreo nelegiuire în mine, atunci să mă omoare.

33 Ioab s-a dus la rege şi i-a spus lucrul acesta. Atunci regele l-a chemat la el pe Absalom. Acesta a venit la rege şi i s-a închinat cu faţa la pământ. Regele l-a sărutat pe Absalom.

Notas al pie

  1. 2 Samuel 14:4 Multe mss TM, LXX, VUL, Siriacă; cele mai multe mss TM: i-a vorbit regelui
  2. 2 Samuel 14:26 Sau: sicli, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone; aproximativ 2,6 kg

La Bible du Semeur

2 Samuel 14

Joab convainc David de faire revenir Absalom

1Joab, fils de Tserouya, remarqua que le roi était de nouveau disposé favorablement envers Absalom. Il fit venir de Teqoa[a] une femme habile à laquelle il dit : Fais semblant d’être en deuil, je te prie, revêts-toi d’habits de deuil, ne te parfume pas d’huile odorante, aie bien l’air d’une femme qui depuis longtemps porte le deuil d’un mort. Puis tu te présenteras devant le roi et tu lui répéteras ce que je vais te dire.

Joab lui indiqua exactement ce qu’elle devait dire au roi.

La femme de Teqoa alla parler au roi[b] ; elle s’inclina face contre terre, pour se prosterner, et s’écria : Viens à mon secours, ô roi !

– Que veux-tu ? lui demanda le roi.

– Hélas ! dit-elle, je suis veuve ; mon mari est mort, et ta servante avait deux fils. Ils se sont disputés dans les champs, il n’y avait personne pour les séparer, si bien que l’un a frappé l’autre et l’a tué. Maintenant, toute ma famille a pris parti contre ta servante, et ils m’ont demandé : « Livre celui qui a frappé son frère. Nous le mettrons à mort pour le meurtre de son frère. Ainsi, nous supprimerons du même coup l’héritier ! » De cette manière, ils éteindraient la dernière lueur d’espoir qui me reste, et le nom et la postérité de mon mari disparaîtraient de la terre.

Le roi dit à la femme : Retourne chez toi ; je donnerai des ordres à ton sujet.

La femme de Teqoa lui répondit : Mon seigneur le roi ! Que la faute retombe sur moi et sur mon groupe familial et que le roi et son trône soient hors de cause.

10 Le roi lui dit : Si quelqu’un te fait des remarques à ce sujet, amène-le vers moi et il te laissera tranquille.

11 La femme répliqua : Que sa majesté veuille prendre cet engagement au nom de l’Eternel son Dieu, pour que l’homme chargé de punir la mort[c] de mon fils n’aggrave pas encore le malheur en faisant mourir celui qui me reste.

Le roi dit : Aussi vrai que l’Eternel est vivant, il ne tombera pas à terre un cheveu de la tête de ton fils !

12 La femme reprit : Permettras-tu à ta servante de dire encore quelque chose à mon seigneur le roi ?

– Parle ! lui dit-il.

13 Et la femme ajouta : Pourquoi alors as-tu de telles pensées à l’égard du peuple de Dieu ? Car en prononçant cette sentence tout à l’heure, le roi a reconnu qu’il avait tort de ne pas faire revenir celui qu’il a exilé. 14 Nous devons tous mourir, notre vie est comme de l’eau répandue sur le sol et qu’on ne peut plus recueillir si Dieu n’en assure l’être[d]. Mais son dessein n’est pas de tenir loin de lui l’exilé. 15 Maintenant, si je suis venue parler ainsi au roi mon seigneur, c’est parce que l’état du peuple m’a fait peur. Alors ta servante s’est dit : « Je vais parler au roi. Peut-être le roi suivra-t-il le conseil de son humble servante. 16 Peut-être consentira-t-il à protéger sa servante contre l’homme qui voudrait nous supprimer, moi et mon fils, du peuple que Dieu s’est choisi pour qu’il lui appartienne. » 17 Oui, je me suis dit que la parole du roi mon seigneur serait une parole d’apaisement, car mon seigneur le roi est comme un ange de Dieu pour discerner le bien et le mal. Que l’Eternel ton Dieu soit donc avec toi.

