Amnon și Tamar
1După aceea, iată ce s‑a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s‑a îndrăgostit Amnon, fiul lui David. 2Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s‑a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar. Căci ea era fecioară și‑i venea greu lui Amnon să‑i facă ceva.
3Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte șiret.
4El l‑a întrebat pe Amnon:
– De ce tu, fiul regelui, arăți tot mai slăbit cu fiecare dimineață ce trece? Nu vrei să‑mi spui?
Amnon i‑a răspuns:
– Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom.
5Atunci Iehonadab i‑a zis:
– Culcă‑te în patul tău și prefă‑te că ești bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să‑i spui: „Să vină, te rog, Tamar, sora mea, și să‑mi dea să mănânc ceva. Să‑mi prepare mâncarea înaintea ochilor mei, ca s‑o pot vedea și să pot mânca din mâna ei.“
6Amnon s‑a culcat și s‑a prefăcut bolnav.
Regele a venit să‑l vadă, iar Amnon i‑a zis:
– Să vină, te rog, Tamar, sora mea, să‑mi coacă două turte înaintea ochilor mei și să mănânc din mâna ei.
7David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du‑te, te rog, acasă la fratele tău Amnon și gătește‑i ceva de mâncare.“ 8Tamar s‑a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l‑a găsit culcat. A luat niște aluat, l‑a frământat, a făcut turtele înaintea ochilor lui și apoi le‑a copt. 9După aceea, a luat tigaia și l‑a servit, însă el n‑a vrut să mănânce.
Amnon a zis:
– Scoateți afară toți oamenii!
Și toți oamenii au ieșit din prezența lui.
10Atunci Amnon i‑a zis lui Tamar:
– Adu mâncarea în dormitor ca să pot mânca din mâna ta.
Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le‑a adus fratelui său Amnon în dormitor.
11Când ea s‑a apropiat de el ca să‑i dea să mănânce, a apucat‑o strâns și i‑a zis:
– Soro, vino și culcă‑te cu mine!
12Tamar i‑a răspuns:
– Nu, frate, nu mă necinsti! Nu săvârși nebunia aceasta, căci nu se face așa în Israel. 13Unde mă voi duce cu rușinea mea? Iar tu vei fi considerat drept un nebun în Israel. Vorbește, te rog, cu regele, și el nu mă va opri să fiu a ta.
14El însă n‑a vrut s‑o asculte și, fiind mai puternic decât ea, a necinstit‑o culcându‑se cu ea. 15După aceea, Amnon a urât‑o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea.
Amnon i‑a zis:
– Ridică‑te și pleacă!
16Ea i‑a zis:
– Nu, căci răul acesta de a mă alunga ar fi mai mare decât cel pe care mi l‑ai făcut deja.
Amnon însă n‑a vrut s‑o asculte 17și, chemându‑l pe tânărul care‑l slujea, a zis:
– Scoateți‑o pe aceasta afară și închideți ușa după ea!
18Ea purta o tunică decorată, căci cu astfel de veșminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare. Slujitorul lui a scos‑o afară și a încuiat ușa după ea. 19Tamar și‑a presărat cenușă pe cap, și‑a sfâșiat tunica decorată pe care o purta, și‑a pus mâinile pe cap și a plecat țipând.
20Absalom, fratele ei, a întrebat‑o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci, căci este fratele tău. Nu pune la inimă lucrul acesta.“ Și Tamar, devastată, a rămas în casa fratelui său Absalom.
21Când regele David a auzit ce s‑a întâmplat, s‑a mâniat foarte tare. 22Absalom nu i‑a spus nimic lui Amnon, nici rău, nici bine, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe Tamar, sora sa.
Absalom se răzbună pe Amnon
23Doi ani mai târziu, Absalom își tundea oile la Baal-Hațor, lângă Efraim. Și Absalom i‑a invitat la el pe toți fiii regelui.
24El s‑a dus la rege și a zis:
– Iată, cei ce tund oile se află la robul tău. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la robul tău!
25Dar regele i‑a zis lui Absalom:
– Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu fim o povară pentru tine.
Deși Absalom a stăruit de el, regele n‑a vrut să meargă, însă l‑a binecuvântat.
26Atunci Absalom i‑a zis:
– Dă‑i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.
Regele i‑a zis:
– De ce să vină Amnon cu tine?
27Absalom însă a insistat, astfel că regele l‑a trimis pe Amnon, împreună cu toți ceilalți fii ai săi, să meargă cu el. 28Absalom le‑a poruncit slujitorilor săi, zicând: „Așteptați până când inima lui Amnon se va înveseli de vin și când vă voi zice: «Loviți‑l pe Amnon!», atunci să‑l omorâți. Nu vă temeți. Oare nu eu v‑am poruncit acest lucru? Fiți tari și arătați‑vă vitejia!“ 29Slujitorii lui Absalom i‑au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalți fii ai regelui s‑au ridicat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.
30În timp ce veneau ei spre palat, regelui i‑a sosit vestea: „Absalom i‑a ucis pe toți fiii regelui, nelăsând în viață pe niciunul dintre ei.“ 31Auzind acestea, regele s‑a ridicat, și‑a sfâșiat hainele și s‑a culcat la pământ. Toți slujitorii săi stăteau în picioare, având și ei hainele sfâșiate. 32Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, i‑a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toți tinerii, fiii regelui, au fost omorâți; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit‑o pe sora acestuia, pe Tamar. 33De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toți fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“
34Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul și‑a ridicat ochii și a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni. 35Atunci Ionadab i‑a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s‑a întâmplat întocmai cum a spus robul tău.“ 36Nici n‑a terminat bine de vorbit că au și sosit fiii regelui. Ei și‑au ridicat glasul și au plâns, iar regele, împreună cu toți slujitorii săi, au plâns foarte tare.
37Absalom a fugit și s‑a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheșurului, iar regele David bocea pentru fiul său în fiecare zi. 38După ce Absalom a fugit și a ajuns în Gheșur, a rămas acolo trei ani. 39Regele David a încetat să‑l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit.
13
アムノンとタマル
1ダビデの息子の一人、王子アブシャロムには、タマルという美しい妹がいました。ところが、タマルの異母兄に当たる王子アムノンが、彼女に深く思いを寄せるようになったのです。 2アムノンはタマルへの恋に苦しみ、煩うまでになってしまいました。未婚の娘と若者とは厳格に隔てられていて、話しかける機会さえなかったのです。 3ところが、アムノンには悪賢い友人が一人いました。ダビデの兄シムアの息子で、いとこに当たるヨナダブです。
4ある日、ヨナダブはアムノンに尋ねました。「何か心配事でもあるのか。どうして、王子ともあろう者が、日に日にそれほどやつれていくのだ。」
アムノンは打ち明けました。「ぼくは妹のタマルを愛してしまった。」