18 Le roi dit alors à la femme : Je vais te poser à mon tour une question. Promets-moi de me répondre sans rien me cacher.

La femme lui dit : Que le roi mon seigneur parle !

19 Le roi reprit : Ne serait-ce pas Joab qui est derrière tout cela ?

La femme répondit : Aussi vrai que tu es vivant, ô roi mon seigneur, on ne peut s’écarter ni à droite ni à gauche de tout ce que dit mon seigneur le roi. C’est bien ton serviteur Joab qui m’a chargée de te parler, c’est lui qui a indiqué à ta servante tout ce qu’elle devait dire. 20 Si ton serviteur Joab a agi ainsi, c’est pour donner à cette affaire une autre tournure. Mais mon seigneur possède la sagesse d’un ange de Dieu pour connaître tout ce qui se passe dans le pays.

21 Le roi alla donc parler à Joab et lui dit : J’ai décidé d’agir comme tu me l’as suggéré : Va chercher le jeune homme Absalom et ramène-le ici !

22 Joab s’inclina face contre terre pour se prosterner et dit au roi : Dieu te bénisse, Majesté. Maintenant, je sais que tu es bien disposé à mon égard, ô roi, mon seigneur, puisque le roi accepte de faire ce que son serviteur lui a suggéré.

23 Joab se releva et partit pour Gueshour d’où il ramena Absalom à Jérusalem. 24 Le roi ordonna qu’il se retire dans sa maison et ne paraisse pas en sa présence. Absalom se confina donc chez lui et il ne parut pas en présence du roi.

David accepte de recevoir Absalom

25 Dans tout Israël il n’y avait personne qui fût autant admiré pour sa beauté qu’Absalom ; de la plante du pied au sommet de la tête, il était sans défaut. 26 Chaque année, il se rasait la tête, car sa chevelure devenait trop pesante. Lorsqu’on lui coupait les cheveux, on les pesait : il y en avait près de deux kilos et demi selon les poids officiels du roi. 27 Absalom eut trois fils et une fille nommée Tamar qui devint une très belle femme.

28 Absalom resta deux ans à Jérusalem sans paraître en présence du roi. 29 Après ce temps, il fit appeler Joab pour lui demander de parler au roi ; mais Joab refusa de venir chez lui. Absalom revint à la charge une seconde fois, mais Joab refusa de nouveau. 30 Alors Absalom dit à ses serviteurs : Vous voyez le champ de Joab à côté du mien, il y a de l’orge ; allez y mettre le feu !

Les serviteurs d’Absalom exécutèrent ses ordres. 31 Alors, Joab se rendit chez Absalom et lui demanda pourquoi ses serviteurs avaient mis le feu à son champ. 32 Absalom lui répondit : Je t’avais demandé de venir et tu as refusé. Je voulais t’envoyer chez le roi pour lui demander : « Pourquoi m’as-tu fait revenir de Gueshour ? J’aurais mieux fait d’y rester. » Maintenant, je voudrais être reçu par le roi ; et si je suis coupable, eh bien, qu’il me fasse mourir !

33 Joab se rendit chez le roi et lui rapporta les paroles de son fils. Alors le roi fit appeler Absalom. Celui-ci se rendit auprès de lui et se prosterna la face contre terre devant lui et le roi l’embrassa.

Notas al pie

  1. 14.2 A une quinzaine de kilomètres au sud de Jérusalem.
  2. 14.4 De nombreux manuscrits hébreux, l’ancienne version grecque et la Vulgate ont : se rendit chez le roi.
  3. 14.11 Voir Nb 35.9-29 ; Dt 19.4-13 ; Jos 20.
  4. 14.14 Autre traduction : mais Dieu ne conserve pas d’animosité.