5「なんだ、そうか。では、よい方法を教えてやろう。床に戻って、仮病を使うのだ。父君のダビデ王が見舞いに来られたら、タマルをよこして食事を作らせてくださいと頼むといい。タマルのこしらえたものを食べればきっとよくなる、と申し上げるのだ。」ヨナダブはこう入れ知恵したのです。
6アムノンは言われたとおりにしました。王が見舞いに来ると、「妹タマルをよこして、食事を用意させてください」とだけ願い出ました。 7ダビデはうなずき、タマルに、「アムノンの住まいへ行き、何か手料理をごちそうしてやってくれ」と頼んだのです。 8タマルはアムノンの寝室を訪れました。アムノンは、タマルが粉をこねてパンを作る姿をじっと見つめていました。タマルはアムノンのために、とびきりおいしいパンを焼き上げました。 9ところが、それをお盆に載せてアムノンの前に差し出しても、口に入れようとしません。アムノンは召使たちに、「みんな、下がってくれ」と命じたので、みな部屋から出て行きました。 10すると、彼はタマルに言ったのです。「もう一度、そのパンをこっちに運んで来て、食べさせてくれないか。」タマルは言われるままに、そばへ行きました。 11ところが、目の前に近づいたタマルに、アムノンは、「さあ、タマル。おまえはぼくのものだ」と捕まえたのです。 12彼女はびっくりして叫びました。「やめてください、お兄様！ こんなばかなこと、いけないわ。イスラエルでは、それがどれほど重い罪かご存じでしょう。 13こんな辱しめを受けたら、私、どこにも顔出しできません。お兄様だって、国中の笑い者になります。どうしてもというのなら、今すぐにでも、お父様に申し出てください。きっと二人の結婚を許してくださるわ。」
14しかし、アムノンはそれを聞こうともせず、力ずくでタマルを自分のものにしてしまったのです。 15それから急に、彼はタマルに対して憎悪を抱くようになりました。それは、彼女に先に抱いた愛よりも激しいものでした。「さっさと出て行け！」アムノンはどなりました。 16タマルは必死に言いました。「いけません！ 今、私を追い出したりなさったら、たった今なさったことより、もっと大きな罪を犯すことになります。」
しかし、アムノンは聞こうとはしませんでした。 17-18召使を呼ぶと、「この女を追い出し、戸を閉めてくれ」と命じ、タマルを放り出しました。当時、未婚の王女は、みな袖のある長服を着ていましたが、 19彼女はその服を裂き、頭に灰をかぶり、手を頭に置いて、泣きながら帰って行きました。
20タマルの実の兄アブシャロムは、妹に問いただしました。「アムノンがおまえを辱しめたというのはほんとうか。落ち着きなさい。身内でのことだから、何も心配することはない。」それでタマルは、兄アブシャロムの住まいでひっそり暮らしていました。
21-22王はこの一件を耳にし、烈火のごとく怒りました。アブシャロムは、このことについてはアムノンに何も言いませんでした。しかし心の中では、妹を辱しめたアムノンに、はらわたが煮えくり返るような思いでした。
アムノン殺害
23-24それから二年が過ぎ、アブシャロムの羊の毛の刈り取りがエフライムのバアル・ハツォルで行われた時、彼は父と兄弟全員を、刈り取りの祝いに招くことにしました。
25王は答えました。「いや、アブシャロム。われわれがみな押しかけたら、おまえに負担がかかりすぎる。」
アブシャロムがどんなに勧めても、ダビデは、「気持ちだけをありがたく受け取る」と言って断りました。
26「父上においでいただけないのでしたら、名代として、アムノンをよこしてくださいませんか。」
「なに、アムノンだと？ またどうして、あれを。」
27しかし、アブシャロムが熱心に頼むので、ついにダビデも承知し、アムノンも含めて、王子全員が顔をそろえることになりました。
28アブシャロムは従者たちに命じました。「アムノンが酔うまで待つのだ。私が合図したら、あいつを殺せ。恐れるな。私の命令だから、勇気を出して、やり遂げるのだ！」
29-30こうしてアムノンは、アブシャロムの従者の手で殺されたのです。驚いたのは、ほかの王子たちです。それぞれらばに飛び乗って逃げ帰りました。
彼らがまだエルサレムへ帰り着かないうちに、この知らせがダビデのもとに届きました。「アブシャロム様が、王子たちを皆殺しになさいました。生き残った方は一人もありません！」
31王はびっくりして立ち上がり、服を引き裂き、地にひれ伏すようにその場に倒れ込みました。家臣たちも、恐れと悲しみに包まれて服を裂きました。 32-33しかしそこへ、王の兄シムアの子ヨナダブが駆けつけて、真相を伝えました。「違います。王子たちがみな殺されたのではありません！ 殺されたのはアムノン王子だけです。アブシャロム様は、タマル様のことがあった日から、ずっとこの機会をねらっていたのでしょう。王子たちみなではなく、アムノン王子だけです。」
34一方、アブシャロムは逃げました。エルサレムの城壁の上で見張っていた兵たちは、山沿いの道から町へ向かって来る一群を見つけました。 35ヨナダブは王に言いました。「ごらんください！ 王子たちがこちらに向かっておいでになります。今、私が申し上げたとおりです。」
36彼らは到着するや、声を上げて泣きました。王も家臣も共に泣きました。 37-39一方アブシャロムは、アミフデの子であるゲシュルの王タルマイのもとに逃げ、そこに三年間とどまっていました。ダビデは、アムノンの死についてしばらく嘆き悲しんでいましたが、ようやくあきらめがついたのか、アブシャロムに会いたいと思うようになりました。
